S-a născut perfect sănătoasă și era toată bucuria familiei Mârsa. Primul copil în familie, așteptat și dorit. Când împlinise 5 luni, Laura, care are acum deja 11 ani împliniți, a suferit o pneumonie care a lăsat urmări grave.
„Atunci a făcut o febră mare care i-a provocat convulsii. Șapte luni a stat în comă. Medicii nu-i dădeau șanse de supraviețuire, dar ea micuța a rezistat. Până la vârsta de șase ani a tot avut convulsii, după care a început să treacă. Plângea foarte mult. Uneori se întâmpla să nu doarmă și câte patru – cinci zile. Vă închipuiți în ce stare eram?”, își amintește mama micuței, Ana Mârsa.
Cu șanse minime, dar cu speranțe mari
Convulsiile nu erau singura problemă care îngrijora părinții Laurei. Micuța a rămas imobilizată la pat, nu putea mânca de una singură și era hrănită cu ajutorul unei seringi speciale. Nu vorbește, dar înțelege tot, ne spune mama copilei. „Mulți mi-au spus că are șanse minime de însănătoșire și că nu pot face nimic, dar nu am cedat niciodată. Am căutat mereu să ajung la cei mai buni medici, în măsura posibilităților, și să o salvăm. Mi-am spus că o să bat la toate ușile care ar putea să se deschidă, doar ca să-mi văd copilul cât de cât sănătos. Unii medici de peste hotare mi-au spus că de alergat nu va mai alerga, dar să pășească de una singură sunt șanse. Trebuie doar tratament încontinuu”, ne spune plângând mama Laurei.
Nu a lăsat mâinile în jos. „Numai eu știu prin câte a trebuit să trec, dar când este vorba de copilul tău și eu cred că orice mamă care își iubește copilul ar ajunge peste mări și țări pentru a-l vedea fericit. Acum un an a avut parte de niște investigații și tratament la o clinică din Turcia. După acel tratament a început să se simtă mult mai bine. Nu plânge, îmi zâmbește, iar când aude vocea unui copil, dă din mânuțe și piciorușe, semn că vrea să fie și ea cu ei. Fiecare semn pozitiv este și o speranță în plus pentru părinți”, ne mai spune mama micuței.
Necaz după necaz
Și cum necazul nu vine de unul singur, la boala pe care o avea, recent, medicii au stabilit că micuța suferă și de cataractă la ochișorul stâng. A urmat și pentru această maladie un tratament, dar mai are nevoie de multe altele pentru care familia Mârsa nu dispune de toate sursele financiare necesare. Nu sunt ajutați de nimeni și sunt nevoiți să se descurce cum pot. „Nu am ce vinde ca să fac bani, dar să merg la muncă tot nu pot. Bat la ușa fiecăruia care cred eu că ar putea să-mi ofere un mic ajutor pentru fetița noastră. De unii singuri nu ne descurcăm, mai ales că toate cheltuielile le suferim pe deplin. Nu avem nicio reducere sau careva facilități. Primesc doar pensia de invaliditate a Laurei care este de 1.100 de lei. În familie lucrează doar soțul, dar eu trebuie să stau acasă cu copiii. Laura are nevoie de îngrijire permanentă și nu o pot lăsa fără supraveghere. În plus, trebuie să am grijă și de celălalt micuț. Mai avem un băiețel de doi anișori care ne face zilele mai senine, chiar dacă uneori ne pare că ar putea să cadă cerul peste noi”, susține Ana Mârsa.
Tratament peste hotare
A bătut nu odată și la ușa mai multor medici de la noi, dar pentru că i-au dat puține șanse, iar alții i-au recomandat chiar să ajungă după ajutor la colegii lor de peste hotarele țării, Ana și Laura au și ajuns. „Pe moment, toate tratamentele de care avem nevoie le facem în Turcia. Acolo am găsit specialiștii în urma cărora vedem rezultate, iar acest lucru nu ne motivează decât să mergem înainte. Acolo i s-a făcut un transplant de celule stem și a dat rezultate. Ce poate fi mai îmbucurător pentru o mamă să vadă că micuțul ei este bine, zâmbește și se bucură de viață? Credeți-mă, asta contează și, atâta timp cânt sunt vie, mi-am spus că voi face tot ce-mi stă în puteri să-mi aduc pe picioare copilul”, ne spune femeia.
Se prăbușește, se ridică și merge mai departe
Peste câteva luni ar trebui să urmează un alt tratament în Turcia, unul care Ana speră că o va ajuta pe Laura să se bucure mai mult de viață, să-i mai dea o șansă în plus să fie ca semenii ei. Singura problemă care îi preocupă acum sunt sursele financiare de care nu dispun. „Am avea nevoie de 3.000 de euro pentru această cură de tratament. Aici intră toate cheltuielile. Pentru unii poate nu este mult, dar pentru noi este o sumă enormă, în condițiile în care doar un membru al familiei muncește și are grijă de trei persoane, între care un copil bolnav”, ne spune plângând Ana.
Cu greu reușește să adune ceva bani și pentru a plăti orele de masaj care trebuie să le urmeze practic în continuu, dar și pentru alte cheltuieli necesare micuței. Le face pe toate, dar uneori nu o mai țin puterile și ne spune că se prăbușește, se ridică și merge mai departe, mai bate la ușa unui creștin, în speranța că se va găsit cineva care să o ajute măcar cu un leu. Este poate puțin, dar, adunându-i, pot salva viața unui pui de om și să-l facă să înțeleagă că trăiește.