În loc să fie investite în drumuri, școli, grădinițe sau spitale, milioane de euro au fost scose cu de-a sila în ultimul deceniu din portofelele moldovenilor din cauza judecătorilor care au îngropat ultima speranță a celor care au crezut că-și vor găsi dreptatea în instanțele din Republica Moldova și au ajuns la CEDO.
Fiecare cetățean al Republicii Moldova a fost obligat să plătească peste patru milioane de euro în perioada 2006 – 2016 din cauza deciziilor judecătorești care au ajuns în vizorul Curții Europene a Drepturilor Omului. Deși sumele au ajuns în ultimii ani să fie de ordinul sutelor de mii de euro în ultimii ani, Republica Moldova a achitat din buget în perioada respectivă și milioane de euro din cauza încălcării drepturilor omului, iar numărul cererilor adresate la CEDO a crescut în 2015 față de perioada 2011-2014. Astfel, pe parcursul ultimului deceniu, cele mai multe adresări ale moldovenilor la Curtea de la Strasbourg au fost înregistrate în 2008 (150 de cereri), 2009 (207 de cereri), 2010 (144 de cereri) și 2015 (120 de cereri), iar cele mai puține – în 2007 (43 de cereri).
Prejudicii de circa 10 milioane de euro
De asemenea, cei mai mulți bani au fost cheltuiți pentru a achita prejudicii morale și materiale în urma deciziilor CEDO în anii 2008 ( 9,714 milioane de euro), 2009 ( 3,95 milioane de euro), 2007 (1,296 milioane de euro) și 2012 ( 1,02 milioane de euro). În anul 2015, Republica Moldova a plătit circa 210 mii de euro din cauza justiției incorecte, practic de două ori mai puțin decât în 2014 ( 443,2 mii de euro) și cu circa 300 de mii de euro mai puțin decât în 2013 ( 518,8 mii de euro). Sume mari au fost alocate din bugetul de stat pentru a îndeplini deciziile CEDO și în 2006 ( 298,6 mii de euro), 2010 ( peste 395 mii de euro) 2011 ( 761,9 mii de euro) și 2012 ( 471,2 mii de euro).
Tortură, lipsa dreptului la libertate și procese echitabile
Asociația „Juriștii pentru Drepturile Omului” a anunțat recent că CEDO a emis anul trecut 23 de decizii în privința Republicii Moldova, care au costat bugetul de stat 187,4 mii de euro, cele mai multe cauze vizând interzicerea torturii, dreptul la libertate și siguranță, la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieții private și de familie, protecția proprietății sau dreptul la un remediu efectiv. În același timp, Guvernul a fost obligat să achite 49,4 mii de euro, iar Primăria – 41 mii de euro pentru 10 cauze dintre care șapte au fost scoase de pe rol ca urmare a tranzacțiilor amiabile, iar în cazul altor trei cauze Curtea a recunoscut declarațiile unilaterale înaintate de Guvern.
Recordul din 2008 privind valoarea prejudiciilor materiale și morale achitate de Republica Moldova la CEDO a fost asigurat și de cazul companiei germane „Unistar Ventures Gmbh”, care deținea 49% din acțiunile „Air Moldova”, reprezentat de liderul DA, Andrei Năstase și avocatul Vitalie Nagacevschi. Guvernul a fost obligat să achite atunci 6,7 milioane de euro.
Lista judecătorilor vinovați
Suma totală plătită din bani publici în ultimul deceniu dn cauza deciziilor judecătorești este de 15,4 milioane euro. Asociația „Juriștii pentru Drepturile Omului” a publicat și lista judecătorilor și procurorilor care s-ar face vinovați de sumele exorbitante plătite din bugetul de stat ca urmare a deciziilor CEDO. „Simpla prezență a numelui unei persoane în această listă nu înseamnă expres că această persoană urmează a fi atrasă la răspundere materială sau penală. Totuşi, în cazul în care comportamentul oficialului constituie o infracţiune sau dacă greşeala acestuia a fost comisă intenţionat sau din culpă gravă, împotriva acestui oficial urmează a fi pornite proceduri penale şi, respectiv, civile. În Republica Moldova, stabilirea gradului vinovăţiei este pusă în sarcina procuraturii”, au menționat experții din cadrul Asociației.
Menționăm că cele peste 15 milioane de euro ar fi fosr suficiente pentru a construi 30 de kilometri de drum, potrivit calculelor Ministerului Transportului. În același timp, banii ar fi ajutat la renovarea a zeci de grădinițe și școli sau la procurarea de echipamente moderne pentru spitale.