Meniu Închide

Cheltuieli nejustificate la o instituție publică. Șeful acesteia are un salariu de peste 93.000 de lei

Deși veniturile Autorității Aeronautice Civile cresc an de an, în bugetul de stat nu ajunge niciun ban, deoarece și cheltuielile aprobate de instituție cresc corespunzător. Cei mai mulți bani sunt utilizați pentru achitarea salariilor angajaților, directorul instituției fiind remunerat lunar cu peste 93.400 de lei. Situația a fost observată de CNA care recomandă cheltuirea eficientă și justificată a acestor sume, iar banii rămași din venituri să fie transferați la bugetul de stat.

Sursa foto

Guvernul ar fi trebuit să aprobe pe 4 iulie proiectul privind bugetul Autorității Aeronautice Civile (AAC) pentru anul curent, însă Centrul Național Anticorupție a cerut ca documentul să fie scos de pe ordinea de zi pentru a fi expertizat de instituție. Proiectul prevede ca instituția să aibă în acest an venituri de 86,13 milioane de lei, aceeași sumă care figurează și la capitolul „cheltuieli”. Cea mai mare parte dintre cheltuieli sau 52,72 milioane de lei vor fi alocați pentru achitarea salariilor angajaților instituției. AAC va mai utiliza alte 3 milioane de lei pentru deplasări, precum și 320.000 de lei pentru transport, 370.000 de lei pentru combustibil și 320.000 de lei pentru produse de uz gospodăresc și rechizite de birou.

Sute de mii de lei pentru reparații, deplasări și transport

Potrivit experților anticorupție din cadrul CNA, instituția nu a justificat pe deplin necesitatea cheltuielilor pentru reparații în sumă de jumătate de milion de lei. Informația prezentată în raportul de expertiză arată că AAC a cheltuit anul trecut 200.000 de lei după ce în 2015 cheltuielile pentru astfel de lucrări au fost de 400.000 de lei. În același timp, reprezentanții CNA s-au referit la argumentarea necesității acestor reparații. Astfel, AAC a notat că aceste lucrări sunt necesare din cauza „dislocării întregului personal în singurul spațiu închiriat”, iar autorii expertizei au recomandat că e necesar să fie analizate aceste cheltuieli prin prisma legislației care prevede că cel care oferă în chirie spațiul este obligat să-l repare. „Reparația capitală se efectuează în termenul stabilit în contract sau când reiese dintr-o necesitate stringentă. Nerespectarea de către locator a obligației prevăzute la alin. (1) și (2) acordă locatarului dreptul să efectueze reparația capitală și să treacă cheltuielile de reparație capitală din contul chiriei”, citează CNA prevederile legislației.

AAC, în chirie la preț de peste un milion de lei

Potrivit AAC, cheltuielile pentru închirierea încăperilor și bunurilor vor fi în acest an de 1,1 milioane de lei. Experții din cadrul CNA au mai scos în evidență faptul că Autoritatea risipește an de an tot mai mulți bani pentru procurarea anumitor obiecte și bunuri sau imobilizări corporale. Suma care a fost alocată în 2015 pentru astfel de achiziții a fost de jumătate de milion de lei pentru ca în 2016 să crească până la 3,98 de milioane de lei, iar alocarea unei sume atât de impunătoare în acest an nu a fost justificată. Reprezentanții Centrului au constatat că se atestă an de an o tendință de creștere a veniturilor și cheltuielilor, iar Autoritatea trebuie să țină cont de cadrul bugetar pe termen mediu care prevede asigurarea alocării mai eficiente a resurselor financiare.

Deși instituția nu va primi bani de la stat pentru aceste cheltuieli, CNA recomandă completarea hotărârii Guvernului cu o prevedere care să stipuleze că în cazul în care va fi înregistrat în acest an un excedent al bugetului AAC, banii să fie transferați la bugetul de stat.

„Creșterea an de an a bugetului Autorității Aeronautice Civile, atât la compartimentul venituri, cât și în special la compartimentul cheltuieli, riscă să genereze o promovare a intereselor entității publice pusă în situația de a găsi pârghii legale de a include alte cheltuieli, în unele cazuri și nejustificate”, au subliniat experții anticorupție.

Șef – 93.400 de lei lunar, șef-adjunct – 88.660 de lei lunar

Menționăm că CNA s-a arătat deranjat și de faptul că autorii documentului nu au respectat toate etapele ce țin de asigurarea transparenței în procesul de elaborare a deciziilor.

AAC își asigură veniturile din încasarea plăților de supraveghere a menținerii condițiilor de certificare a serviciilor de navigație aeriană, a operatorilor aerieni și a aerodromurilor. Totuși, cea mai mare parte a banilor obținuți sunt utilizați pentru achitarea salariilor. De un an Autoritatea este condusă de Radu Bezniuc, iar declarația de avere a acestuia nu a fost încă publicată de Autoritatea Națională de Integritate. În schimb, fostul șef al AAC, Mircea Maleca a afirmat că a obținut timp de 8 luni venituri din salarii de 747.948 de lei, remunerarea lunară fiind de peste 93.400 de lei. În același timp, directorul-adjunct declara în 2014 un salariu de circa 88.660 de lei.

Potrivit legii cu privire la funcționarea AAC, directorul se ocupă cu organizarea și conducerea activității instituției, o reprezintă în relațiile cu alte autorități, asigură executarea legilor, stabilește atribuțiile și funcțiile directorului-adjunct și ale conducătorilor de subdiviziuni și aprobă instrucțiunile pentru angajați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.