Meniu Închide

Deputații ruși, dezamăgiți de Dodon. „Vițelul blând suge de la două vaci”

„Acum avem, din păcate, o altă istorie. Noi suntem încă încântați de alegerea lui Igor Dodon, care nu pierde nicio șansă să-și manifeste simpatiile pro-ruse, însă această impresie se stinge treptat. Cum spun în astfel de cazuri popoarele slave: „vițelul blând suge de la două vaci”, a declarat deputatul rus Konstantin Zatulin. Acesta l-a criticat pe președintele Republicii Moldova pentru poziția sa în ceea ce ține de soluționarea conflictului transnistrean.

Deputatul rus Konstantin Zatulin Sursa foto: Wikipedia

Deputatul rus Konstantin Zatulin a declarat că președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, are aceeași poziție privind problema transnistreană ca și predecesorii săi, precum și oponenții săi politici. „Adică totul a început cu discuții despre federalizarea Moldovei, apoi a continuat cu statutul de autonomie, iar acum se vorbește despre statut special. Din câte știu, pentru Transnistria s-au găsit deja situații similare – rezervațiile indienilor tot au statut special. În acest context, este greu să presupunem că va exista o înțelegere între Transnistria și Moldova care ar duce la integrarea teritorială a teritoriului Moldovei care era în perioada Uniunii Sovietice”, a subliniat Zatulin.

Potrivit reprezentantului Dumei de Stat de la Moscova, de fiecare dată când era numit un șef de stat se crea impresia că sunt oameni care sunt în stare să ia în considerare circumstanțele conflictului și să continue calea spre un acord cu Transnistria. „Acest acord a fost permanent la orizont, însă, totuși, nu a fost realizat”, a afirmat oficialul rus, subliniind că acest lucru s-a întâmplat din cauza relei-voințe a țărilor occidentale și a României, factorii politici interni din Moldova și a erorilor comise de Rusia.

Zatulin, despre Dodon

„Acum avem, din păcate, o altă istorie. Noi suntem încă încântați de alegerea lui Igor Dodon, care nu pierde nicio șansă să-și manifeste simpatiile pro-ruse, însă această impresie se stinge treptat. Cum spun în astfel de cazuri popoarele slave: „vițelul blând suge de la două vaci”, a declarat Konstantin Zatulin.

Deputatul rus s-a arătat convins de faptul că Transnistria are dreptul moral la autodeterminare. „Dacă este să vorbim despre conflictele din spațiul post-sovietic, Abhazia, Osetia de Sud, Nagorno-Karabah, Transnistria și, apropo, Crimeea, atunci dreptul la autodeterminare a acestor teritorii și a populației are un caracter firesc și pe parcursul a zeci de ani această cerință va fi una prioritară”, a spus deputatul rus.

Konstantin Zatulin a asigurat administrația ilegală din stânga Nistrului că toată activitatea Comitetului pentru CSI din cadrul Dumei de Stat este orientată ca să ajute Transnistria în ceea ce ține de finanțe, cetățenie și în discuțiile privind statutul special. Declarațiile au fost făcute în cadrul mesei rotunde „Bazele juridice internaționale privind recunoașterea independenței Transnistriei”, care a avut loc la Moscova. Zatulin a anunțat, pe 23 noiembrie, că s-a întâlnit cu ministrul de Interne al Rusiei, Vladimir Kolokolțev pentru a facilita acordarea cetățeniei ruse populației care locuiește în stânga Nistrului.

3 Comments

  1. Pingback:"REGELE DODON" ESTE GOL. SOLUȚIA NUCLEARĂ: ALEGERI ANTICIPATE LA CHIȘINĂU | FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ A MĂRII NEGRE

  2. Pingback:Dan Dungaciu: „Regele Dodon” este gol. Soluția nucleară- Alegeri anticipate la Chișinău – Studii de Securitate și Analiza Informațiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.