Meniu Închide

Optimism la Kiev asupra negocierilor cu Rusia, însă luptele continuă. A 22-a zi de război în Ucraina

 

1. Consilierul prezidențial ucrainean Mihail Podoliak a făcut ieri mai multe declarații referitoare la negocierile cu Moscova. Principala problemă rămâne statutul teritoriilor aflate sub administrație/ control rus (Crimeea, Donețk, Lugansk). Ucraina își dorește garanții de securitate din partea puterilor nucleare și a statelor vecine (Polonia, Turcia) și este gata să accepte statutul de neutralitate și un set de condiții privind nivelul forțelor sale militare. Podoliak a mai anunțat ieri că este posibilă o întâlnire Zelensky – Putin în cursul săptămânilor viitoare, întâlnire mediată de Turcia. Declarațiile de ieri din surse occidentale au fost mai reținute, aprecierea fiind că Rusia doar pretinde că negociază în vreme ce își aduce rezerve spre front și continuă luptele.

2. Cinci mii de civili au reușit ieri să părăsească orașul Mariupol pe jos, deoarece forțele ruse nu permit formarea unor convoaie de automobile și autobuze. După mai bine de 2 săptămâni de lupte și bombardamente, civilii din acest oraș abia reușesc să supraviețuiască fără electricitate, căldură, apă curentă și cu rezerve de hrană din ce în ce mai reduse. Forțele ucrainene rămase în Mariupol nu prea au de unde să primească ajutor, iar Kievul a admis ieri că îi este imposibil să trimită forțe suplimentare care să-i ajute pe apărătorii Mariupolului, unde s-ar găsi în jur de 15.000 de militari ucraineni, iar sursele ruse apreciază că eliminarea rezistenței acestora ar putea dura până la o săptămână. Conform viceprimarului Serghei Orlov orașul este afectat de distrugerile provocate de lupte în proporție de 80-90%. Subsolul teatrului din Mariupol unde se adăposteau mai multe sute de persoane a rezistat la explozia de miercuri, ieri au început operațiunile de salvare a celor care se aflau în subsol, nu se cunoaște dacă există victime.

3. La nord-est de Kiev rușii au început să concentreze trupe în apropierea localității Brovary, iar nord-vest înspre Vîjgorod. Au continuat luptele pentru controlul localității Izium, unde se duc lupte în interiorul orașului. În regiunea Lugansk ieri s-au dat lupte în zona localităților Severodonețk și Rubijne. Pe clădirea primăriei din Rubijne ar fi fost arborat ieri drapelul republicii separatiste Lugansk, deși nu este clar dacă forțele ruse controlează în totalitate localitatea. Dacă rușii câștigă controlul asupra localităților Rubijne și Izium retragerea forțelor ucrainene din Donbas devine aproape imposibilă. Forțele ruse au întreprins ieri acțiuni ofensive în direcția Krivoi Rog dinspre Herson, unde au capturat localitatea Malaia Șesternia, la 60 km de Krivoi Rog. În sud orașul Nikolaiev se pregătește pentru un atac al forțelor ruse, pe străzi sunt instalate obstacole anti-tanc. A continuat bombardarea orașelor Harkiv și Cernihiv și luptele de la periferiile lor.

4. Președintele Belarus Lukașenko a declarat ieri că dinspre Ucraina au fost lansate spre teritoriul țării sale 2 rachete în cursul ultimelor zile, adăugând că dacă aceste provocări vor continua va fi silit să răspundă. Cel mai probabil Lukașenko ezită să dea curs posibilei solicitări a lui Putin de a sprijini ofensiva rusă în Ucraina. Armata rusă are nevoie de o împrospătare a forțelor după 3 săptămâni de lupte cu o armata ucraineană hotărâtă să reziste, iar intervenția militară a Belarus ar putea înclina decisiv balanța.

5. Forțele ruse l-au reținut ieri pe primarul orașului Veliko Burluțk, din apropierea Harkivului. Cu o zi mai înainte a fost reținut și ulterior eliberat de forțele ruse primarul localității Skadovsk (acolo cetățenii au protestat față de această măsură, trupele ruse folosind gaze lacrimogene împotriva protestatarilor), același lucru întâmplându-se și cu primarul orașului Melitopol. Se conturează o tendință a forțelor ruse de a reține primarii ucraineni, cel mai probabil din cauza refuzului acestora de a colabora cu forțele de ocupație.

6. În Rusia se fac simțite efectele unei temeri generalizate a populației față de viitorul situației economice. A apărut și acolo fenomenul cumpărării unor cantități mari de alimente, dar mai ales rușii au început să-și investească economiile în metale și pietre prețioase, formându-se cozi imense la magazinele de bijuterii.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.