Meniu Închide

Acordul cu Uniunea Eurasiatică este un tratat internațional și Igor Dodon va trebui să consulte Parlamentul

Nu este clar ce fel de acord vrea să semneze președintele Igor Dodon cu Comisia Economică Eurasiatică fără ca acesta să fie un tratat internațional, afirmă directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, într-un comentariu pentru moldNova despre declarațiile șefului statului privind intenția sa de a pune capăt drumului european al Republicii Moldova și a orienta țara spre Est. Munteanu precizează că această decizie poate fi luată doar cu consultarea Parlamentului.

Igor Munteanu. FOTO Sandu Tarlev

Expertul politic a menționat că Uniunea Eurasiatică (UEA) este conform statutului său o „organizație internațională de integrare economică, cu drept de de subiect internațional și înființat printr-un tratat”. Igor Munteanu a explicat că între Uniunea Eurasiatică și Uniunea Europeană există asemănări uimitoare.

„Există Consiliul Uniunii Eurasiatice ca și Consiliul European, există Comisia Eurasiatică, ca și Comisia Europeană, Curte economică și Consiliu Suprem la nivelul șefilor de state. Scopul Uniunii Eurasiatice a fost, din capul locului, de a servi ca o alternativă a procesului de integrare inițiat de UE. Diferența dintre original și copie este, ca întotdeauna, ușor de găsit pentru că UE este dorită ca model de referință pentru toți candidații la aderare, în timp ce despre Uniunea Eurasitaică știm despre disparitatea uriașă de putere politică și economică a Rusiei față de ceilalți mai mici, state care au fost nevoite să accepte aderarea la această Uniune pentru a se feri de eventuale pierderi și sancțiuni din partea celui mai puternic”, a precizat directorul executiv al IDIS „Viitorul”.

Nu se știe ce fel de acord vrea să semneze Dodon

Referitor la intenția președintelui Igor Dodon de a semna un memorandum cu UEA, Igor Munteanu a declarat că Legea privind tratatele internaționale îi permite șefului statului să semneze anumite acorduri cu organizațiile internaționale, „dar acest drept poate fi exercitat atât timp cât această acțiune nu impune costuri și nu generează efecte care pot afecta angajamentele curente ale Republicii Moldova”. „Nu putem ști sigur ce fel de acord vrea să semneze Dodon cu UEA fără ca acesta să fie tratat internațional pentru că, la o conferință de presă la Moscova, șeful statului a declarat deja că Republica Moldova va deveni membru observator al UEA. Nu cred că această calitate de membru observator consumă ambițiile curente ale președintelui și nu văd în ce fel ar putea ajuta țara noastră să rețină această calitate și care ar fi beneficiile pentru Republica Moldova, de natură politică sau economică, ceea ce înseamnă că scopul real este de a aspira la un statut de membru cu drepturi depline”, a explicat expertul politic.

Prin urmare, Igor Munteanu a opinat că în acest caz Parlamentul Republicii Moldova trebuie consultat negreșit, iar obligațiile asumate în cadrul semnării acestui document trebuie analizate cu maximum de prudență, deoarece aderarea la această organizație înseamnă costuri financiare importante. În același timp, expertul susține că această măsură va reduce mult din dorința UE de a oferi asistență reală, iar statele care fac parte din comunitatea europeană ar putea citi în aceste intenții afișate de Dodon ca o cale de retragere de la îndeplinirea obligațiilor curente față de Acordul de Asociere cu UE, despre care același Dodon deja a spus că îl va anula în cazul în care socialiștii vor obține majoritate parlamentară în 2018.

Pendularea între UE și UEA este în deserviciul Republicii Moldova

„Intențiile devin realități politice din moment ce există factori politici care le promovează. Cred că tolerarea unor ambiguități, pendularea între UE și UEA ar aduce deservicii intereselor naționale ale Republicii Moldova și aș aștepta ca Parlamentul și Guvernul să nu tolereze exploatarea unor posibile inexactități în lege pentru a genera ambiguități și daune cursului de integrare europeană”, a conchis directorul executiv al IDIS „Viitorul”.

Menționăm că Igor Dodon a declarat în cadrul unei conferințe de presă că va semna un memorandum cu Comisia Economică Eurasiatică, document care nu este un tratat internațional, nu contravine Acordului de Asociere cu UE, nu are efecte juridice și nu va trebui consultat cu Parlamentul și Guvernul. În același timp, Igor Dodon a spus că Acordul de Asociere cu UE „nu a adus nimic bun” Republicii Moldova, argumentând prin scăderea exporturilor, a investițiilor și faptul că a avut loc furtul miliardului din bănci.


CITIȚI ȘI: INFOGRAFIC Rusia, abandonată de exportatorii din Republica Moldova în doar 10 ani


1 Comment

  1. Vova

    Dodojn viseaă cai verzi pe pereți, am impresia când spunea că vva federalizam moldova și va anula Acorrdul de Asociere nu a făcut decît să-i facă orgasm lui Putin, în rest s-a dus bou și a venit vacă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.