De ce plătesc românii pentru re-activarea moldovenismului la Chișinău?

Din peisajul politic de la Chișinău curentul politic care susține identitatea românească rămâne fără reprezentanți după scoaterea din scenă a Partidului Liberal. Ideologia moldovenistă domină în prezent întregul spectru politic din Republica Moldova – de la stânga la dreapta și de la putere la opoziție, o situație care nu a mai existat din 1988, nici măcar în perioada regimului Voronin. În mod paradoxal, la această situație s-a ajuns cu sprijinul politicienilor și guvernanților români, dar și pe banii cetățenilor României.

Prin ”moldovenism” înțeleg curentul ideologic care susține separarea identitară între români și moldoveni, idee lansată de Uniunea Sovietică în 1924 prin crearea Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești în stânga Nistrului. În ziua de azi moldovenismul cuprinde mai multe paliere: de la ideea respirației prin doi plămâni (unul românesc și celălalt rusesc) a lui Iurie Roșca, la ideea națiunii civice moldovenești promovată de partidele de opoziție pro-europene, prin moldovenismul tacit și pragmatic al Partidului Democrat aflat la guvernare până la extremismul președintelui Igor Dodon, susținător al unei limbi moldovenești separate de limba română. După eliminarea Partidului Liberal de pe scena politică de la Chișinău acestea vor rămâne curentele de idei dominante în Republica Moldova.

Națiune civică moldovenească și activism politic pe bani românești

Pe 21 decembrie 2016 premierul Cioloș adopta la București Hotărârea de Guvern numărul 973 prin care era aprobată contribuția României la European Endowment for Democracy (EED) în valoare de 160.000 de euro (detalii aici).

În Comitetul Executiv al EED se regăsește Maria Ligor – ministru pentru Românii de Pretutindeni în guvernul Cioloș, iar Comitetul de conducere al EED se află eurodeputatul PPE Cristian Preda. Acesta din urmă a reacționat de mai multe ori la începutul acestui an față de situația postului de televiziune Jurnal TV. Pe 5 martie postul Jurnal TV a fost relansat cu ajutorul unei finanțări acordate de EED (detalii aici).

Aceeași fundație europeană finanțată cu bani românești a acordat în luna februarie un grant și televiziunii TV 7, la conducerea căreia a fost instalată jurnalista Natalia Morari. Înțelegerea conform căreia fostul deputat Chiril Lucinschi ar fi trebuit să cedeze acțiunile televiziunii unui consorțiu de jurnaliști nu a fost respectată.

Nu este un secret pentru nimeni la Chișinău că Jurnal TV susține agenda politică a Partidului Demnitate și Adevăr, la fel și TV 7 – ținta criticilor acestor posturi fiind oligarhul Vlad Plahotniuc, coordonatorul actualei guvernări a Republicii Moldova. Nici nu este ceva rău din punctul meu de vedere, fiecare organizație media este liberă să adopte orice politică editorială o consideră adecvată. Întrebarea este dacă eurodeputatul Cristian Preda și ministra Maria Ligor știu că din poziția lor în cadrul EED au susținut finanțarea la Chișinău cu bani europeni și românești a două posturi de televiziune cu o agendă politică partizană? Nu-mi este clar în ce măsură susține Cristian Preda agenda moldovenismului de factură civică promovat de echipa cu care se afișează în fotografia aceasta de pe Facebook, dar un eurodeputat trebuie să fie la curent cu platforma politică reală, nu doar cea declarată, a partenerilor de dialog pe care îi susține din poziția deținută într-o fundație a Uniunii Europene.

Falimentul doctrinei ”două țări, un singur popor”

Formularea ”două țări, un singur popor” i-a aparținut fostului președinte Traian Băsescu pentru a sintetiza principiile de acțiune ale Bucureștiului în relația cu Republica Moldova. În esență era stabilită astfel o relație specială, dincolo de, să spunem, relația dintre România și Ungaria – deși Bucureștiul și Budapesta au mult mai multe în comun în planul parteneriatelor funcționale (apartenența la NATO și UE de exemplu) decât ar avea Bucureștiul și Chișinăul.

Practic, doctrina enunțată de Traian Băsescu s-a manifestat sub forma unui sprijin aproape necondiționat față de Republica Moldova în cadrul Uniunii Europene începând cu anul 2009 – ceea ce a constituit asumarea unor riscuri diplomatice din partea României în fața partenerilor europeni. Dublul limbaj al politicienilor de la Chișinău – care una spuneau la București și alta la Berlin – a majorat aceste riscuri. Să ne amintim doar condițiile în care fostul premier Vlad Filat discuta la telefon cu Traian Băsescu, tonul folosit înaintea discuției față de tonul folosit în timpul acesteia. La Bruxelles România este permanent suspectată că ar avea o dublă agendă față de Republica Moldova – suspiciune adeseori alimentată chiar de la Chișinău.

