Dacă aş fi maliţios, aş zice că trupele americane au venit mult prea târziu şi vor pleca mult prea devreme din Republica Moldova. Dacă aş fi pretenţios, le-aş cere să mai zăbovească, până scăpăm de armata rusă de ocupaţie din stânga Nistrului. Dar pentru că nu sunt nici una, nici alta, vă invit să analizăm implicaţiile şi să găsim explicaţiile vizitei inedite a militarilor americani în republica noastră ex-sovietică şi extra-neutră.
Prezenţa Regimentului 2 Cavalerie al SUA la Chişinău, tocmai în ziua de 9 mai, are o conotaţie simbolică deosebită. Nu întâmplător, curcanii politici de pe malul Bâcului s-au înfoiat, au zbierat şi până la urmă tot s-au găinăţat de frică. Unii au confundat TAB-urile cu tancurile, alţii au crezut că am aderat peste noapte la NATO, iar „cei mai viteji dintre t(o)r(om)aci” s-au ascuns sub fusta lui Radvan şi „au protestat” pe reţelele de socializare. Asistăm, aşadar, la perplexitatea unora, soră cu imbecilitatea. Alogenii şi mancurţii nu se pot dumeri cum un ministru al apărării, dintr-un stat la fel de protejat ca un calculator fără antivirus, le-a putut „profana” într-un asemenea hal „Ziua Victoriei”. Ei percep venirea americanilor ca pe o blasfemie la adresa (neo)imperialismului rusesc şi, asmuţiţi de politicieni neisprăviţi sau aserviţi Moscovei, reacţionează furibund, aidoma musulmanilor atunci când le intri încălţat în moschee. Stafia „eliberatorului” sovietic încă mai dăinuie în mentalul populaţiei îndobitocite, asemeni fantomei regale din romanul „Răscoala”. De parcă numai Uniunea Sovietică a luptat contra Germaniei hitleriste, cu care iniţial s-a aliat şi au ciopârţit harta Europei de Est. Ca şi cum doar soldaţii Armatei Roşii merită să fie comemoraţi şi reabilitaţi, pe când ceilalţi decedaţi o fi avut mai multe vieţi şi mai puţine merite. Reiterez: după moarte nu există învinşi şi învingători.
Convoiul militar american a trecut legal hotarul nedrept de pe Prut, având toate actele în regulă, spre deosebire de separatiştii transnistreni şi mercenarii ruşi care au înroşit Nistrul şi au îndoliat sute de familii în ’92. „Cavalerii” de peste ocean au venit să-i înveţe pe geniştii moldoveni cum să dezamorseze bombele îngropate preponderent de sovietici, şi nicidecum să ne înveţe, din postura cuceritorului, cum să trăim. Dânşii n-au venit să ne distrugă bisericile, să ne confişte averile şi să ne extermineze elitele, ci doar să ne arate cum se nimicesc proiectilele neexplodate. Indubitabil, „invazia” yankee-lor ar fi fost net preferabilă „eliberării” sovietice din 1945.
De fapt, „venirea americanilor” a fost iluzia care a hrănit societatea românească înfometată de după al doilea război mondial. Aproape toţi românii, de la rege şi până la ultimul ţăran, aşteptau cu înfrigurare intrarea armatei americane „salvatoare”. Doar că zarurile fuseseră demult aruncate, prin celebrul bileţel scris de Churchill şi aprobat de Stalin, potrivit căruia puterile coaliţiei antihitleriste şi-au împărţit sferele de influenţă în Europa de Sud-Est. Teritoriul pruto-nistrean fusese reanexat la imperiul bolşevic şi condamnat la vremuri de restrişte. În lipsa unui sprijin din exterior, organizaţiile anticomuniste din Basarabia au fost la fel de „eficiente” ca şi rezistenţa armată din munţii Carpaţi. Or, cum poţi să te consideri învingător dacă ţi-ai pierdut propria ţară şi proprii fraţi?
Ca să fie limpede: americanii nu au venit să ne cucerească, oricât de mult şi-ar dori unii şi oricât de tare s-ar teme alţii. Însă prezenţa lor reprezintă un mesaj de susţinere pentru noi şi un semnal de atenţionare pentru Moscova. Acest lucru trebuie să-l înţeleagă şi instituţia prezidenţială, mai ales atunci când consilierii sunt lăsaţi slobozi. O fi fiind fostul purtător de cuvânt al preşedintelui prea omniprezent, dar nici domnul Timofti nu trebuie să fie absent sau să se adreseze cetățenilor printr-un tardiv comunicat de presă. A afirma că expoziţia militară din Piaţa Marii Adunări Naţionale „nu va putea transmite mesajul educativ-patriotic cu efect scontat” e ca şi cum ai admite cât de bine ne-au „educat” sovieticii prin GULAG-uri şi colhozuri. Sau poate prestaţia lui Kobzon şi Leşenko din 2013 este mai dezirabilă decât prezenţa americanilor în PMAN?
Nu mă încumet să dau pronosticuri, nu cred că după această vizită vom deveni mai anti- sau mai pro-atlantişti, dar cu siguranţă avem motive să fim optimişti.