Doar în restaurantele și cafenelele din Transnistria vizitatorii sau turiștii pot găsi pe mese cutii de lemn, colorate deosebit și cu un design care stârnesc curiozitatea. Este vorba despre dispozitive de încărcare destinate telefoanelor mobile create din dorința de a-i salva pe cei care au de apelat de urgență pe cineva sau pentru comoditatea clienților de către un tânăr din regiunea transnistreană, care a folosit tehnologii occidentale în acest sens și a obținut bani europeni pentru dezvoltarea afacerii.
Jucăriile din copilăria lui Ivan Hodakovski nu erau ca ale altor copii. Nu îl vedeai niciodată înconjurat de mașinuțe sau super eroi, ci de diferite aparate elecronice pe care le explora cu mare curiozitate și atenție pentru a descoperi și studia fiecare fir și element al acestora. Tânărul din Transnistria își amintește că această pasiune de multe ori îi uimea sau îi amuza pe cei din jur, însă el era convins că anume acest lucru își dorește să facă toată viața.
Pasiunea l-a adus la cei mai mari specialiști din regiune
Devenise un cumpărător fidel a tot ce ținea de tehnică și comunicații electronice care erau scoase la piața de vechituri de locuitorii regiunii transnistrene care doar așa puteau să-și asigure pâinea de zi cu zi. Într-o zi, unul dintre vânzătorii căruia Ivan îi ducea bănuții adunați cu mare greu pentru a-i cumpăra aparatele scoase în vânzare a decis că pasiunea tânărului nu poate fi trecută cu vederea și i-a întins o mână de ajutor. I-a dat numărul de telefon al unui prietene de-al său care i-a deschis ușile celei mai mari uzine de pe maul stâng al Nistrului, specilalizate în producție electronică. Notele de zece pe line la Facultatea de Fizică și Matermatică, dar și experiența acumulată în ani grei de muncă au născut în tânăr ideea de a crea ceva deosebit, frumos, dar și util pentru oamenii care sunt tot mai abosrbiți de noile tehnologii comunicaționale și devin tot mai dependenței de telefoanele mobile și de gadgeturi.
Soluția lui Ivan pentru cei care rămân cu telefonul descărcat
A văzut că foarte multe ori cei care au telefoane mobile se trezesc în cele mai nepotrivite momente cu bateria descărcată și a decis că anume el poate să schimbe această situație, pentru că „uneori de un apel telefonic dat la timp depinde viața unui om”. „Oamenii petrec foarte mult timp liber cu ochii pe telefon și, astfel, bateriile se descarcă rapid, iar pe mulți dintre cei care dețin telefoane îi vedeam disperați în acele momente, deoarece au rămas în ultimul moment fără energie în baterie. A trebuit să streacă timp și să depun multe eforturi în căutarea unui designer și al unui lemnar care s-ar fi aventurat să creadă în ideea mea, dar până la urmă am reușit”, își amintește cu zâmbetul pe buze tânărul despre primii pași pe drumul care l-a dus în a realiza ceva unic și îndrăzneț.
Încărcător și decor pentru localuri, cu tehnologii americane
Astfel, Ivan a ajuns să producă primele încărcătoare, tehnologia fiind certificată în SUA și utilizată în spitalele de acolo, care aveau de la unu până la patru intrări USB, iar sursa principală de energie era un dispozitiv creat tot de el cu o capacitate mare de furnizare a energiei. După ce „invenția” a devenit palpabilă, tânărul se arată mândru de faptul într-un restaurant unde iau cina patru persoane pot fi încărcate eficient și rapid telefoanele de la „cutia de lemn”, aflată pe masă și care dă un aspect deosebit de frumos ambianței din local. „Dispozitivul central poate să fe instalat sub masa barmenului sau în alt loc din restaurant, iar pe mese stau aceste cutii cate seamănă mai mult cu niște obiecte care se înscriu în decorul localului și pot fi confundate chiar cu niște suvenire care nu mai pot fi întâlnite în altă parte. Lemnarul pe care l-am identificat avea un mod unid de a munci la aceste cutii, cu multă dăruire, de aceea sunt foarte frumoase și atrag atenția instantaneu celor care intră în restaurante. Inițial, primele înscărcătoare de acest gen erau cadourile permanente oferite prietenilor mei la zile de naștere sau cu alte ocazii, însă acum avem deja încheiate mai multe contracte cu localurile de la Tiraspol și am creat și un fel de emblemă care afișată la intrare îți arată că anume aici îți poți bea în liniște cafeaua și să îți încarci telefonul. Acum ne dorim foarte mult să înfrumusețăm invenția cu un dispozitiv care să ofere și luminozitate cutiei din lemn. Vă imaginați că luația cina undeva la o terasă pe malul Nistrului, iar încărcătorul-suvenir vă oferă și un joc de lumini de culori diferite. Muncim încă la acesl lucru, dar știu că inovația va impresiona și mai mult pe viitor”, își împătrășește tânărul inovator din Transnistria planurile de viitor.
Visul tânărului, încurajat de europeni și ignorat de Tiraspol
Ivan vrea acum să cucerească piața de pe malul drept al Nistrului și să se întâlnească și cu specialiști din domeniu din afară pentru a le prezenta creația. Spune că visul său a devenit realizabil doar după ce Uniunea Europeană i-a oferit circa 7 000 de euro pentru a-și crea rampa de lansare. „Colaborarea cu Uniunea Europeană, în cadrul proiectului „Poduri de încredere peste Nistru” îți oferă nu doa suport financiar, dar te mobilizează să înveți cum să dezvolți corect o afacere. Din păcate, tinerii din regiune care își lansează afaceri nu beneficiază de un tratament privelegiat din partea autorităților de la Tiraspol, iar singurele beneficii sunt reducerile de plăți la consumul de resurse energetice. În rest, sunt achitate integral impozitele împovărătoare de rând cu toți agenții economici mari din regiune”, mai spune Ivan Hodakovski.
Calitatea este cea care contează pe o piață civilizată
Tânărul din Transnistria susține că va mai apela cu încredere la programele pe care le dezvoltă Uniunea Europeană pentru tinerii înreprinzători din Republica Moldova. Prețul unui astfel de dispozitiv este de circa 50 de dolari, iar Ivan explică prețul destul de mare prin faptul că nu este fabricat din piese ieftine aduse din China. „Calitatea este cea care contează în primul rând, iar numai așa poți obține încrederea din partea celor care apelează la serviciile tale, iar pentru a pătrunde pe o piață cu reguli clare și civilizată, trebuie să te conduci după standardele înalte din domeniu”, a menționat Ivan Hodakovski.