„Când voi deveni președinte, voi numi un procuror general independent și curajos pentru a-l pune la pușcărie pe cel mai mare corupt al țării”. „Și dacă va fi propusă repetat aceeași candidatură?”; „O voi respinge”.
E frumos acest dialog, nu-i așa? Cu gândul că promisiunea de reformare a Procuraturii Generale ar putea fi încă o momeală electorală, unii candidați excluzând detalii importante din discursul lor, se cer niște precizări:
1. Numirea procurorului general, visul viitorului președinte
Conform noii legi a Procuraturii, șeful instituției este numit de președintele țării, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Pentru aceasta însă, mai este nevoie și de modificarea Constituției. Până la modificarea Legii Supreme însă, procurorul general va fi ales de Consiliul Superior al Procurorilor și propus spre numire Parlamentului.
Anume pe această prevedere – numirea unui procuror general – pun accent și unii candidați la funcția de președinte al țării. Acest lucru însă se poate întâmpla numai în cazul unor presupuse scenarii: ori Parlamentul modifică Legea Supremă în această săptămână; ori majoritatea parlamentară actuală va modifica Legea Supremă după alegeri, urmând să fie organizat un nou concurs pentru desemnarea noului procuror general de către CSP care să fie propus noului președinte; ori acest lucru să se întâmple după parlamentarele din 2018 cu condiția ca viitoarea majoritate parlamentară să voteze modificarea Constituției (asta în cazul evitării alegerilor anticipate).
Dacă președintele ales pe 30 octombrie va ajunge să numească un procuror general în timpul mandatului său, atunci acesta va fi obligat să o facă la a doua desemnare a CSP a aceluiași candidat. Asta chiar dacă la prima încercare șeful statului va depista probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcția respectivă. Sună ciudat, dar așa lege au adoptat parlamentarii țării.
2. Reformarea Procuraturii, misiune imposibilă
Dacă e să urmăm mersul (i)logic al lucrurilor care se întâmplă în ultimii ani de guvernare proeuropeană, când zeci de foști funcționari comuniști au ajuns la șefia mai multor instituții guvernamentale, atunci la conducerea Procuraturii Generale ar trebui desemnat Igor Popa. Ar fi o încununare a „operei” democratice de la Chișinău.
Ieri, a expirat termenul de depunere a dosarelor pentru funcția de procuror general. Procurorul Igor Popa se numără printre cei care aspiră la acest fotoliu. Cine îl mai ține minte pe Igor Popa? Probabil doar jurnaliștii de investigații. Acesta a avansat fulminant în carieră, de la simplu procuror al sectorului Râșcani din Capitală până la șeful Secției exercitare a urmăririi penale pe cauze excepționale din cadrul Procuraturii Generale și procuror al municipiului Chișinău. Popa a instrumentat cele mai răsunătoare dosare politice de pe vremea lui Vladimir Voronin: dosarele Urecheanu, Andronic, Pasat, Gabriel Stati etc. Tot el a fost numit șeful grupului de urmărire penală care s-a ocupat de evenimentele din 7 aprilie. De asemenea, Igor Popa a fost cel care a încercat să-i deschidă un dosar penal jurnalistului Pavel Păduraru pentru editorialul „Mâine va fi prea târziu”, publicat în ziarul Timpul de dimineață pe 7 aprilie.
Controversele în legătură cu procurorul Popa rămân valabile atunci când privim la același an 2009, în special către sfârșitul anului. Atunci, dosarele de „rezonanță” se clasau unul după altul: a căzut dosarul ambulanțelor (Serafim Urecheanu), s-au pierdut învinuirile la adresa lui Gabriel Stati, a dispărut interesul pentru Valeriu Pasat etc. Dar probabil această reputație este una ireproșabilă, conform noii legi a Procuraturii.
3. „Reputația ireproșabilă”
Printre multele condiții pe care trebuie să le îndeplinească un candidat la funcția de procuror general, conform articolului 20 din Legea Procuraturii, se numără și faptul că acesta trebuie să „se bucure de o reputație ireproșabilă”. Același articol menționează că există doar două cazuri când activitatea procurorului candidat nu poate fi numită ireproșabilă. Astfel, pentru funcția de procuror general nu poate candida o persoană care a fost eliberată din funcțiile deținute anterior pentru încălcări în activitatea profesională sau dacă face abuz de alcool sau consumă droguri.
De fapt, despre cât de mult i-a durut în cot pe noii politicieni proeuropeni de la Chișinău de reformele promise s-a văzut în special la Procuratura Generală. „Rețeaua” de procurori compromiși formată în cadrul instituției s-a instalat atât de bine, încât a fost imposibilă destrămarea acesteia. Comunitatea internațională, experții locali, rapoartele instituțiilor europene arătau periodic cu degetul spre Procuratură (spre sectorul justiției, în general, evident), subliniind necesitatea reformării instituției, inclusiv la nivel de cadre, însă degeaba – Guvernul de la Chișinău era ocupat cu altceva.
După plecarea comuniștilor de la guvernare, în anul 2009, am fost convinși că vom scăpa de Voronin, de Dodon, de Grecianîi, de comunism în general, iar cei care au acceptat și au admis fărădelegi în perioada 2001-2008 vor ajunge la pușcărie. Același lucru îl auzim și astăzi…