Meniu Închide

Știrile dimineții: Dodon pregătește transnistrizarea Republicii Moldova

În anul 2018 vom fi martorii transnistrizării Republicii Moldova, dacă socialiștii de la Chișinău vor obține majoritatea parlamentară, crede Ion Leahu, fost colonel în cadrul Serviciului de Securitate și Informații și ex-reprezentantul Moldovei în Comisia Unificată de Control.

Leahu a amintit că președintele socialist, Igor Dodon, s-a angajat ca în anul 2018 să concentreze în mâinile sale toată puterea executivă și a subliniat că acest lucru va fi mult mai rău decât cum a fost pe timpul lui Voronin. „Voronin era altul. El avea într-adevăr o putere, să spunem așa, mai mare și în situația în care el se simțea mai puternic, el trebuia încă să fie convins. Dodon de-acum este convins. Și din moment ce a doua zi, după ce vor fi numărate voturile, el o să obțină majoritatea în Parlament, o să fim martori la niște procese catastrofale pentru Republica Moldova. Aceea ce politicienii demult au numit-o trans-ni-stri-za-rea. Adică, aceea ce are loc în Armenia, aceea ce, tangențial așa, se încearcă să aibă loc în Azerbaidjan, o să aibă loc la noi”, a declarat Ion Leahu în cadrul emisiunii Punct și de la capăt de la Radio Europa Liberă.

Relația dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană e un fel de dialog al surdului cu mutul. „Europenii ne critică, iar guvernarea spune că are un dialog eficient şi o susţinere totală din partea Bruxelles-ului”, se menționează într-un comentariu despre politica externă a țării, publicată de Tribuna. „Deşi declară că-şi doreşte relaţii bune cu UE şi că va continua să ducă Moldova pe calea integrării europene, guvernarea lasă impresia că nu prea o interesează opinia partenerilor europeni. Un fel de integrare europeană cu dublu sens – europenii o văd într-un fel, guvernarea noastră – în cu totul alt fel”, se mai menționează în articol.

În anul 2016 Republica Moldova a primit mai mulți bani decât în 2015 de la partenerii externi, dar mai puțini decât în 2012 și 2014. În cadrul unei ședințe a Comitetului Interministerial de Planificare Strategică, s-a menționat că suma de care a beneficiat țara noastră în anul trecut s-a ridicat la 440 milioane de euro sau circa 10 miliarde de lei, bani oferiți pentru dezvoltare, transmite Mold-street.com.

Guvernul de la Chișinău se întrunește într-o ședință luni dimineața, la ora 8. Printre deciziile pe care urmează să le aprobe Cabinetul de miniștri se numără transmiterea Aeroportului Internațional Mărculești din gestiunea Ministerului Apărării în cea a Ministerului Economiei. Autorul proiectului, viceministrul Economiei Vitalie Iurcu, argumentează că întreprinderea este gestionată ineficient din punct de vedere managerial și corporativ, în ultimii 3 ani înregistrând pierderi de 54 milioane de lei.

O gunoiște din sectorul Buiucani al Capitalei a luat foc duminică seara. Serviciul Situațiilor Excepționale a informat că nimeni nu a avut de suferit, iar unii martori au spus că focul a izbucnit la crengile strânse în urma ninsorii din luna aprilie, transmite Diez.md.

După ce acum 3 ani a fot reținut în Rusia pentru escrocherie, astăzi este prezentat drept un mare economist la Tiraspol de către liderii separatiști din regiune. Pavel Sigal, vicepreședintele organizației Opora Rossii, a vorbit la un forum economic organizat la Tiraspol, iar discursul acestuia a fost publicat chiar și pe site-ul așa-numitului guvern al Transnistriei, a observat Mold-street.com.

Un colonel rus care a fost instructor pentru separatiștii din Donbass a fost reținut de Serviciul de informații din Ucraina în urma unei operațiuni speciale Este vorba de Valeri Gratov. Acesta urma să fie numit în funcția de „ministru al Securității de Stat din Transnistria”, scrie Agora, citând gordon.ua.

Astăzi în țară va fi cald, mercurul din termometre urcând până la +31 grade Celsius în Capitală.

Dolarul va costa azi 18,14 lei, iar un euro – 20,70 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.