Sâmbătă, la Stockholm, a avut loc finala concursului muzical Eurovision, ediția 2016. În pofida tuturor estimărilor și a pronosticurilor caselor de pariuri, reprezentanta Ucrainei a reușit să surclaseze piesele mult mai cotate ale Rusiei și Australiei (debutantă în acest an).
Până și rezultatele obținute în etapa premergătoare nu anticipau o asemenea turnură de situație. Or, conform datelor oficiale, câștigătorul primei semifinale a fost interpretul rus Serghei Lazarev, iar al celei de a doua – Dami Im, reprezentanta Australiei, ceea ce îngreuna misiunea Jamalei de a aduce încă o dată trofeul la Kiev (după victoria Ruslanei în 2004).
Firește, cântecul intitulat „1944” are o puternică încărcătură emoțională, dar asta nu îi garanta succesul și victoria depindea nu atât de prestația artistei cu origini tătare, cât de sensibilizarea publicului și a juriului din fiecare țară participantă. Factorul geopolitic a jucat un rol important, dacă nu chiar definitoriu. O baladă asemeni celei interpretate de Jamala putea să cucerească inimile, fără a obține și voturile necesare. Solidaritatea europeană față de tragedia popoarelor subjugate de imperiul răsăritean a triumfat în cele din urmă. Destul de tardiv, dar totuși sugestiv acest deznodământ.
Din păcate, Europa se impune doar prin muzică, nu și prin voință politică. Or, victoria de la Eurovision nu-i va reîntoarce Ucrainei teritoriul anexat și nici viețile pierdute sau bunurile distruse în războiul cu Rusia. Establishmentul de la Bruxelles încă trebuie să răspundă pentru reacția anemică și atitudinea deseori duplicitară în raport cu agresiunea armată a Moscovei împotriva unui stat suveran. Inacțiunea este pasibilă de pedeapsă la fel ca acțiunea, iar după EuroMaidan UE avea obligația morală de a interveni prompt și a condamna ferm invazia militară rusă din sud-estul Ucrainei.
A reproșa că Eurovisionul a devenit mult prea politizat înseamnă a nu cunoaște sau a eluda originile acestui concurs muzical. Proiectul respectiv a demarat în 1956 sub auspiciile politicului și avea scopul să susțină, la nivel mediatic, reconcilierea și apropierea dintre națiunile Europei occidentale, care un an mai târziu aveau să semneze Tratatul de la Roma, punând astfel bazele Comunității Economice Europene, a cărei succesoare de drept este Uniunea Europeană. Iar dacă mai punem la socoteală că televiziunile publice, membre ale European Broadcasting Union, au menirea nu doar de a informa echidistant telespectatorii, ci și de a-i educa, atunci acuzațiile de partizanat și de favoritism devin simple lamentații ale unor ofuscați.
Subiectul luptelor (fratricide) din Donbas demult nu mai este de actualitate. Numărul crescând al celor decedați, atât în rândul soldaților, cât și a civililor, s-a transformat în statistică, la fel ca al celor exterminați de regimul sovietic. Se părea că trufia și neghiobia au reușit să substituie empatia și solidaritatea umană. Dar iată că civilizația europeană mai demonstrează capacitate de discernământ și se coagulează asemeni sângelui de pe rană. Cicatricele nu sunt pentru a ne urîți, ci pentru a ne aminti de greșelile comise.
Constat cu deosebită amărăciune că majoritatea artiștilor și compozitorilor din Republica Moldova nu au fost suficient de inspirați și motivați să răspândească un mesaj similar celui transmis de Jamala. Oare zecile de mii de români deportați în Siberia nu merită prin muzică să le fie cunoscută durerea? Oare ei au suferit mai puțin decât tătarii strămutați forțat de același NKVD? Să ne fi molipsit pe toți „Sindromul Stockholm” de n-am putut evolua pe scena din capitala suedeză cu un cântec-manifest?!
Din 2005 încoace reprezentanții noștri la Eurovison și-au etalat bunicile cu dinți de aur și fețe arse soare, picioarele goale întinse pe canapea și ursuleții de pluș, vocile false și fustele scurte, saxofonul ca instrument tradițional și coregrafiile deșănțate. Unica piesă muzicală recentă despre tragedia noastră este „Dorul Basarabiei”, interpretată de Ion Paladi și Orchestra „Lăutarii”, dar asemenea compoziții nu sunt suficient promovate, ca să nu-l deranjeze cumva pe scumpul „frate de la răsărit”.