Numărul adepților Uniunii Vamale este în creștere „datorită experienței pozitive” a Găgăuziei, iar oamenii din stânga Nistrului visează să fugă din Transnistria la Moscova, pentru că se consideră „ruși”. Cetățenii moldoveni de etnie bulgară din raionul Taraclia se tem de unirea cu România și vorbesc îndârjit moldoveneasca. Țara asta pierde oameni, apoi teritorii.
În primele săptămâni de la lansare „moldNova” a ajuns în UTA Găgăuzia, regiunea transnistreană și raionul Taraclia. Vă recomand să citiți următoarele articole:
- Banii UE au topit inimile găgăuzilor
- „Eu sunt transnistrean” – dar visez să fug din Transnistria
- Bulgarii din Republica Moldova, pe urmele găgăuzilor. De ce vor un statut aparte
Am relatat din aceste regiuni despre starea de spirit a oamenilor referitoare la situația din Republica Moldova. Pe lângă atitudinea generală, care poate fi întâlnită pe tot teritoriul țării – sărăcie, lipsa de încredere în viitor, șomaj etc. – acestea se evidențiază prin viziunea diametral opusă a locuitorilor față de retorica oficială a Chișinăului în ceea ce privește dezvoltarea Republicii Moldova. Majoritatea absolută se visează alături de Rusia, în Uniunea Vamală, și cât mai departe de România (Uniunea Europeană), chiar și fizic dacă ar fi posibil.
Atât locuitorii din raionul Taraclia (în care etnicii bulgari sunt majoritari), cât și cei din autonomia găgăuză consideră că Republica Moldova aparține lumii ruse – aproape 65%. Acestea sunt rezultatele unui sondaj realizat de Institutul de Politici Publice, publicate în luna aprilie. De la Guvern nimeni nici nu s-a zguduit. De ce să ne stresăm – sunt niște rătăciți de extremitate.
În timp ce Guvernul de la Chișinău – o altă autonomie în cadrul Republicii Moldova – nu știe pe cine crește, nici măcar 3% din locuitorii acestor regiuni nu consideră că țara în care locuiesc trebuie să se identifice cu Europa. În Transnistria oamenii nu se mai sinchisesc să se declare „ruși”, iar pentru a opri caracterul deviant al lipsei de identitate, autoproclamata conducere de la Tiraspol încearcă să-i convingă că reprezintă un popor aparte, organizând evenimente cu genericul „Eu sunt transnistrean”.
Desigur că nu putem generaliza, dar excepțiile pozitive de la „regulă” sunt extrem de puține: bulgarii de la sudul Moldovei vorbesc cu mândrie despre patria lor, Bulgaria, țară membră a UE și NATO; găgăuzii se topesc când primesc finanțare de la Uniunea Europeană, iar antreprenorii pragmatici din stânga Nistrului se orientează tot mai mult spre piața occidentală. Acestea sunt fărâmituri, un fel de străluciri ale unor minți care au rămas lucide după atâta spălare de creiere, la care Guvernul Chișinăului a stat martor cuminte.
Lucrurile nu s-au dezvoltat deloc pentru ca oamenii din Republica Moldova să fie solidari cu o idee națională, mai ales în ultimii ani. Moldovenii sunt lipsiți de comunicare, de încredere, dar mai ales de solidaritate.
Când un premier a mers ultima dată într-un sat din raionul Taraclia sau UTA Găgăuzia; dar în orașul Tighina a fost cineva în ultimii ani ca să discute cu oamenii de acolo, să-i întrebe ce-i doare, ce își doresc, dacă sunt mulțumiți de traiul pe care îl duc? Nu mă refer la vizitele de lucru, în care oamenii se apropie de politicieni și îi ceartă, și care se încheie seara cu o masă copioasă pregătită de un primar sau un businessman local, iar a doua zi serviciul de presă postează un comunicat pe site-ul Guvernului sau Parlamentului despre cum premierul sau spicherul „s-au informat” cu privire la situația țăranilor etc. Mă refer la aceea ca să meargă dezinteresat sau din pură curiozitate prin țară, să-i spună șoferului să oprească mașina la o margine de sat, să meargă în câmp lângă omul care dă cu sapa și să discute – fără fotograf, fără purtător de cuvânt și fără intenția de a obține votul omului. Să meargă chiar și cu riscul de a primi o sapă în cap, dar să aibă un singur scop – să unifice oamenii în jurul unei idei naționale.