Au existat și alte forme de manifestare ale acestui principiu – de la mărirea numărului de burse pentru tinerii din Republica Moldova, adaptarea sistemului de redobândire a cetățeniei române la numărul imens de cereri și în ciuda criticilor de la Bruxelles, construirea gazoductului Iași – Ungheni (cu lucrări încheiate doar pe partea românească), manifestarea intenției de interconectare a sistemelor de energie electrică, deschiderea pieței românești și europene în condițiile embargourilor ruse – asta pentru a enumera doar câteva proiecte majore care au solicitat eforturi financiare și administrative.

Cumva doctrina ”două țări, un singur popor” a continuat și după încheierea mandatului lui Traian Băsescu: asistența financiară pentru renovarea grădinițelor, donațiile de mijloace de transport pentru școli, sprijinul diplomatic pentru menținerea deschiderii europene față de Republica Moldova, împrumutul acordat de România în momentul în care nici un creditor internațional nu dorea să își îngroape banii în țara de unde se furase un miliard de dolari (împrumut care a dus la realizarea acordului cu FMI). La fel din partea Chișinăului a continuat tradiția dublului limbaj față de România din partea structurilor politice implicate în dialogul cu Bucureștiul. Mai mult, majoritatea inițiativelor și proiectelor românești au beneficiat de campanii de presă la Chișinău care cumva aruncau vina asupra Bucureștiului conform zicalei ”eu umblu cu pâinea după el, iar el cu bâta după mine”.

Unionism, românism și corupție

În plan politic la Chișinău Partidul Liberal condus de Mihai Ghimpu a fost cel care și-a asumat din 2009 încoace doctrina ”două țări, un singur popor”. Partidul Liberal a reușit în ultimii ani să capitalizeze politic procentele pro-românești și pro-occidentale evidente în orice sondaj de opinie realizat în Republica Moldova, și-a asumat promovarea identității românești la Chișinău – dar nu a reușit să treacă de statutul de partener secund în toate coalițiile de guvernare din ultimii ani. Evoluția și poziționările liberalilor din 2009 încoace merită o analiză separată. Esențial pentru articolul de față este faptul că Partidul Liberal a înlocuit pe scena politică Partidul Popular Creștin Democrat, care sub conducerea lui Iurie Roșca a intrat într-o vrie ideologică proptită în prezent în tradiționalismul rusesc promovat de Aleksandr Dughin.

Partidul Liberal de la Chișinău a fost folosit de liderii diverselor coaliții pro-europene de la Chișinău mai ales ca element de legătură cu România – și nimic mai mult. Liberalii nu au deținut niciodată poziții decizionale la Chișinău, însă apropierea lor de guvernare a aruncat asupra lor inclusiv balastul uzurii generate de deținerea puterii. Conform ultimelor investigații ale procurorilor de la Chișinău mai mulți liberali de vârf sunt acuzați de fapte de corupție – inclusiv primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, cel care a fost multă vreme locomotiva electorală a Partidului Liberal.

O nouă doctrină pentru relația cu Chișinăul

În acest moment doctrina ”două țări, un singur popor” a rămas fără un partener politic la Chișinău. La București nu a fost definit un nou principiu pentru relația cu Republica Moldova și cum spuneam continuă inerția acestei doctrine, în ciuda schimbării accelerate a realităților politice în stânga Prutului. Președintele Igor Dodon și-a rezumat ideea de colaborare cu România sub forma ”frate – frate, dar fiecare la el acasă”, asta dincolo de proiectele sale de modificare identitară și de susținere a ideii că limba moldovenească este diferită de limba română.

În acest moment România trebuie să accepte că nu mai are un partener politic de dialog la Chișinău care să își asume identitatea românească. În același timp România trebuie să evite cu orice preț implicarea în scena politică a Republicii Moldova câtă vreme nici unul din actorii politici nu își asumă în mod limpede o poziționare identitară. Re-activarea proiectului moldovenist nu ar trebui să beneficieze de bani românești. Toate proiectele finanțate și promovate de România în ultimii ani în Republica Moldova i-au fost reproșate până la urmă, iar acest lucru trebuie să se schimbe. Bucureștiul ar trebui să răspundă Chișinăului cu doctrina ”frate – frate, dar brânza-i pe bani”.