La alegerile din 30 octombrie 2016, cetățenii moldoveni cu domiciliul în țară și cei stabiliți în străinătate sunt chemați să-și aleagă șeful statului. La scrutin au dreptul să participe toate persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor prezidențiale.
CITEȘTE AICI UNDE SE VOTEAZĂ ÎN TURUL AL DOILEA AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE
DIN 13 NOIEMBRIE 2016
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, în Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși peste 3 milioane de oameni, dintre care aproape 390.000 de persoane sunt fără reședință sau se află în partea stângă a Nistrului.
Ce acte sunt necesare
Pentru a vota la alegerile prezidențiale de duminică, 30 octombrie 2016, alegătorii cu domiciliul în țară au nevoie de buletin de identitate valabil. Pașaportul turistic nu este acceptat.
Cetățenii din diaspora moldovenească care au pașaportul expirat, dar care conține codul numeric personal, vor putea participa la alegeri. Decizia a fost luată de CEC la data de 14 octombrie 2016 după ce mai multe asociații de moldoveni din diferite țări au solicitat acest lucru. Membrul CEC, Iurie Ciocan, a menționat că sunt aproximativ 410.000 de persoane cu pașaportul expirat. Acesta a specificat că pașaportul expirat trebuie să conțină codul numeric personal, pe care nu-l conțin pașapoartele eliberate până în anul 2000. Diaspora însă nu poate vota în baza buletinului de identitate.
Unde votează diaspora
Pentru moldovenii stabiliți peste hotarele țării, autoritățile de la Chișinău au decis deschiderea a 100 de secții de votare. De asemenea, cetățenii cu drept de vot care se află temporar pe teritoriul unei țări străine sau într-o călătorie în ziua alegerilor prezidențiale pot vota la secțiile deschise în străinătate. Votarea se face într-o singură zi, începând cu ora 7:00 și până la ora 21:00, conform orei locale a țării unde se află secția de votare. Toate adresele secțiilor de votare din străinătate au fost publicate pe site-ul CEC.
LIVE TEXT: Desfășurarea alegerilor de la Chișinău în timp real
Cum se votează
În ziua scrutinului, alegătorii se vor prezenta la secția de votare cu buletinul de identitate valabil și fișa de însoțire în care se aplică ștampila „votat” și data desfășurării scrutinului. Operatorul are obligația să verifice dacă sunteți inclus în lista electorală și dacă nu ați mai votat în altă secție, astfel evitându-se votarea multiplă. Totodată, personalul din secțiile de votare vor comunica în timp real numărul participanților la vot Comisiei Electorale Centrale (CEC).
Oamenii vor primi un buletin cu 10 candidați înscriși în cursa electorală, apoi vor merge în cabina de vot, unde vor aplica ștampila „votat” în interiorul patrățelului din dreptul numelui candidatului care se dorește a fi ales. După aplicarea ștampilei, cetățenii îndoaie buletinul de vot și-l introduc în urna de vot amplasată în sala de votare. Dacă ștampila „votat” este aplicată în afara patrulaterului, buletinul se declară nul.
De ce și-a copiat Igor Dodon teza de doctorat de la doi români?!?
Pingback:LIVE TEXT: Alegeri prezidențiale în Republica Moldova - moldNova
Unde pot vota oamenii cu resedinta in transnistria in chisinau?
Bună ziua. Moldovenii cu drept de vot din Transnistria pot vota la una din cele cinci secții deschise pentru ei la Chișinău sau în cele 30 de secții deschise în partea stângă a Nistrului. Lista secțiilor și adresele le vedeți aici – http://cec.md/index.php?pag=news&id=1001&rid=18023&l=ro
Buna seara eu sunt in Germania însă am buletin românesc,pot vota cu buletinul românesc?
Bună ziua. Nu puteți vota cu buletinul românesc. Alegerile prezidențiale sunt pentru Moldova, dar nu pentru România. Moldovenii din străinătate pot vota doar cu pașaportul moldovenesc, chiar dacă e expirat, dar care conține codul numeric personal. În Germania sunt două secții de votare: la Berlin și Frankfurt, iar adresele sunt în listă – http://cec.md/index.php?pag=news&id=1899&l=ro&rid=17870
Buna ziua! Cum pot sa vad daca sint in lista electorala in tara straina? Am incercat inainte de alegerile don octombrie sa ma scot online din lista electorala din Republica Moldova si sa ma includ in lista electorala a Irlandei, Totusi nu mi-a venit nici o notificare pe emil.
Bună ziua. Nu puteți vedea listele și nici nu contează dacă sunteți sau nu înscris în listele electorale din diasporă. Toți pot vota. Înregistrarea prealabilă a moldovenilor cu drept de vot din străinătate a permis stabilirea numărului de secții de vot peste hotare, a fost o procedură necesară pentru CEC.
Buna seara, dar moldovenii ce se afla in strainatate, in cazul in care au uitat pasaportul moldovenesc in tara, pot vota cu cel romanesc? Multumesc
Bună ziua. Am răspuns la o întrebare similară mai sus. Bineînțeles că nu puteți vota cu pașaportul românesc, pentru că suntem două țări separate.
buna seara.eu sunt cu resedinta la sudul moldovei.la timpul de fata ma aflu in chisinau shi nu am posibilitate sa plek unde mii resedinta ca sa votez.cum shi unde pot vota in chisinau.ms
Bună seara. Pentru a vota la Chişinău trebuia să vă luaţi Certificat de vot de la Biroul Electoral din sudul Moldovei, chiar din localitatea unde aveţi viza de reşedinţă. Fără acest Certificat nu puteţi vota la Chişinău, ele până astăzi, 12 noiembrie 2016, au fost eliberate.
Se poate de votat cu buletinul expirat?
Nu, în străinătate se votează doar cu pașaportul, sunt acceptate pașapoartele expirate, dar care au codul numeric personal.
daca la moment nu am cita de residenta,apartamentul pricurat recent, dar in bulletin e indicata cea veche,cum pot vota?
Puteţi vota acolo unde aveţi viza de reşedinţă.