În noaptea de 29 spre 30 iulie, după 10 luni de „ocupație socialistă și nașistă” (de la „Partidul Nostru” – „Nașa Partia” în rusă), trotuarul din fața Parlamentului de la Chisinău a fost în sfârșit eliberat. Ura, tovarăși! Operațiunea Bălți – Sadova – Moscova s-a încheiat cu un succes răsunător: protestatarii și-au strâns catrafusele și au plecat cu tot cu cățel (pe nume Urinat) și cu purcel (să-i zicem Bidon). A mai rămas doar de dezinfectat asfaltul din urma lor și de eliberat creierii unora de prostie și manipulare, înainte ca cineva să transforme Președinția într-un Kremlin în miniatură.
Aparent, Igor Dodon și-a argumentat decizia de a suspenda protestele prin necesitatea demarării lucrărilor de amenajare a bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt. Doar că pe liderul socialiștilor îl doare-n cot de reabilitarea străzii centrale sau de libertatea de mișcare a chișinăuienilor. Reconstrucția principalei artere a capitalei a servit drept pretext, adevăratul motiv fiind perioada estivală și cheltuirea irațională a resurselor pentru un miting ce demult nu mai produce efectul scontat. Decât să-și plătească susținătorii cu câte 200 de lei pe zi, mai bine pleacă în vacanță cu nevasta și odraslele, în aceeași Europă „depravată”. Deja ne-am convins: doar alde Dodon e în stare să se spetească tot anul pentru Est, dar să se odihnească o săptămână în Vest.
Anterior, și cele câteva suflete rătăcite din Piața Marii Adunări Naționale au fost obligate, prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni, să se cărăbănească. Firește că pârâtul Liviu Vovc se va adresa și la Tribunalul Interstelar doar ca să-și mai țină bojdeucile în centrul orașului, însă a devenit cât se poate de clar: Platforma „DA” nu există și nici nu a existat ca entitate juridică, fiind un simplu paravan pentru crearea partidului omonim. Țopii au profitat de necazurile și nemulțumirea oamenilor, propulsându-l pe reprezentantul clanului (Năstase e finul unuia dintre ei) și propunându-ne un nou „salvator al neamului” (după ce Filat s-a compromis, iar „Jos Mafia” și PLR-ul au eșuat). Am îndemnat din start să spunem „PA” platformei „DA”, am atenționat că „inițiativa civică” va deveni una cinică (adică formațiune politică) și am semnalat de nenumărate ori derapajele la care s-au dedat mascotele acestui proiect țopist (inclusiv Alianța „NUD” și pusul batistei pe țambalul integrării europene). Însă ce folos dacă unii vor să mai fie mințiți frumos și jecmăniți până la os?
Evacuarea unor corturi insalubre reprezintă un fenomen firesc într-un stat de drept, în care libertatea de întrunire a unor grupuri minoritare nu poate leza drepurile populației majoritare. Mi se pare inadmisibil ca unii să-și ceară „țara înapoi”, dar să refuze cu ostentație să elibereze piețele, scuarurile, esplanadale și trotuarele cu ocazia unor sărbători naționale, de pildă. Sunt mai mult decât suficiente cele două focare de incultură din Chișinău – Piața Centrală și Autogara de Nord – ca să nu mai existe nevoia profanării locației și semnificației Marilor Adunări Naționale sau a „Revoluției din 6-7 aprilie 2009”.
Pe scurt: „Orășelul Victoriei” a fost demolat de propriul său arhitect, suferind astfel o puternică înfrângere de imagine, iar „cel al Demnității” a fost folosit ca rampă de lansare pentru niște indivizi care se cred viitorii demnitari. Nu ne rămâne decât să scoatem corturile dezbinării și minciunii din mințile noastre ca să-i vedem pe acești circari ambulanți în toată splendoarea lor. Contra-maidanul dodonist și „dadaist” a eșuat lamentabil, dar „omuleții verzi” pot reveni oricând, profitând de neglijența și indiferența noastră.
Totu-i inca inceputul! Regimului criminal a lui Plahotniuc trebuie sa cada si va cadea! Rabdarea oamenilor are o limita!
nu corturile sunt de vina, de vina este minciuna si coruptia(hotia) parlamentarilor si guvernantilor VIP sare au mare grij de marirea si pastrarea a verilor proprii prin nimicirea populatiei si izgonirea de pe propriul pamint. Cred ca in final telul lor e vinderea acestui pamint la care nu tin. Poporul de acum e vindut Rusiei, Italiei, Spaniei Germaniei si altor tariin care se stbilesc cu traiul fujind de actualii hapsini de la putere si din opozitie. Cred ca dupa plecarea in masa a populatiei se vor minca unii pe altii ca guzganii si poate atunci ceva ceva se va ameliora in mica noastra tara
ei mai mult și-au stricat din imagine cu aceste corturI! La început era ceva nou pentru populație și parcă erau deacord dar cînd mai apoi stăteau acolo numai bomj și alcoolici lumea s-a dezamăgit tare în ei!