Educația din Moldova, după independență. Ruperea de sistemul sovietic și acuzații de românizare a învățământului

Pe la cârma Misterului Educației – instituție ce a fost redenumită de câteva ori – au trecut până acum 14 miniștri și fiecare s-a poticnit în legi, nomenclatoare și coduri, iar sistemul educațional a ajuns un ansamblu interminabil de probleme. În timp ce o parte din miniștri au ales să resusciteze domeniul prin elaborarea legilor, unii au fost demiși pentru „românizarea” învățământului în care statul inveștește tot mai puțini bani.

În ultimii 25 de ani, sistemul educațional din Republica Moldova a trecut prin modificări majore, cele mai importante fiind introducerea scrisului în grafie latină și revenirea la învățământul în limba română. Pe parcursul anilor au fost comasate instituții școlare și s-a încercat implementarea primei reforme serioase menită să resusciteze domeniul, aflat în letargie. Dat fiind faptul că Educația a devenit astăzi nu doar o prioritate națională, dar și o problemă națională, vom face o retrospectivă a activității miniștrilor care au gestionat acest domeniu, divizând subiectul în trei părți (perioada de după independență, perioada guvernării comuniștilor și perioada guvernării democratice de după 2009).

Educația din Moldova, formă fără conținut

Fiecare ministru al Educației a introdus schimbrări care debusolau elevii, părinții și profesorii, astfel încât acum avem o situație în care activează instituții cu un contingent mic de studenți, care produc specialiști prost pregătiți și cu o insuficiență acută a cadrelor didactice și a educatorilor.

Cei 14 miniștri care s-au perindat la conducerea Ministerului Educației, cu viziuni diferite, au încercat să ofere domeniului o altă formă, dar nu și un conținut. Astfel, problemele majore rămân a fi nesoluționate: studenții aleg să-și facă studiile în străinătate, profesorii trăiesc la limita saraciei, sumele contractelor pentru studii sunt fabuloase, iar bibliotecile școlilor rămân goale.

Ministru demis pentru „românizarea” învățământului

Nicolae Mătcaș a fost primul ministru al Științei și Învățământului, cum se numea atunci instituția, după obținerea independenței Republicii Moldova. Acesta a deținut această funcție între anii 1990-1994. Venirea acestuia în funcție a însemnat introducerea studierii limbii române și a Istoriei Românilor în școli. Măsurile întreprinse nu s-au oprit aici: a readus învățământul preuniversitar la sistemul gimnazial și liceal, deschizând peste 50 de licee, a contribuit la înființarea unor instituții de învățământ de tip privat (Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu” din Chișinău, Universitatea Liberă Internațională), a creat posibilitatea studierii în limba română pentru toți doritorii, a deschis etniilor conlocuitoare posibilitatea de a-și studia limba maternă sau chiar de a învăța în limba maternă (sursa); a fost adoptat sistemul de apreciere a elevilor de „10” puncte și a început acordarea de grade didactice profesorilor. În mandatul acestuia, limbii ruse i-a fost conferit statutul de limbă străină, iar elevii au început să studieze limbile străine, la care anterior nu au avut acces. În 1994, când la putere a venit Partidul Democrat Agrar, ministrul a fost acuzat de „românizarea” învățământului și demis.

Astfel, au luat sfârșit schimbările progresive din Educație. În următorii 5 ani, pe la cârma ministerului au trecut patru miniștri – Petru Gaugaș, Iacob Popovici, Anatol Grimalschi și Ion Guțu. Ultimii trei și-au păstrat fotoliul de ministru doar câte un an, fiind schimbați sub influența politicului.

Prima Lege a învățământului, modificată de mai multe ori

În Guvernul Sangheli, mandatul de ministru al Educației l-a deținut Petru Gaugaș, care s-a aflat în funcție timp de trei ani (1994-1997). Unica realizare însemnată în această perioadă a fost adoptarea Legii învățământului în iunie 1995, prin care învățământul urma să funcționeze în baza unui fundament legislativ. Aceasta a fost prima lege în educație de după 1991, care ulterior a fost modificată și completată de mai multe ori. Existența unei legi nu a însemnat însă că s-au făcut schimbări majore în perioada imediat următoare.

Tot Guvernul Sangheli a instituit sărbătoarea profesională Ziua pedagogului „în scopul satisfacerii doleanţelor salariaţilor din domeniul învăţămîntului, precum şi a ridicării prestigiului profesiei de pedagog”. Ulterior, în octombrie 2001, Guvernul Tarlev a abrogat hotărârea Guvernului Sangheli, redenumind sărbătoarea în „Ziua profesională a lucrătorilor din învățământ” care se sărbătorește de atunci pe data de 5 octombrie „în legătură cu proclamarea de către Conferinţa Internaţională pentru Educaţie, convocată de UNESCO în 1993 la Geneva, a zilei de 5 octombrie drept Zi Mondială a Învăţătorilor”.

„Departamentul special” care își dorea investiții minime și calitate maximă

În timpul mandatului lui Iacob Popovici (1997-1998), care a condus Ministrerul Învățământului, Tineretului și Sportului în Guvernul Ion Ciubuc, a fost elaborată Legea cu privire la evaluare și acreditare a instituțiilor de învățământ cu scopul de a verifica profesionalismului cadrelor didactice și de a desființa unele instituții de învățământ ce nu aveau suficient mobilier sau tehnică (laboratoare, ateliere, săli specializate). Pentru aceasta a fost înființat și un „Departament special”, iar angajații urmau să primească salariile din bugetul de stat. În document nu s-a menționat nimic despre finanțarea instituțiilor de învățământ care înregistrau pierderi, precizându-se doar că elevii și studenții își vor putea continua studiile, prin transfer, în alte instituții. Astfel, toate școlile și universitățile urmau să treacă evaluarea timp de 5 ani, autoritățile argumentând că acest lucru va asigura calitate fară investiții serioase în Educație. Legea lui Popovici a fost abrogată în anul 2014.

Alți conducători, aceleași soluții

Între anii 1998-1999 în funcția de ministru al Educației și Științei s-a aflat Anatol Grimalschi, atât în Guvernul Ciubuc, cât și în timpul interimatului lui Serafim Urechean și a lui Ion Sturza. În acestă perioadă a fost modificată Legea evaluării și acreditării. Alte schimbări esențiale nu s-au produs.

Următorul ministru, Ion Guțu, s-a aflat în fotoliu doar 11 luni, fiind că la conducerea țării a ajuns Partidul Comuniștilor. Multe din cele realizate aveau să fie aruncate la coșul de gunoi al istoriei, odată cu instalarea lui Ilie Vancea în jilțul de ministru.

Începutul guvernării comuniste a dat startul luptei cu limba și istoria românilor, comuniștii și-au dorit cu înverșunare modificarea denumirii limbii și a istoriei predate în școli, despre care vom aminti în articolul următor.