Mulți sunt dintre cei care au auzit despre alcoolicii anonimi, poate mai puțini au auzit despre narcomanii anonimi. La Chișinău funcționează două secțiuni ale narcomanilor anonimi care se bazează pe sistemul „12 pași ai lui Bill Wilson”, dezvoltat încă în anii 1930 în SUA pentru tratarea alcoolicilor. Unii vorbesc despre această societate ca despre o sectă, alții însă spun că „narcomanii anonimi” este o organizație care chiar ajută.
Persoana care vine în comunitatea narcomanilor anonimi trebuie să fi trecut o cură de reabilitare, iar secția narcomanilor anonimi să fie ca o prelungire a unui tratament, care poate să dureze o viață întreagă. „Nu există foști narcomani” – asta își spune orice persoană care vine la acest cerc, asta o spun chiar și cei care nu au consumat timp de 10 ani. Ei se consideră în continuare narcomani. În fiecare zi, în fiecare minut ei se consideră narcomani. E ca o pecete pe viață. O pecete asumată.
Câți narcomani anonimi sunt în Chișinău
La Chișinău funcționează două grupuri de narcomani anonimi. Dependenții se adună zilnic la două sedii din Capitală – în sectoarele Botanica și Centru. La Botanica sediul se află într-un fost bar, pe care îl și vizităm. Pe tejgheaua ponosită se gătește cafea și ceai cald, care pot fi luate gratis. Băuturile fierbinți se pregătesc din banii donați de participanții la ședințe.
Societatea narcomanilor anonimi este înregistrată în 135 de state. În aceste țări au loc 67.000 de ședințe pe săptămână. Prima ședință a narcomanilor anonimi în Republica Moldova a avut loc în anul 2000. Acum ședințele au loc zilnic, de șapte ori pe săptămână, iar la acestea vin în jur de 50 de persoane.
Chestia la care țin narcomanii este anonimatul – să nu le destăinui identitatea, nimeni nu se lasă fotografiat. Lucrul care uimește cu adevărat – nimănui dintre cei prezenți nu îi va fi rușine să fie numit narcoman. Acceptarea este o normalitate, nimeni nu se simte discriminat.
În sala de la Botanica, se adună un grup pestriț. Un bărbat chel, îmbrăcat în trening, rezervat și gânditor, se evidențiază din cercul improvizat în încăperea mică. El este moderatorul de azi. Pe băncile de lângă pereții laterali s-au așezat mai mulți bărbați. Unul are o față de pușcăriaș, uscățivă și gesturi de gopnik. Altul are o poză de om intelectual, cumpătat, cu ochelari. Un al treilea este timid și neîncrezător. Aflăm că el are un eveniment important: 90 de zile fără droguri. Primește în dar un breloc, toată lumea îl aplaudă. Băiatul se așează zâmbind. Brelocul are însemnele societății narcomanilor anonimi. Este o victorie pentru el. Singura femeie prezentă la întâlnire este o tânără de aproximativ 25 de ani. Ea pare atât de inocentă, încât nu a-i spune deloc că e narcomană.
Tema discuției – conștientizarea faptelor și a emoțiilor
Moderatorul prezintă tema discuției – conștientizarea faptelor și a emoțiilor. Apoi îi roagă pe cei care în acea zi au consumat droguri sau alte substanțe care le-a modificat conștiința să se abțină de la a-și exprima opinia. Aceasta e regula, nimeni nu va interzice accesul celor drogați la ședință. Aceștia însă nu au voie să-și exprime opinia.
Moderatorii se schimbă la fiecare ședință. Ședința începe cu citirea celor 12 puncte, care, pentru un novice, ar putea părea că sunt niște îndrumare pentru sectanți. La un moment dat se menționează despre o forță călăuzitoare în care ar trebui să te încredințezi absolut. Această forță ar putea fi asemuită cu un fel de dumnezeu – însă nu un Dumnezeu în sensul creștin al cuvântului.
Salut, sunt Igor, dependent. Apropo despre tema de azi – trăirea emoțiilor. În timpul celor 18 ani de consum de droguri, simțurile mele s-au tocit foarte tare. Apropo, una dintre cauzele consumului de droguri a fost incapacitatea mea de a trăi emoțiile și de a le exprima. Nu îmi plăcea să simt durere, trădare, furie – îmi era mult mai ușor să inhib emoțiile cu ajutorul substanțelor. Dar, în acești 6 ani de când nu mai consum, au început să se întoarcă emoțiile la mine, iar o perioadă eu pur și simplu nu știam ce să fac cu ele.
Igor își continuă discursul fluent, ca într-un dicteu automat; nimeni nu încearcă să intervină. Toată lumea îl ascultă cu atenție. La un moment dat Igor zice că este recunoscător narcomanilor anonimi pentru faptul că ei l-au învățat să asculte și să împărtășească emoțiile. Acesta este secretul funcționării „Narcomanilor anonimi”: nimeni nu te va blama pentru ceea ce simți, toți însă te vor asculta băgare de seamă.
