Punctul vamal comun Pervomaisk-Cuciurgan apare la solicitarea agenților economici din regiunea transnistreană, deoarece în prezent aceștia sunt nevoiți să perfecteze actele de export în Căușeni, iar vameșii moldoveni nu vor avea arme, ceea ce exclude riscul unor conflicte în Zona de Securitate. Punctul vamal va scurta cu câteva zeci de kilometri traseul efectuat de exportatori. Acesta urmează să apară în perioada mai-iunie.
Lilian Darii, viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a spus într-o conferință de presă, care a avut loc vineri, 28 aprilie, că în mass-media au apărut opiniile lansate de autoproclamata administrației din Tiraspol despre „impactul negativ al punctului de control comun”, or acesta va oferi servicii civile agenților economici din regiunea transnistreană și persoanelor fizice. Acest lucru va scurta timpul și distanțele pentru cei care efectuează operațiuni de import sau export. Angajații Poliției de Frontieră și ai Serviciului Vamal nu vor purta arme, acest lucru fiind prevăzut în acordurile dintre Republica Moldova și Ucraina, astfel provocări din partea moldovenească nu pot fi.
Negocierile cu Kievul privind primul punct vamal comun pe segmentul transnistrean
Potrivit lui Darii, principiul suveranității și integrității teritoriale este unul de bază în dreptul internațional și punctul de control apare pentru consolidarea acestuia. Verificarea comună va contribui la combaterea fenomenelor negative din zona de frontieră, cum ar fi migrația ilegală, contrabanda sau crima transfrontalieră. „Negocierile cu partea ucraineană au durat foarte mult, dar e bine că s-a ajuns la decizia de a institui un punct vamal comun”, a subliniat Lilian Darii. Moldova mai are puncte vamale comune cu Ucraina la Criva-Mămăliga, Giurgiulești-Reni, dar acesta este primul pe segmentul transnistrean. Apariția punctului vamal comun este susținut de Uniunea Europeană prin intermediul misiunii EUBAM.
Cum va funcționa punctul vamal
În primele 6 luni, Poliția de Frontieră va monitoriza fluxul de persoane, iar controlul de rutină se va efectua doar la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova rezidenți pe malul stâng sau drept al Nistrului. Totodată, cetățenii străini care vor intra pe teritoriul moldovenesc vor avea opțiunea de a solicita să fie introduși în baza de date pentru a evita eventualele probleme când părăsesc Republica Moldova.
CITIȚI ȘI: Tiraspolul avertizează Ucraina și amenință cu conflicte în Zona de Securitate
Autoritățile de la Chișinău au precizat că această decizie nu reprezintă un pericol asupra regiunii transnistrene și nu este în detrimentul agenților economici din regiune. Dimpotrivă, deschiderea punctului de control comun va scuti producătorii din regiune de un drum până la Căușeni pentru a obține dreptul la export, iar vameșii moldoveni nu vor avea arme, ceea ce nu va duce la anumite confruntări armate în Zona de Securitate, așa cum afirma co-președintele Comisiei Unificate de Control din partea Tiraspolului, Oleg Beleakov.
Decizia Kiev-Chișinău, la cererea exportatorilor din Transnistria
Vămuirea mărfii exportate va putea fi efectuată în viitorul punct vamal. După perioada inițială punctul vamal comun va lucra în același regim ca și celelalte puncte existente între Moldova și Ucraina. În punctul vamal nu va fi efectuat controlul fito-sanitar, această responsabilitate fiind lăsată autorităților locale de la Tiraspol.
Astfel, în timp ce Oleg Beleakov se așteaptă la provocări, reprezentanții diplomației UE la Chișinău consideră că, pe termen lung, controlul comun ar trebui să aducă beneficii tuturor părților interesate. „Vedem acest lucru ca pe o oportunitate ca toate părțile să crească fluxurile comerciale și, astfel, să beneficieze din punct de vedere economic”, se mai arată în declarația UE la Chișinău, oferită pentru moldNova.
Punctul vamal comun moldo-ucrainean este situat pe teritoriul controlat de autoritățile de la Kiev, iar în regiune nu vor fi reprezentanți ai forțelor de ordine sau ai structurilor de forță din Republica Moldova.
Este exclusă orice deplasare pe teritoriul transnistrean
Sergiu Martin, șeful sectorului Poliției de Frontieră Pervomaisk, ne-a spus că angajații Poliției de Frontieră și ai Serviciului Vamal se vor deplasa la serviciu pe teritoriul controlat de autoritățile moldovenești și cele ucrainene. Acesta a precizat că pe teritoriul regiunii transnistrene nu poate fi asigurată securitatea angajaților.
„Este exclusă orice deplasare pe teritoriul transnistrean, deoarece autoritățile oficiale nu sunt prezente acolo și nu poate fi garantată securitatea personalului. Angajații vor ajunge la serviciu prin ocolirea segmentului necontrolat de autorități”, a explicat Martin.
Pe 30 martie, Igor Dodon a avut o întâlnire cu Vadim Krasnoselski. Unul din subiectele discutate a fost punctul de control comun moldo-ucrainean. Krasnoselski i-a comunicat lui Igor Dodon că este îngrijorat de faptul că Republica Moldova va institui punctul vamal comun cu Ucraina. Temerea lui Krasnoselski este că punctul vamal va afecta bugetul regiunii transnistrene. Igor Dodon i-a explicat că în cadrul acestei activități de control vamal sunt prevăzute mai multe proceduri, dar dacă există riscuri economice, atunci Consiliul Economic de pe lângă Președinție va formula inițiative legislative pentru a rezolva problemele existente. Punctul va fi deschis în perioada mai-iunie curent.