Președintele Partidului Democrat are șanse foarte mari să devină prim-ministrul Republicii Moldova, ca urmare a ultimei decizii a Curții Constituționale (CC) privind procedura de numire a ministrului Apărării. Liderul PL, Mihai Ghimpu, consideră că această decizie a CC a deschis o portiță prin care Plahotniuc își poate „îndeplini visul”, transmite Independent. „Și nu doar atât, prin Hotărârea CC, “Președintele” I. Dodon este scutit de explicații și protejat în fața Kremlinului și a propriului electorat, pentru că nu petrecărețul de la Condrița va semna Decretul de desemnare, dar A. Candu”, a scris Ghimpu pe Facebook.
Traian Băsescu este un personaj supraestimat și poate face mai mai multe pentru Republica Moldova decât îi permite funcția actuală, crede Vitalia Pavlicenco, președinta Partidului Național Liberal (PNL). „Băsescu a fost președinte al României, pe mine nu mă poate convinge nimeni că un înalt demnitar poate face mai mult când cade din funcție, decât atunci când este în funcție. Atunci când a fost președinte, Băsescu a trebuit să facă mai mult pentru mesajul unionist. Oamenii rămân în urmă cu adevăratul rol al lui Băsescu în România”, a precizat Pavlicenco în cadrul emisiunii Important, de la postul TVC 21, transmite oficial.md.
Mai mulți cetățeni, dar și organizații nonguvernamentale acuză Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) și pe președintele acesteia, Andrei Tinu, după introducerea sistemului de programare exclusiv online pentru depunerea actelor de redobândire a cetățeniei române doar pentru cetățenii moldoveni și ucraineni. Potrivit reclamanților, după noua prevedere numărul dosarelor depuse a scăzut considerabil, întrucât amână nejustificat momentul înregistrării cererii de redobândire a cetățeniei române, iar autoritățile nu reușesc să examineze dosarele în termenul promis prin lege, adică de 5 luni, scrie moldova.org.
Socialiștii au trei candidaturi pentru funcția de primar al Chișinăului, însă pe cine vor înainta în calitate de candidat la scrutin, vor decide la Consiliul Republican al formațiunii, transmite Sputnik. Printre candidaturile care sunt luate în calcul de către socialiști este președintele fracțiunii socialiste din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban, a dezvăluit deputatul PRSM Grigore Novac.
Persoanele dependente de droguri vor primi gratuit seringi sterile, șervețele cu alcool și prezervative. Toate aceste produse consumatorii de droguri le vor primi pe gratis în farmacii la folosirea unei cartele magnetice speciale. Pentru prima dată, Compania Națională de Asigurări în Medicină a oferit în jur de două milioane de lei în cadrul a două programe de profilaxie HIV, desfășurate în Bălți și Chișinău, transmite Publika. Potrivit reprezentanților organizațiilor neguvernamentale, care au obținut asemenea granturi, acest lucru va permite reducerea numărului celor infectați cu HIV.
Directorul adjunct al CNA Cristina Țărnă si-a dat demisia cu o săptămână înainte ca mandatul să-i expire, notează Pro TV. Aceasta a anuntat că pleacă de la CNA pentru că nu împărtășește viziunile privind reformele anticorupție. Printre motivele pentru demisia sa, Cristina Țărnă a notat si faptul ca Agentia pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale ar urma sa treaca din subordinea CNA în cea a Fiscului, dar și faptul că ministerul Justitiei ar pregăti o nouă reformă a CNA, care va transforma institutia în avocat al businessmanilor care se va ocupa de corupția mică și foarte mică.
Banca Națională a Moldovei anunță pentru astăzi un curs oficial de 17,37 lei pentru un dolar și 20,43 lei pentru un euro.
Astăzi meteorologii promit vreme frumoasă cu temperaturi de până la 25 de grade.
Da în cot mă doare pe mine pînă la urmă cina va fi premier, sincer m-am zacalibit de această luptă politică, important să se facă reforme și să avem rezultate.
Daca tot Ghimpu nu mai are nici un rol in politica, vorbeste despre altii.
Ghimpu a mai spus ca Chirtoaca nu este corupt, dar bagat in scheme pina la os. De aia mai putina atentie acestor dfirle trebuie de acordat,