Autorităţile de la Chişinău promit să verifice dacă dezinfectanţii folosiţi în spitalele din Republica Moldova sunt diluaţi după ce în România a izbucnit un scandal de proporţii în urma dezvăluirilor privind furnizorul acestor produse.
Reacţia autorităţilor de la Chişinău vine doar după ce Ziarul de Gardă s-a interesat de acest caz în urma informaţiilor apărute în presa de peste Prut. Astfel, Uliana Ochinciuc, o tânără din Republica Moldova, care este şi iubita patronului firmei Hexi Pharma Co, Dan Alexandru Condea, este implicată în schema frauduloasă de furnizare a dezinfectanţilor de proastă calitate în spitalele din România. Mai mult, Condrea ar avea firme deschise şi în Republica Moldova. Hexi Pharma este cel mai mare producător de dezinfectanţi şi antiseptice din România. Problema dezinfectanţilor diluaţi din spitalele de peste Prut a dus la demisia ministrului român al Sănătăţii.
Serviciul de Securitate de la Moscova (FSB) intenţiona să găsească tablourile furate din Italia şi să le transporte în Transnistria, protejându-i pe hoţi, anunţă autorităţile ucrainene citate de mold-street.com. Cetăţeni ai Republicii Moldova, Ucrainei şi Rusiei au sustras din Muzeul Castelvecchio din Italia 17 opere de artă în valoare de circa 20 milioane de euro. Picturile au fost găsite pe insula Turunciuc, la 1,5 kilometri de hotarul moldo-ucrainean.
Ping-pong-ul de declaraţii dure dintre foştii parteneri de proteste, Igor Dodon şi Renato Usatîi, continuă, liderul socialiştilor declarând că primarul de Bălţi este „idiotul util” al lui Plahotniuc, potrivit independent.md.
Potrivit IPN, Dodon s-a arătat convins că preşedintele Republicii Moldova va fi un reprezentant al opoziţiei, „fie de stânga, fie de dreapta”.
Jurnalişti şi reprezentanţii organizaţiilor de media se întrunesc astăzi, 12 mai, la ora 9:00 în faţa Casei Presei pentru a participa la Marşul Solidarităţii. Acţiunea este organizată în cadrul Zilelor Libertăţii Presei.
Băncile autohtone au ajuns cămătarii statului, scrie mold-street.com. Potrivit sursei citate, împrumuturile acordate Guvernului îmbogăţesc băncile, însă lovesc în creditarea economiei naţionale.
Leul pierde teren în faţa principalelor valute de referinţă. Cursul oficial al euro este de 22,55 de lei, în creştere cu 6 bani faţă de ieri, iar rata de schimb a dolarului s-a majorat nesemnificativ, fiind de 19,79 de lei. Leul românesc poate fi tranzacţionat cu 5,02 lei, hrivna ucraineană – cu 0,78 de lei, iar rubla rusă – cu 0,3 lei.
Meteorologii anunţă timp frumos în zona de centru şi sud a Republicii Moldova, iar la nord şi în regiunea de est ar putea cădea averse. Temperaturile vor oscila în timpul zilei între 20 şi 25 grade Celsius, iar în timpul nopţii – între 8 şi 13 grade cu plus.