Mariana a trăit o poveste reală de viață și demnă de film. Avea doar 18 ani când l-a întâlnit pe Nicolae, bărbat frumos și asigurat material. Era director al unei filiale de bancă din Chișinău. S-au întâlnit la o zi de naștere a unei prietenei Marianei, el fiind coleg cu soțul acestei. S-au văzut și s-au plăcut. Nicolae fusese anterior căsătorit și avea doi copii. Deși părinții fetei i-au interzis cu vehemență să se aventureze în această relație, tânăra nu le-a dat ascultare.
„L-am îndrăgit din prima, dar nu mi-am dat seama că eram pentru el doar o jucărie”, își amintește Mariana.
Aventura amoroasă s-a soldat însă cu o sarcină neplanificată. Nici Mariana, dar nici Nicolae nu erau pregătiți să-și asume responsabilitatea unui copil. Bărbatul nici nu intenționa să o ia de nevastă pe cea care urma să-i dăruiască un copil.
Un copil care aștepta alt copil
La 18 ani, Mariana era un copil care aștepta alt copil. Nu știa cum să procedeze și cum să-i dea vestea iubitului. Și-a luat într-o zi inima în dinți și l-a anunțat, doar că, reacția nu a fost cea așteptată. Bărbatul i-a spus să facă ceva ca să scape de copil și a dispărut. Nu mai știe nimic de el de atunci. Frica și spaima de părinți au făcut-o să renunțe la sarcină. Astfel, părinții nu au mai aflat că ar fi putut deveni bunei, iar ea a rămas cu păcatul, regretul și lacrimi nenumărate. Cel care a ajutat-o să depășească durerea și presiunea psihologică a fost duhovnicul. Duminică de duminică, în zile de sărbători și ori de câte ori avea posibilitate se regăsea în biserică.
Peste trei ani, după cum i-a fost soarta că și-a întâlnit aici și ursitul. Ion era pălămar la biserică și vroia să se facă și el preot. Un băiat modest, mai mare cu cinci ani decât Mariana, o îndrăgise pe fată și dorea să întemeieze cu aceasta o familie. „După acea tragedie îmi era frică să mă eventurez într-o altă relație. Mă gândeam că voi ajunge să mai trec odată prin ce am trecut”, își amintește tânăra.
Se căsătorește cu pălămarul
Până a ajunge să o ceară de nevastă, Mariana i-a povestit prin ce i-a fost dat să treacă. Mărturisirea nu a fost un obstacol pentru bărbat. Au făcut o nuntă frumoasă și erau convinși că vor avea o familie numeroasă, dar nu a fost să fie. După multe încercări și consultații la medic, a venit anunțul care a fost ca un fulger nemilos: nu vor putea avea copii. „Nu știam ce vom face, dar eram convinși că minunea nu va întârzia să apară”, spune Mariana. Între timp, Ion a fost hirotonit și a devenit preot. A fost trimis să slujească la o biserică din nordul Republicii Moldova.
„Trecuse trei ani, timp în care ne tot rugam să avem un copil. Minune sau adevăr. Și acum ne întrebăm asta. Într-o noapte, preotul a visat că trebuie să infieze un copil. A doua zi mi-a povestit și am decis împreună să înfiem un copil. Formalitățile legale au durat destul de mult, dar în final am reușit să ne bucurăm de acest minunat băiat. L-am înfiat de la vârsta de opt luni. Nu știm cine este mama lui, dar nici el nu știe că nu suntem părinții biologici. Acum are 14 ani, dar nu suntem deciși dacă îi spunem sau nu. Ne este frică să nu fie traumat. Poate mai târziu îi vom spune adevărul”, ne spune femeia.
Minunea s-a întâmplat
Și cum au crezut în minune, aceasta s-a și întâmplat. Când băiatul a împlinit vârsta de cinci ani, Mariana aduce pe lume o fetiță pe care a numit-o Speranța. „Este speranța noastră în care nicio clipă nu am ezitat să credem. Poate dacă nu era să înfiem băiatul, nu era să avem și fetița. Numai astfel fac legătura”, ne spune Mariana.
Acum un an, cei doi soți au decis să i-a în plasament temporar și doi frați. „Provin dintr-o familie social-vulnerabilă. Tatăl nu știm cine este, dar mama mai are doi copii mai mici și trăiește în concubinaj cu alt bărbat. Niște copiii minunați. De adoptat nu cred că îi vom putea pentru că procedura este complicată în asemenea caz, dar nu cred că forma juridică este cea care te poate împiedica să crești doi copii și să-i faci oameni. I-am îndrăgit foarte mult, ca pe proprii copiii. Sigur, nu pot să spun că ne este ușor, dar, vorba ceea, unde sunt doi, cred că ar mai putea mânca alți doi. Când te uiți la ei, inima parcă ți se mărește. Băieții sunt mereu alături de preot, dar eu cu fetița mai mult prin casă, pe la bucătărie. Și de la școală am laude. De la început a fost un pic cam dificil cu disciplina, pentru că au crescut cu un regim, la noi au dat de altul și se cam pierdeau, dar am reușit să le arătăm calea cea dreeaptă. O să ne descurcăm, important este să avem sănătate, putere și voință”, vorbește optimist preoteasa în timp ce-și netezește pe cap fetița.