90 de zile – o adevărată victorie
După discursul lui Igor se lasă o liniște. Nimeni din cei prezenți nu se încumetă să ia cuvântul. Tăcerea însă nu e una incomodă, e mai curând una de tatonare a terenului.
Bună, sunt Volodia și sunt dependent. Despre emoții – sunt foarte fericit de fiecare dată când printre noi apare cineva care a împlinit un termen mic – 90 de zile. De fapt, așa îmi pare mie, că e un termen mic. De fapt, cred că este o victorie serioasă.
Volodia îi recomandă lui Nicolae, cel care a împlinit 90 de zile curate, să vină mai des la grupuri, să lucreze asupra sa și asupra programului.
Încăperea în care are loc ședința este iluminată de neoane reci. Bărbații și acea femeie tânără se așează în așa mod, încât să creeze un cerc. E straniu să vezi această femeie alături de bărbații narcomani, de parcă viciul femeii ar fi ceva mai damnabil decât viciul unui bărbat.
Narcomanul vrea să fugă de emoție
Un alt narcoman, cel cu fața de intelectual, se destăinuie în felul următor:
Emoția este cea de care vrea să fugă fiecare narcoman. Pentru a trăi emoția adevărată, cu capul limpede, este nevoie de foarte multă putere de voință. Pentru că oamenii de multe ori se urăsc pe sine însăși, de aceea ei refuză această trăire și o inhibă cu ajutorul substanțelor. Apoi, când vine trezirea, ura și jena devin și mai insuportabile, iar pentru asta noi trebuie iarăși să consumăm, să ne căutăm doza.
Ședința continuă în acest ritm, fiecare dintre narcomani ține un discurs, începe cu „Sunt X și sunt dependent”. Unii mai adaugă – „sunt curat de X ani”. Pe parcursul ședinței, unii oameni vin, alții se scoală să ia un ceai sau o cafea. Ședința se încheie cu citirea unor puncte dintr-o carte, un fel de biblie pentru adepții celor 12 pași. Se discută tema pentru ședința viitoare.
„Suntem iresponsabili”
După mai bine de o oră ședința se încheie, iar cei prezenți formează grupuri mici care discută între ei ultimele noutăți. Încercăm să identificăm un lider care să ne dea mai multe informații. Aflăm că liderul este unul mai curând formal. „Unul dintre scopurile narcomanilor anonimi este să informeze dependenții că lecuirea este posibilă. Aici, nu avem persoane autoritare. Toți sunt egali. Cel mai important om la ședință este noul membru”, ne spune Denis.
Îl întreb pe unul dintre narcomanii mai vechi dacă anii au schimbat ceva în lumea drogurilor și a celor dependenți. Primim un răspuns concludent: „Lumea se schimbă, drogurile se schimbă. Înainte se consuma mai curând heroină, tot ceea ce putea fi scos din mac, mai rar cocaină (…) Acum, majoritatea tinerilor ajung aici fiind dependenți de droguri sintetice – etnobotanice”.
Printre tinerii care au venit la ședință se evidențiază unul mai timid și mai tăcut. Aflăm de la cineva că novicii sunt de obicei mai detașați, de multe ori foarte greu iau o atitudine, își exprimă cu dificultate gândurile. Mulți sunt depresivi, labili emoțional, îngândurați. De fapt, oamenii dependenți sunt persoane iresponsabile. Asta o spun chiar ei. „Mulți dintre noi nu au lucrat niciodată. Pentru noi, acești pași, să vii, sa faci un ceai, este un moment de responsabilitate”, ne spune acel tânăr despre care aflăm că este de 34 de zile curat, iar recent a trecut o cură de dezintoxicare la un centru privat.
„Nu avem nimic cu religia sau cu politica”
Pentru ca să se desfășoare o ședință a narcomanilor anonimi, este nevoie de două persoane și un ceainic. Dependența e boală, de aceea se și zice că nu există foști narcomani.
„Noi nu suntem o organizație religioasă și nu suntem o organizație profesională, de aceea noi nu ne dăm cu păreri despre lucruri care nu țin de noi: politică, religie, medicină. Nu ne băgăm în aceste domenii, deși colaborăm cu aceste structuri de stat, însă urmărim scopul nostru”, ne spune Denis.
Aflăm că mulți narcomani anonimi încep cu timpul să adopte un fel de „paranoie liniștită”. Asta din cauza fricii de acea „primă doză”. Fiecare dintre ei știe că, odată cu prima doză poate să dispară tot ceea ce au construit timp de ani de zile. Uneori, după ce trece mai mult timp de abstinență, în mintea narcomanului începe un proces de autoamăgire care se bazează pe diminuarea voinței. Narcomanul poate să gândească în felul următor: „Nu mai consum de mult timp, nu mai sunt dependent, mintea și corpul meu sunt curate. Ce ar fi dacă aș încerca o doză, ce mă costă, nimic. Doar să-mi aduc aminte!”. Asociația narcomanilor anonimi funcționează în așa mod ca narcomanul să alunge cât mai departe aceste gânduri, ca să rămână curat pentru toată viața.