Jurnaliștii din Republica Moldova obțin cu greu informații de interes public de la instituțiile de stat. De cele mai multe ori, autoritățile transmit comunicate cu un conținut general, fără date concrete, într-un limbaj profesional neînțeles de reporteri și în termen de peste 3 săptămâni.
Uneori autoritățile publice transmit informații cu caracter diplomatic, codificate, pentru a-și ascunde gafele sau a nu crea panică în societate. Jurnaliștii sunt amânați de la o zi la alta atunci când solicită informații, iar funcționarii publici refuză să ofere un răspuns la întrebările adresate pe motiv că nu au acceptul marilor șefi sau pur și simplu ziariștii au evitat mai întâi serviciul de presă al instituției, acestea fiind concluziile extrase din cadrul evenimentului „Competition Cafe cu mass-media” organizat de Consiliul Concurenței din Moldova (CCM) în cadrul unui proiect european „Suport pentru Consiliul Concurenței”. Instituția și-a propus să discute cu jurnaliștii pentru a afla viziunile lor asupra conținuturilor comunciatelor de presă, dar a invitat și experți din România care au prezentat situația de peste Prut.
Cum comunică autoritățile publice
Președintele CCM, Viorica Cărare, a menționat că funcționarii publici nu pot avea un limbaj popular, pe înțelesul tuturor oamenilor, deoarece asta înseamnă lipsă de respect față de legislație și terminologia economică. Mai mult decât atât, Cărare crede că cei din serviciile de comunicare ar trebui să scrie pagini întregi pentru a explica pe larg ce înseamnă fiecare cuvânt sau expresie economică, ceea ce necesită mult timp. Șefa Consiliului Concurenței mai crede că lipsa jurnaliștilor specializați pe domeniul economic înseamnă mai puține articole din domeniu pe înțelesul oamenilor.
Dezbaterea dintre jurnaliști și autorități a fost moderată de jurnalistul Cătălin Marius Balan, editor de știri la Digi24TV. Deși activează în România, jurnalistul citește și presa de la Chișinău, motiv pentru care a observat că multe publicații online publică integral comunicatele de presă „fără a fi traduse într-un limbaj clar oamenilor”. Balan a recomandat jurnaliștilor din Moldova să insiște și să ceară explicații de la instituția de stat care nu oferă un răspuns clar la solicitările de informații, în special cele din domeniul economic.
Altă problemă în domeniul comunicării de la Chișinău este lipsa specialiștilor în relații publice, una care este simțită și la CCM.
Funcționarii vin mai greu la TV
Printre nemulțumirile jurnaliștilor se numără și refuzul funcționarilor publici de a participa la dezbateri televizate. În cadrul discuțiilor, jurnalista Maria Levcenco de la Realitatea TV i-a reproșat Vioricăi Cărare că nu a acceptat să vină în emisiunea „Честно говоря” (trad. rusă – „Vorbește sincer”). Potrivit moderatoarei emisiunii, serviciul de presă al CCM i-ar fi cerut lista de întrebări și numele invitaților din platou, ceea ce e arhaic și inacceptabil pentru un moderator de emisiune. Cărare a dezmințit informația, dar a recunoscut că pentru un funcționar public este important să cunoască tema și cu cine urmează să se dueleze în platou. Levcenco a insistat și a invitat-o din nou pe Cărare în emisiune, unde să vorbească „despre petrol” cu fostul director ANRE Victor Parlicov. În replică, președintele CCM a spus că domeniul petrolului e foarte îngust, iar o oră ar fi prea mult pentru o asemenea discuție, ceea ce ar crea o emisiune fără conținut.
Precizăm că autoritățile publice sunt obligate să răspundă solicitărilor privind informațiile publice conform Legii privind accesul la informație și Constituția Republicii Moldova.
De ce nu avem jurnaliști specializați pe domeniul economic
Fiind un eveniment orientat spre jurnalismul economic, reprezentanții mass-media s-au dat cu părerea de ce nu avem jurnaliști care scriu articole din domeniul economiei. Jurnalista Valentina Ursu a precizat lipsa de cultură economică din Moldova, iar jurnalista Dumitrița Ciuvaga a vorbit despre lipsa cursurilor de economie, timpul limitat în realizarea unei știri și numărul mic de reporteri care trebuie să meargă la evenimente diferite. De asemenea, jurnaliștii au mai enumerat interesul ridicat al moldovenilor față de știrile politice, dificultatea de a realiza o știre economică și dezinteresul oamenilor față de știrile economice.
Pentru a face știri economice pe care oamenii să vrea să le asculte, jurnaliștii trebuie să căute mijloace interactive de prezentare a informației, consideră Cătălin Balan. În același timp, Balan a subliniat importanța exemplelor practice care sunt necesare în articolele care dezbat teme economice, colborării cu experți economici sau profesori universitari etc. Acesta a prezentat o compilație din reportajele pe care le-a realizat la București.
Evenimentul „Competition Cafe”, care se află la cea de-a 11-a ediție, a fost organizat de Consiliul Concurenței din Moldova prin proiectul UE „Suport pentru Consiliul Concurenței”, finanțat din fonduri europene.