Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a emis un comunicat în care-și exprimă îngrijorarea referitor la faptul că în urma reformării Guvernului sute de angajați care muncesc în cadrul autorităților publice vor ajunge șomeri, ceea ce ar putea dezvolta fenomenul privind „munca la negru” sau migrarea la muncă peste hotare.
Potrivit CNSM, sute de salariați care sunt angajați în cadrul autorităților publice care fac parte din Guvern nu se vor mai regăsi în noua structură a sistemului de administrare publică după ce acesta va fi reformat. Astfel, sindicaliștii spun că cei disponibilizați în urma acestei reforme vor avea o situație social-economică și mai complicată din cauza problemei șomajului în Republica Moldova și ar duce la amplificarea fenomenului ce ține de „munca la negru” sau cel ce ține de migrarea la muncă peste hotare.
Sindicaliștii citează legea
„Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova cere Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova ca măsurile de realizare a reformei administrației publice să se sprijine în primul rând pe principiul oportunității, echității sociale și apărării drepturilor și intereselor legitime ale salariaților supuși disponibilizării, să fie identificate măsurile de rigoare și instrumentele juridice care ar asigura în măsura deplină respectarea procedurilor de disponibilizare a salariaților și asigurarea tuturor drepturilor și garanțiilor de muncă al acestora”, au solicitat Sindicatele.
Astfel, reprezentanții CNSM au citat prevederile legislației care prevăd că în cazul în care au loc concedieri în masă în urma reorganizării autorităților administrative centrale și a celor din subordinea acestor instituții, organizațiile sindicale sunt anunțate cu cel puțin 3 luni înainte ca acest lucru să se întâmple.
Parlamentul a adoptat vineri, 7 iulie, proiectul de lege privind reforma Guvernului în lectura a doua. Noile prevederi relevă faptul că în cadrul administrației centrale va avea loc o delimitare a funcțiilor publice de cele administrative, membrii Guvernului vor fi aleși în baza criteriilor de integritate, nu va mai exista funcția de viceministru, fiind înlocuită cu cea de secretar de stat. Proiectul nu descrie care va fi noua structură a Guvernului și nu conține numărul ministerelor care vor fi după reformă, autorii precizând că acest lucru va fi stabilit prin hotărâre de Guvern la propunerea prim-ministrului.