Weekendul care a trecut a fost marcat de protestele masive din România, când zeci de mii de români au ieșișt în stradă pentru a cere o justiție corectă. Românii s-au mobilizat pe Facebook, nemulţumiţi de modificările aduse legilor justiţiei, codurilor penale şi Codului fiscal, scrie Adevarul.
În Bucureşti, s-au adunat cei mai mulţi manifestanţi – între 40.000 şi 60.000 după unele surse, în timp ce în oraşele din ţară au ieşit în stradă în jur de 15.000 de persoane. Bucureştenii au ieşit şi duminică în stradă. Zeci de oameni au participat la un flashmob, în Piaţa Victoriei, organizat pe reţelele de socializare. Unii protestatari au ales să îşi acopere simbolic ochii sau gura, stând cu spatele spre clădirea Executivului.
Protestele din România au făcut înconjurul lumii, iar Euronews English a ales să își seteze ca fotografie de copertă pe Facebook o imagine de la protestul de sâmbătă seară din București, a observat stirileprotv.ro.
Rusia a prejudiciat Republica Moldova cu „miliarde de dolari” din momentul în care a decis să nu-și mai retragă armamentul și soldații din stânga Nistrului. Președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, a acordat recent un interviu publicației letone Latvijas avīze în care a spus că „noi intenționăm să angajăm o firmă de avocatură internațională pentru a calcula prejudiciul cauzat de prezența Rusiei în Transnistria timp de 25 de ani”, citat de Agora.
În contrast cu această declarație, președintele socialist, Igor Dodon, a declarat într-un interviu pentru NTV că numai datorită prezenței soldaților ruși în stânga Nistrului ar fi fost posibilă menținerea păcii la Nistru în ultimii 25 de ani. Acesta a lăudat de mai multe ori Moscova.
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin i-a promis liderului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, facilitarea împrumuturilor pentru sectorul real al economiei transnistrene și continuarea implementării proiectelor „umanitare și culturale” pe care Rusia le desfășoară în Transnistria. Cei doi au avut o întrevedere la Moscova, scrie Ziarulnational.md, în cadrul căreia Rogozin s-a mai pronunțat asupra facilitării procesului de obținere a cetățeniei rusești de către transnistreni.
„Parcă luându-l în râs pe premierul Pavel Filip, cei din partidul de guvernare au decis să-i lase în funcţii pe miniştrii cu cea mai proastă prestaţie – Octavian Armaşu, care a introdus tot noi şi noi impozite, atrăgând furia populaţiei asupra guvernării, şi Monica Babuc, pe vremea căreia protecţia Culturii la nivel de stat a înregistrat o scădere constantă”, constată Tribuna într-o analiză în care scoate în evidență „cele mai stranii lucruri” care i s-au întâmplat prim-ministrului în 2 ani de mandat.
Cele mai inovatoare companii din Republica Moldova sunt cele din industria prelucrătoare (54%), urmând cele din domeniul serviciilor (46%), arată datele Biroului Național de Statistică. În total, în țară există 673 de firme inovatoare, ceea ce reprezintă 21% din numărul total de companii înregistrate. Cele mai multe au adus pe piață produse, procese sau metode de organizare și marketing noi, scrie Mold-street.com
Tot Mold-steet.com scrie că în prima jumătate a anului 2017 prețul mediu de import a gazelor naturale s-a diminuat cu 26% față de aceeași perioadă a anului 2016. În același timp, pentru consumatori tariful s-a redus cu doar 3,6%. Astfel, mai mulți experți în energetică au atras atenția că Moldovagaz, cu acordul ANRE, câștigă un profit uriaș din banii plătiți de consumatori. Tot Moldovagaz cheltuie banii pe calculatoare, softuri și rafturi pentru stocarea bazei de date.
În acest context, Partidul „Acțiune și Solidaritate” anunță că va organiza azi un flashmob în fața ANRE, cu titlul „Cerem reducerea imediată a tarifului la gazele naturale”.
Lupta democraților de la Chișinău cu propaganda rusă omite rețelele de socializare, crede politologul Dionis Cenușă. Deși Moldova are nevoie de protecția spațiului mediatic împotriva infiltrărilor externe periculoase pentru procesele democratice interne, mecanismul de interdicții propus de către PD conține o serie de lacune, scrie acesta într-un articol de analiză pentru IPN. „În primul rând, scrie politologul, interdicțiile țintesc materialul propagandistic transmis prin intermediul televiziunilor. Sondajele arată că în ultimii 13 ani, ponderea televiziunii ca primă sursă de informare s-a redus cu circa 10%. În același timp, sursele online au cunoscut o creștere considerabilă de peste 25%, care a ajutat Internetul să depășească radioul și să se poziționeze pe locul doi în lista surse de informare preferate de către moldoveni”, punctează Dionis Cenușa.
Meteorologii anunță că azi va ninge slab, iar temperatura medie va fi de -2 grade Celsius.
Dolarul și euro se depreciază azi în raport cu leul moldovenesc. Astfel, un dolar va costa 16,86 lei, iar un euro – 20,69 lei.