Meniu Închide

PD forțează schimbarea sistemului electoral. Proiectele lui Plahotniuc și Dodon, incluse surprinzător pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a forțat introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege ce prevede trecerea la sistemul de vot uninominal, deși cu o zi înainte afirma că nu va face acest lucru până în luna septembrie.

Proiectul a fost înregistrat în Parlament în martie 2017, iar în dimineața de 5 mai 2017 încă nu avea avizul Guvernului și raportul Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului. Regulamentul Parlamentului permite spicherului să introducă orice proiect pe ordinea de zi, iar Andrian Candu aparent a luat această decizie în dimineața zilei de 5 mai. Iar după o pauză de 30 de minute, timp în care Candu a fost chemat la consultări cu fracțiunea Partidului Socialiștilor, acesta a propus introducerea pe ordinea de zi și a proiectului ce prevede trecerea la sistemul electoral mixt.

Spicherul Andrian Candu, la ședința fracțiunii PSRM, înainte de introducerea pe ordinae de zi a Parlamentului a proiectului privind votul mixt, 5 mai 2017 FOTO Ion Ceban

Candu, pe 4 mai: Nu vom vota proiectul privind votul uninominal fără avizul Comisiei de la Veneția

În cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de pe 4 mai Andrian Candu spunea că sistemul uninominal nu va fi votat fără a ține cont de opinia Comisiei de la Veneția. Acesta a mai anunțat încă o dată că în Parlament sunt destule voturi pentru susținerea modificării Codului electoral și fără voturilor partenerilor liberali din coaliție. „Astăzi, majoritatea parlamentară are voturi destule pentru a vota proiectul uninominal. Pentru prima lectură nici nu e nevoie de 51 de voturi, dar noi oricum nu o vom face până la concluziile Comisiei de la Veneția. La ora actuală avem voturi destule și fără colegii din PL, dar nu o facem deoarece încă nu avem avizul Comisiei”, a subliniat Andrian Candu în cadrul emisiunii.

Candu, pe 5 mai: Propun să votăm proiectul privind votul uninominal în prima lectură

În ședința de astăzi a Parlamentului, spicherul a anunțat că face uz de dreptul său de a modifica și completa ordinea de zi din propria inițiativă. „Propun introducerea pe ordinea de zi a proiectului nr. 60 (privind votul uninominal – n.n.) în baza articolului 46 din Regulamentul Parlamentului”, a anunțat acesta. Președintele Parlamentului a supus la vot intenția de a include proiectul pe ordinea de zi, a anunțat că există majoritate pentru includere, dar a fost atenționat de președinta fracțiunii PSRM, Zinaida Grecianîi, că trebuie anunțat numărul de voturi pe sectoare și a solicitat o pauză.

Proiectul ce prevede trecerea la sistemul uninominal a fost inclus pe ordinea de zi în pofida reproșurilor deputaților din Biroul permanent al Parlamentului care au semnalat că documentul nu are avizele comisiilor sau a Guvernului.

La ora 14:00 spicherul a cerut Comisiei juridice să se întrunească în ședință pentru a pregăti rapoartele despre proiectele democraților și a socialiștilor privind modificarea Codului electoral. Între timp, mai mulți politicieni din opoziția extraparlamentară au făcut apel la susținătorii lor ca să vină în fața Legislativului să protesteze.

Situația din fața Parlamentului la ora 15:00, 5 mai 2017 FOTO Sandu Tarlev

2 Comments

  1. Sandu

    Ma inchipui ca PD-ul va permite sa fie votat sistemul mixt. Lasati prostiile la o parte, PD este un partid serios si nu va merge la propunerile pro-rusilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.