Ministerul Sănătății a trișat atunci când a anunțat că un soft informațional ce urmează să ajungă în 15 spitale republicane ar fi costat 9,8 milioane de lei. Sănătate Info scrie că acest preț a fost prevăzut doar pentru licențe. Astfel, directorii de spitale urmează să achite înre 2,5 și 6 milioane de lei pentru implementarea acestuia, având în vedere că valoarea contractului semnat de minister și companie se ridică la 84 de milioane de lei, conform datelor prezentate de Agenția Achiziții Publice.
Ex-liberalul Anatol Şalaru anunţă că partidul pe care intenţionează să-l formeze va fi de dreapta-unionist și că în noua formaţiune se vor regăsi şi doi deputaţi din Partidul Liberal. „Doi deputaţi vă spun, restul care sunt nu am voie să vă spun, Artur Gutium şi Vladimir Cernat”, a declarat Şalaru în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chişinău, citat de adevarul.md.
Directorii de spitale urmează să achite între 2,5 și 6 milioane de lei pentru implementarea sistemului informațional pentru spitale. Datele publicate de Agenția de Achiziții Publice demonstrează că Ministerul Sănătății a trișat atunci când a anunțat public că SIA AMS costă 9,8 milioane de lei. De fapt, se pare că atât au costat doar licențele. Restul banilor au fost împărțiți între instituțiile medicale. Interesant este că directorii n-au habar de unde să ia banii.
Documentul privind acordarea suportului Guvernului pentru înghețurile din primăvara anului 2016 riscă să rămână doar pe hârție, scrie europasscenter. Autoritățile au elaborat proiectul regulamentului privind suportul financiar abia peste 6 luni de la acele calamități.
Toți copii români născuți după data de 9 februarie 2011, inclusiv cei din Republica Moldova care dețin cetățenia României, vor primi de la stat 500 de euro, bani pentru educație, conform legislației. Tinerii vor fi singurii care vor avea acces la bani, după ce împlinesc vârsta de 16 ani. Acest ajutor financiar urmează să fie alocat copiilor din martie 2017, informează subversiv.info.
Portalul Diez.md scrie că pașapoartele românești nu vor fi eliberate absolut gratuit de la 1 februarie 2017. Sunt eliminate doar o parte din taxe, după adoptarea de către Parlament a legii care elimina 102 taxe.
Principalul suspect în atacul de Anul Nou dintr-un club de noapte exclusivist din Istanbul a fost arestat, transmite mass-media din Turcia. Abdulkadir Maşaripov ar fi vinovat de atacul armat sângeros de la clubul Reina din Istanbul, în care 39 de persoane au fost ucise. Suspectul, un cetăţean uzbek, ar fi fost fost prins în districtul Esenyurt din Istanbul, relateză, adevarul.ro.
Federația Sindicală a Educației și Științei va organiza, astăzi, la Chișinău, o conferință de presă cu tema „Revendicările anagajaților din educație și știință, înaintate Guvernului Republicii Moldova”.
Meteorologii anunță că temperaturile maxime în centrul țării vor fi de -4 grade Celsus și temperaturile minime vor coborî până la -9 grade Celsus. Vântul va sufla din nord-est cu o viteză de până la 5-10 m/s. Presiunea atmosferică va fi ridicată.
Cursul valutar pentru marți, 17 ianuarie 2017:
USD – 20,18 lei
EUR – 21,37 lei
UAH – 73 bani
RON – 4,74 lei
RUB – 33 bani
Ce nu amintiti bai presa independenta ce suntetiu, ce nu amintiti citi ani la rind ministerul sanatati sub mina lui Filat au tinut oameni bolnavi de hepatita fara medicamentele antivirale? Oare asta nu vreati sa scoateti in evidenta?
Trișare? MS poate începu cu stîngul d ela numirea noului Guvern în februarie 2016, dar după câteva insistări venite de la Premierul Filip, s-a vazut ca și la acest capitol Moldova urmează să facă schimbări esențiale.