Meniu Închide

Știrile dimineții: Ce a mărturisit nou tânăra care a născut în veceul Institutului Mamei și Copilului

Tânăra care acuză medicii din cadrul Institutul Mamei și Copilului de malpraxis are 19 ani și la moment nu se află în țară. Ecaterina încă este în stare de șoc. A aflat mult prea târziu că micuța pe care o purta sub inima ei avea grave malformații, incompatibile cu viața. Nu a crezut din prima, așa că a căutat confirmări la alți medici. Când s-a adeverit, s-a simțit atât de rău, încât a fost nevoită să cheme Salvarea. A ajuns la Institutul Mamei și Copilului. Ce s-a întâmplat mai departe știți deja. Acum, în tot haosul creat, tânăra se simte vinovată pentru moartea micuței ei. Nu oricare ar rezista unei imagini atât de dure – a născut în baie, ca „un câine”, spune ea, iar cel mai dureros a fost să-și vadă fătul născut, atât de mic și atât de neajutorat, fără suflare sub privirile ei. „Copilul meu se sufoca, iar eu nu puteam nimic să fac, vroiam să mor și eu”, scrie e-sanatate.md.

Administrația IMSP Institutul Mamei și Copilului s-a autosesizat în cazul femeii care ar fi fost lăsată acum două săptămâni să nască în veceul istituției medicale.

Potrivit unui comunicat de presă emis de instituție, la adresa spitalului nu a parvenit nicio plângere în acest sens. Totodată, administrația susține că a fost instituită o comisie care urmează să stabilească exact toate circumstanțele cazului, transmite Unimedia.

Serviciul Fiscal de Stat a anunțat că bugetul public național a acumulat în anul 2017 venituri mai mari cu 18,4%, comparativ cu anul 2016. Instituția a înregistrat încasări în sumă de 32,7 miliarde lei, ceea ce constituie o creștere cu 5,1 miliarde lei față de anul precedent.

Astfel, suma veniturilor Bugetului public național planificată inițial pentru 2017 a fost depășită cu 2,6 miliarde lei sau cu 9 %, scrie Bani.

Accizele pentru produse petroliere au crescut în 2018 cu peste 8%. Potrivit politicii bugetar-fiscale și vamale pentru 2018, cota accizului pentru benzină a crescut în 2018 de la 4560 la 4961 lei pentru o tonă (+8,8%), pentru motorină – de la 1926 la 2092 lei (+8,6%) pentru o tonă, pentru gaz lichefiat – de la 2875 la 3124 lei pentru o tonă (+8,7%). Accize mai mari pentru produse petroliere sunt planificate și pentru următorii 2 ani. Astfel, cota accizului pentru benzină va fi în 2019 și 2020 de 5414 și 5960 lei pentru o tonă, pentru motorină – 2280 și 2508 lei pentru o tonă, pentru gaz lichefiat – 3406 și 3580 lei pentru o tonă. Mărimea accizului pentru păcură va rămâne în 2018-2020 la nivel de 409 lei pentru o tonă, relatează Infomarket.

Mediile de presă din Moldova relatează că un bărbat de 41 de ani a murit în satul Roșcani, din raionul Anenii Noi, în urma exploziei unui proiectil. Potrivit unor informații neconfirmate oficial, ar fi fost vorba de un obuz din al Doilea Război Mondial. Alt bărbat, de 19 ani, a fost rănit în același incident, petrecut miercuri după-amiază la o fermă de porci, și se află internat în spital în stare gravă. Poliția a pornit o anchetă. Potrivit site-ului today.md, ambele victime erau din statul Bulboaca, raionul Anenii Noi, informează Europa Liberă.

235 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi aproape 2.600 au fost răniţi în accidente rutiere, produse în 11 luni ale anului trecut. Potrivit datelor Inspectoratului Naţional de Patrulare, numărul tragediilor de pe drumurile din ţară a scăzut uşor, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016, scrie Prime.

Ploi slabe, ceață și + 6 grade în termometre ne promit meteorologii pentru astăzi, 4 ianuarie. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat,  vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală, cerul va fi variabil, iar în nordul și centrul țării se prevăd precipitații slabe.
Vântul va sufla din nord-est  slab până la moderat.

Dolarul american costă oficial 17,07 de lei, iar euro – 20,51 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.