Meniu Închide

UE mai dă bani Chișinăului doar pentru proiecte punctuale

Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova un grant de 15 milioane de euro pentru reformarea administrației publice din Moldova, principiul de acum înainte fiind ca finanțările europene să fie destinate unor proiecte punctuale care să poată fie evaluate clar. Mai mult, banii europeni vor ajunge la Chișinău doar după semnarea unui acord cu FMI.

Acordul a fost semnat astăzi de premierul Pavel Filip și comisarul european pentru politici de vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn, care se află într-o vizită de lucru la Chișinău.

foto-_j0a1601
Pavel Filip și Johannes Hahn, la Chișinău, FOTO: gov.md

Premierul Pavel Filip a declarat că „am avansat în îndeplinirea Foii de Parcurs și în relațiile cu FMI. În continuare, ne vom axa pe implementarea practică a pachetelor de legi adoptate, continuarea investigării fraudei bancare, combaterea corupției, supravegherea sistemului financiar-bancar și reforma administrației publice, care este complexă și foarte importantă pentru implementarea acordului de asociere cu UE”, a spus prim-ministrul.

Filip a adăugat că banii acordați vor fi valorificați cu transparență maximă. „Am studiat raportul Curții de Conturi Europene și am discutat foarte mult cum sunt utilizați banii în general, atât cei primiți de la UE, cât și banii publici. Unul din proiectele care urmează a fi implementat este un sistem de transparentizare a cheltuielilor banilor publici. Am discutat și cu prim-ministrul Dacian Cioloș despre cum ne poatea ajua în acest sens, pentru că România are un asemenea sistem. În fiecare moment, oamenii pot cunoaște cum au fost chetuiți banii publici”.

foto-_j0a1576
Oficialii semnează acordul de finanțare. FOTO: gov.md

Banii vor veni după semnarea acordului cu FMI

La rândul său, comisarul european Johannes Hahn a declarat că asistența UE în valoare de 15 milioane de euro vine să ajute la reformarea administrației publice. „Suntem gata să reluam finanțarea odată cu semnarea acordului cu FMI, ceea ce sperăm că se va întâmpla pe parcursul lunii octombrie 2016. Scopul este acela dintotdeauna, cel de ajuta oamenii. Vrem să vedem mai puțină politică în administrația publică, aceste două domenii trebuie să fie separate. Vrem să vedem și mai multă transparență. UE așteaptă de la Moldova rezultate concrete și schimbări constructive în sistemul financiar-bancar, mass-media, investigarea fraudei bancare și reformarea administrației publice pentru care am oferit un suport financiar. Calitatea investigațiilor privind frauda bancară este crucială. UE susține rezolarea pașnică a conflictului transnistrean”, a spus Johannes Hahn.

Întrebat de jurnaliști ce părere are despre raportul Curții de Conturi Europene, care arată că banii în Moldova nu sunt cheltuiți eficient, oficialul european a spus că „depinde de natura suportului bugetar. Nu sunt adeptul finanțării bugetare în general, fie că e în Moldova sau în altă țară. Sunt adeptul proiectelor concrete cu un început și un sfârșit, astfel putem vedea cum circulă banii, asta îmbunătățește transparența utilizării banilor”, răspunde Hahn, menționând că cel mai important progres al guvernului actual este stabilitatea, pașii făcuți în implementarea DCFTA și creșterea exporturilor.

UE vrea schimări mari în Moldova

Johannes Hahn a îndemnat tinerii din Moldova să meargă la alegeri. „Alegea președintelui este un exercițiu democrat și oportunitatea de a recâștiga încrederea cetățenilor. Participați la alegeri în ziua de 30 octombrie 2016. Dacă nu intrați voi în cabina de vot, o vor face alții în locul vostru și veți pierde influența. Folosiți oportunitatea aceasta pentru a participa la schimbarea situației din țară”, a concluzionat Hahn.

Potrivit unui comunicat al guvernului, acordul va fi pus în aplicare în termen de şase ani, în conformitate cu prevederile Strategiei de reformă a administrației publice pentru anii 2016 – 2020. Totodată, acest Acord își propune să sporească capacitățile administrației publice pentru realizarea angajamentelor ce derivă din Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

CITIȚI ȘI: Greceanâi, Filat și Leancă și-au bătut joc de banii europeni

Curtea Europeană de Conturi a publicat un raport prin care arată cum au fost cheltuiți la Chișinău cei 782 milioane de euro acordați Moldovei între anii 2007-2014 – respectiv 37 de euro pentru fiecare locuitor annual, cea mai mare sumă de bani acrodată de UE unei țări nemembre. Funcționarii europeni au depistat că printre principalele probleme cu care se confruntă Republica Moldova se numără corupția generalizată și administrația publică deficitară, probleme care, începând cu anul 2007, au reprezentat un element important pentru asistența financiară din partea UE, scrie moldNova.eu.

rsz_g76q2275
Întâlnirea oficialilor europeni cu membrii parlamentului. FOTO: parlament.md

Întâlnirea lui Hahn cu Candu

După întâlnirea cu Pavel Filip, oficialul european s-a întâlnit cu președintele Parlamentului Andrian Candu. Șeful legislativului de la Chișinău a menționat că „în perioada apropiată ne vom concentra eforturile pentru a îndeplini toate precondițiile agreate cu FMI, a semna un nou program și a relua debursările din programele de suport bugetar. Am adoptat un șir de pachete legislative ce țin de reforma în justiție și lupta cu corupția, urmează ca acestea să fie implementate corect, iar Parlamentul să exercite controlul și să  evalueze implementarea acestora”, a spus Candu.

La rândul său, Johannes Hahn a îndemnat autoritățile de la Chișinău să îndeplinească punctual angajamentele din Foaia de Parcurs. „Importantă este focusarea pe implementarea angajamentelor prevăzute sectorial în Foaia de Parcurs. UE așteaptă de la Moldova mai multe rezultate concrete pentru ca cetățenii să simtă cu adevărat efectele acestor eforturi”, a precizat Comisarul european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.