Parlamentul a organizat astăzi o dezbatere publică la care au participat reprezentanții societății civile, ai minorităților naționale, organizațiilor neguvernamentale pentru a discuta problema modificării sistemului electoral actual pe un sistem uninominal. În timp ce unii susțin că sistemul uninominal este o necesitate pentru țara noastră, alți participanți s-au împotrivit reformei sistemului electoral argumentându-și opțiunea.
Audierile publice au avut loc în Parlament fiind moderate de spicherul Andrian Candu. La prima rundă de dezbateri despre sistemul uninominal au venit circa 100 de participanți, pentru fiecare fiind acordate câte 5 minute pentru a-și exprima opțiunile, propunerile și argumentele. Au fost prezenți reprezentanți ai Curții Constituționale, Birolului Relații Interetnice, ai partidelor extraparlamentare, unii membri ai primului Parlament, reprezentanți ai autorităților locale din diferite regiuni ale țării, dar și ai diasporei.
Uninominalul va diviza societatea
O parte din cei prezenți s-au împotrivit cu înverșunare modificării actualului sistem electoral. Lilia Carașciuc, directorul Transparency Internațional-Moldova, a spus că prin sistemul judecătoresc din Republica Moldova au fost spălați 20 de miliarde de dolari, a mai fost fraudat sistemul bancar, ceea ce este comparabil cu un buget anual al acestei țări. „Sunt bani enormi care au fost fraudați și delapidați foarte ușor. Acest lucru s-a întâmplat, deoarece guvernanții au permis acest lucru și atunci este foarte clar că este un interes al unui grup foarte îngust să se mențină la guvernare”, a spus Carașciuc. „Dacă nu ar fi fost acest context, poate aș fi mers mai departe cu dezbaterile, dar nu vreau să fiu complice la ceva inacceptabil pentru un sistem democratic”, a mai adăugat directorul Transparency Internațional-Moldova, după care a părăsit sala, nu înainte de a propune stoparea turismului politic și boicotarea sistemului uninominal.
Împotriva votului uninominal s-a pronunțat și analistul politic Igor Boțan, care a afirmat că „revenirea la sistemul uninominal reproduce sistemul electoral sovietic și încalcă articolele 60 și 68 din Constituție”. Președintele Comunității Găgăuze, Nicolae Terzi, a spus că se teme că vor apărea probleme foarte mari la crearea circumscripțiilor: „Minoritățile naționale – găgăuzii, bulgarii, ucrainenii – ce trăiesc dispersat nu vor putea fi înscriși într-o circumscripție și vor rămâne cu interesele nereprezentate”. Acesta a militat pentru un sistem electoral mixt.
„Cine are bani, acela ajunge în Parlament”
Coordonatorul proiectului Promo-Lex, Nicolae Panfil, a prezentat mai multe neajunsuri ale sistemului de vot uninominal: mandatul imperativ, încălcarea dreptului de vot al cetățenilor din regiunea transnistreană, scopul neclar al acestui proiect de lege, conflictul de interese al actualilor deputați, limitarea reprezentativității populației, promovarea unei agende false, eliminarea opoziției parlamentare, lipsa unui consens politic și social, riscurile corupției sunt și ele majore. De asemenea, acesta a spus că acest sistem electoral va diviza societatea și că este binevenit doar pentru anumite persoane, iar discuțiile și aplicarea lui trebuie amânate pentru mai târziu. Expertul economic Segiu Tofilat a afirmat că votul uninominal nu-și propune să rezolve probleme ca turismul politic, corupția deputaților. „Avem cazul lui Ilan Șor, care demonstrează că cine are bani ajunge în Parlament”. Acesta a menționat că acum trebuie rezolvate alte probleme, pentru că avem mai mulți alegători în țară decât cetățeni.
Actualul sistem este groparul întregului sistem politic
Pe de altă parte, unii participanți s-au pronunțat pentru schimbarea actualului sistem electoral pe care îl consideră transformat într-un iarmaroc, spunând că guvernarea a ajuns să ducă o „luptă fratricidă”, iar unii parlamentari sunt bănuiți de trădare de țară.
Președintele organizației de veterani „Credință Patriei”, Ghenadie Cosovan, s-a pronunțat pentru schimbarea sistemului electoral și crede că acesta trebuia schimbat cu mult timp în urmă. „În bătălia politică din țară intervin forțe din afara țării noastre, ne doare faptul că chiar și în Parlament ajung persoane care îndeplinesc voința altor state. Noi ne dorim ca prin această lege să acceadă în Parlament adevărații patrioți”. „Sistemul electoral aplicat în Republica Moldova din 1990 s-a transformat în groparul sistemului politic și al societății noastre în ansamblu. Noi am creat niște feudali la nivel național, care au discutat în permanență ce trebuie să facă un partid sau altul”, a menționat și președintele Uniunii Centriste, Mihai Petrache. Acesta a comparat sistemul electoral cu cel bancar, menționând că ambele s-au transformat în ruinele devastate ale economiei naționale și a adăugat că majoritatea covârșitoare a societății își dorește modificarea sistemului.
Alți participanți au argumentat opțiunea lor pentru reformarea sistemului electoral prin necesitatea realizării unei legături dintre deputat și cetățean, sporirea activismului politic în rândul cetățenilor. Astfel, conducerea țării s-ar apropia mai mult de cetățeni, iar alegerea s-ar face în baza meritocrației.
CEC refuză să comenteze trecerea la sistemul uninominal
La dezbateri a participat și președintele Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu. Aceasta a subliniat că „CEC este instituția înființată pentru realizarea politicii electorale în scopul unei bune desfăşurări a alegerilor, pentru supravegherea şi controlul respectării prevederilor legale privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale”. Totuși, Russu a menționat că „autoritatea electorală își rezervă dreptul de a nu se expune asupra oportunității modificării sistemului electoral”. Președintele CEC a spus, totodată, că o atenție deosebită trebuie să fie acordată criteriilor și mecanismului de stabilire a circumscripțiilor uninominale, acestea urmând a fi specificate expres în proiectul de lege.
Totodată, Alina Russu a amintit despre principiile și standardele internaționale în materie electorală, inclusiv cele expuse de experții Comisiei de la Veneția, care relevă că orice reformă a sistemului electoral să fie efectuată cu cel puţin un an înainte de scrutin.
CITIȚI ȘI: Iluzia integrității în Parlament. Deputații vor să-și anuleze imunitatea după tentativa eșuată din 2014
În comunicatul de presă transmis de Parlament se atrage atenția asupra faptului că „inițiativa parlamentară privind votul uninominal a fost transmisă spre expertizare Comisiei de la Veneția” și că „Republica Moldova folosește deja sistemul de vot uninominal pentru alegerea primarilor, iar conform acestui sistem de vot, fiecare raion al Moldovei va avea deputații săi în Parlament, în funcție de numărul de locuitori”.