Meniu Închide

Putin îi amenință pe cei care s-ar implica în Ucraina. A 63-a zi de război în Ucraina

  1. Putin a afirmat ieri că amestecul oricărei țări în conflictul din Ucraina va fi întâmpinat cu un răspus rapid și că Rusia va folosi mijloace pe care nimeni nu se poate lăuda că le are împotriva celor care vor crea amenințări de neacceptat pentru Moscova.

 

  1. La sud de Izium armata rusă a ajuns ieri în periferiile localității Velika Kamîșevaha, un punct important al defensivei ucrainene. Tot la sud de Izium rușii au atacat ieri satul Kurulka. Forțele ruse înaintează treptat spre Slaviansk, Institute for the Study of War apreciază că rușii și-au modificat tactica și înaintează cu precauție, consolidând fiecare punct cucerit.

 

  1. În Mariupol continuă bombardarea combinatului Azovstal unde s-au refugiat ultimii apărători ucraineni. Comandantul pușcașilor marini de aici Serghei Volînsky a anunțat că în combinatul Azovstal se găsesc 600 de militari ucraineni răniți, că sunt pe sfârșite rezervele de apă, hrană și muniție, cerând sprijin pentru evacuare.

 

  1. La periferia orașului Voronej din Rusia au fost înregistrate ieri două explozii, care ar fi fost provocate de o dronă ce a fost atacată de apărarea anti-aeriană a orașului. Alte explozii au fost înregistrate în regiunea rusă Kursk. Acestea se adaugă mai multor explozii din orașe rusești din ultimele zile, unde au fost distruse depozite de muniție și carburanți. Consilierul prezidențial ucrainean Podoleak a declarat că exploziile de pe teritoriul Rusiei sunt „procese karmice”.

 

  1. Aviația militară ucraineană a bombardat ieri instalațiile militare ruse de pe Insula Șerpilor, ar fi fost distrus un radar și un sistem de rachete Strela-10.

 

  1. Podul de la Zatoka de la limanul Nistrului a fost atacat și ieri cu rachete, circulația trenurilor pe acest pod a fost întreruptă.

 

  1. În Transnistria ieri au fost trase focuri de armă în satul Cobasna, unde se găsesc depozitele de armament ale Armatei a 14-a ruse. De asemenea a apărut o înregistrare video cu atacul asupra sediului serviciilor secrete de la Tiraspol, efectuat de 3 bărbați cu lansatoare de grenade. Consilierul prezidențial ucrainean Arestovici a declarat ieri că la solicitarea Chișinăului armata ucraineană poate rezolva problema transnistreană cât ai bate din palme. Președinta Maia Sandu a declarat ieri că Republica Moldova nu este pregătită să facă față unei agresiuni militare, iar șeful statului major al armatei Republicii Moldova a declarat că armata pe care o conduce este pregătită pentru pace.

 

  1. Un protest al ucrainenilor din Herson împotriva unui eventual referendum pentru desprinderea regiunii a fost dispersat ieri de forțele ruse cu gaze lacrimogene.

 

  1. Gazprom a confirmat ieri întreruperea alimentării cu gaze a Poloniei și Bulgariei deoarece aceste țări au refuzat să achite cu ruble gazele achiziționate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.