Din 90 de soldați români luați prizonierila Stalingrad au supraviețuit drumului cu trenul doar 36 după câteva săptămâni de drum fără apă și hrană.
Istorici, cercetători și publiciști din România și Republica Moldova au participat au participat la o conferință de comemorare a evenimentelor tragice care s-au produs acum 75 de ani Cotul Donului, urmare a cărora, peste 150.000 de ostași români și-au pierdut viața.
Conferința științifică internațională „75 de ani de la participarea Armatei Române în bătălia de la Cotul Donului: eroism, jertfă, trădare” care a avut loc în zilele de 18 și 19 noiembrie a început cu o binecuvântare și cu rugăciunea „Tatăl nostru”. Conferința s-a desfășurat în incincinta bibliotecii B.P. Hașdeu cu participarea istoricilor, cercetătorilor din ambele state românești. Publicistul Vasile Șoimaru, care a îndeplinit și rolul de gazdă a evenimentului, amintește despre soarta celor 156.000 de ostași români care au căzut în bătăliile de la Cotul Donului, Stalingrad și Câmpia Calmucă. În anul 2009, a fost într-un sat românesc din regiunea Krasnodar numit „Moldovanskoe” si a aflat de la două sătence că în acele locuri sunt mii de români care au căzut în al Doilea Război Mondial în operațiunea Linia Albastră. Până în acel an, regiunea a fost vizitată de nemți, de unguri, italieni și slovaci și au adunat toate rămășițele ostașilor lor, numai cele românești erau aruncate în gropi comune, ca să rămână pe veci acolo.
Monumentele dedicate memoriei ostașilor români
Apoi Vasile Șoimaru a mers spre Stalingrd, Volgogradul, iar în acea regiune unde s-au dus bătălii, nu a găsit nicio cruce românească. „Am văzut memorialul nemților de lângă Stalingrad, am văzut memorialul rușilor, apoi l-am văzut și pe cel al ungurilor de lângă Voronej, Nicăieri nu era un monument românesc”, își aduce aminte Vasile Șoimaru. Abia la 27 septembrie 2013, Șoimaru a adus la Stalingrad o cruce, iar un preot român a ținut un parastas pentru ostașii români. În anul 2015, la mănăstirea Comana de lângă București a apărut primul monument dedicat ostașilor români căzuți la Stalingrad.
De fapt, în cinci ani, 2012-2017, au fost inaugurate cinci monumente dedicate memoriei ostașilor români de la Cotul Donului. Patru dintre monumente au fost inaugurate cu contribuția nemijlocită a Proiectului „Românii din jurul României”: două la Cotul Donului, unul în anul 2012, și altul în 2013, un alt monument a fost inaugurat la Mănăstirea Comana în anul 2015. Cel mai recent a fost inaugurat la 19 noiembrie 2017 la Mănăstirea Sf. Andrei, Durlești. Cel de-al cincilea, Cimitirul ostășesc de la Rossoșka-Volgograd a fost inaugurat în anul 2015, fiind finanțat de către Guvernul României. Românii așteaptă momentul când și la Cotul Donului, satul. Kletskaya și Gromki, la 150 km de la Volgograd, statul român va inaugura un Memorial, asemănător celui german de la Rossoșka și a celui maghiar de la Rudkino-Voronej, pentru a fi cinstiți cei 156 mii de oșteni români.
Soarta prizonierilor români
Profesorul universitar, Anatol Petrencu, a făcut o prezentare de ansamblu despre soarta ostașilor români după înfrângerea de la Stalingrad aflați pe teritoriul Uniunii Sovietice. Profesorul a vorbit despre Armata a Treia românească care avea un efectiv de 171.256 de și Armata a Patra cu un efectiv de 101.875 de militari. Bilanțul pierderilor la Stalingrad este foarte grav: din cele 14 devizii române, patru devizii de infanterie și una de cavalerie au fost încercuite, alte patru devizii de infanterie și una blindată au suferit pierderi grele, iar patru devizii încă erau apte de luptă. Cele două armate – a Treia și a Patra, care aveau la 19 noiembrie 1942 un efectiv de aproximativ 228.000 de oameni, la 7 ianuarie 1943 doar aveau 73.000 de militari în viață.
Urmare a bătăliei de la Stalingrad, o bună parte din militarii români a fost masacrată, o altă parte s-a întors acasă, iar o a treia parte a fost captivată în calitate de prizonieri de război. În total, prizonieri români, la 4 februarie 1943 au fost un număr de 38.291 de persoane. În luna mai, numărul de prizonieri români la sovietici era de 20,317. Întrebarea e – „Ce s-a întâmplat cu cei 18.000 de prizonieri?”, spune Anatol Petrencu. Foarte simplu – sovieticii nu aveau grijă de prizonierii de război. Mulți ostași au murit pe drumul de la câmpul de luptă spre lagăr.
Anatol Petrencu a citit o bucată din memoriile unui prizonier român pe nume Vasile Baghiu, din județul Neamț. Prizonierilor nu li s-a dat apă mai multe zile în șir, din cei 90 de oameni din vagon, în viață au rămas 36. Ajunși la Karaganda, Kazahstan, sovieticii au făcut trierea – vânătorii, jandarmii, oamenii politici, foștii legionari, ofițerii din armata lui Ion Antonescu, au fost selectați și duși în minele cele mai primejdioase. Tehnologia de extragere a cărbunelui era foarte grea, prizonierii erau mereu uzi, le era frig, erau înfometați…
Veteranul care supraviețuit și a venit la Chișinău
Veteranul Ion Paiu, 98 de ani, prezent la eveniment, a fost unul dintre martorii evenimentelor de acum 75 de ani. Ion Paiu a avut marele noroc să scape viu din măcelul de la Cotul Donului. În ziua de 19 noiembrie, Ion Paiu făcea de planton la bordeiul comandantului de regiment. Urgia cu tunurile o început când încă nu se făcuse ziuă. Infanteria ajunsese în apropierea regimentului, iar soldații români își apărau pozițiile cu puștile. A fost împușcat în spate, dar a reușit să se târâie până la o căruță cu răniți, iar peste o zi ajunsese la Gromki, la un spital ambulant. Toți cei aproximativ 100 de răniți au fost pansați și lăsați în voia sorții, pentru că oamenii sănătoși se pregăteau de retragere. Pentru că era a treia zi fără mâncare și a pierdut sânge, Ion Paiu a mers în sat și a cerut de la o rusoiacă lapte, și a primit. A reușit să urce pe un tanc nemțesc care se afla în retragere, apoi a trecut într-un camion românesc. Apoi a nimerit într-un camion nemțesc cu prizonieri ruși, și a fost lăsat într-o casă cu rușii care îi tot spuneau că o să moară în curând. A reușit în cele din urmă să ajungă într-un spital de campanie cu un camion românesc. În spital au murit sute de răniți, Ion Paiu însă a fost evacuat cu un avion nemțesc împreună cu ostașii germani. A ajuns într-un spital din Odesa unde s-a tratat. „Am fost transferat la Cernăuţi, de unde m-au şi clasat, cu pensie de invalid de război. Răsplata asta am primit-o până s-a instalat şi la noi regimul comunist. Ana Pauker şi Dej mi-au luat pensia, căci o aveam pentru fapte de arme pe Frontul de Est, nu pe cel de Vest”, și-a amintit bătrânul.
În cadrul conferinței au fost prezentate mai multe cărți, studii, cercetări dedicate Bătăliei de la Stalingrad și ostașilor din Armata Română.