Secretarul general al Aparatului Președintelui, Ruslan Flocea, a avut în 2015 venituri obținute din salariu în sumă de 225.000 de lei, deține mai multe terenuri agricole și pentru construcții, două case și un automobil de lux, se arată într-un material realizat de Tribuna. Ruslan Flocea urmează să depună declarația de avere pentru anul 2016 până în primăvara acestui an.
Prim-ministrul Pavel Filip i-a transmis un mesaj de felicitare omologului său de la București, Sorin Grindeanu cu ocazia învestirii acestuia în funcție, transmite radiochisinau.md. Potrivit sursei citate, Filip și-a manifestat recunoștința față de România pentru sprijinul acordat Republicii Moldova și s-a arătat convins că relațiile dintre cele două state vor rămâne în continuare la fel de bune.
Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru tribuna.md că din fracțiunile parlamentare vor pleca mai mulți deputați. Potrivit sursei citate, astfel de fenomene nu au mai fost în 25 de ani de independență ai Republicii Moldova.
Reprezentanții Serviciului de Securitate al Ucrainei au declarat că președintele Igor Dodon nu poate fi declarat persoană non-grata, deoarece în calitate de șef de stat se bucură de un regim special de trecere a frontierei, care nu prevede procedura de înregistrare, scrie agora.md. Anunțul vine în contextul în care Igor Dodon a declarat că Crimeea este teritoriu rusesc.
Mai multe localități din 14 raioane ale țării, dar și mai multe locuințe din Capitală vor rămâne astăzi fără curent electric, anunțul fiind făcut de furnizorul „RED Union Fenosa”. Potrivit jurnal.md, deconectările vor avea loc pentru a efectua lucrări în vederea îmbunătățirii serviciilor prestate clienților.
Încasările fiscale la bugetul de stat au crescut în 2016 cu 11% față de anul 2015, astfel Serviciul Fiscal de Stat reușind să-și îndeplinească atribuțiile care îi revin, conform legislației, scrie curentul.md.
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Ajunul Crăciunului pe stil vechi. Astfel, preoții merg din casă în casă pentru a vesti nașterea Domnului, scrie publika.md.
Vremea se răcește brusc și vor fi ninsori, viscol și troiene. Meteorologii au emis Cod portocaliu de ninsori pentru mai multe raioane din țară unde stratul de zăpadă ar putea ajunge la 17 centimetri, iar temperaturile vor coborî până la 17 grade Celsius în următoarele zile. Astăzi, mercurul din termometre va oscila ziua între -6 grade Celsius și -10 grade Celsius, aceleași valori înregistrându-se și în timpul nopții.
Euro are un curs oficial de 21,18 lei, mai mare cu 19 bani față de ieri, iar dolarul – de 20,18 lei. Leul românesc poate fi tranzacționat cu 4,7 lei, hrivna ucraineană – cu 76 de bani, iar rubla rusească – cu 33 de bani.