La moartea unui basarabean cât o Românie întreagă

Mulți dintre voi poate n-ați auzit de Tudor Iordăchescu din satul Camâșovca, sudul Basarabiei, oficial regiunea Odesa, Ucraina. Sunt sigur că nu ați auzit nici că a fost înmormântat ieri. N-aveați cum să auziți de Tudor Iordăchescu, nu a furat saci de bani din bănci, nu a câștigat alegeri mințind cu nesimțire, nu a apărut în fotografii cu femei despuiate.

Tudor Iordăchescu a lucrat pământul toată viața lui și a avut un vis: să aibă în sat o biserică în care slujba să fie ținută în limba română. Nu pare că a vrut foarte mult, pentru majoritatea oamenilor o biserică și un popă care să slujească românește nu reprezintă mare lucru, ba chiar a ajuns motiv de batjocură chestia asta. Însă pentru Tudor Iordăchescu o biserică în care să se slujească românește a fost o luptă de o viață.

Este vesel să fii împotriva bisericii printre români, să iei credința peste picior, asta te dovedește modern și în pas cu vremurile. Satul Camâșovca din stepa Bugeacului, uitat de lume în prafurile verilor fierbinți și în fața vânturilor de la răsărit, a ajuns în mai multe rapoarte internaționale privind drepturile omului. Preoții de aici care au îndrăznit să slujească în limba română au fost bătuți pe unde au fost prinși, legați de mașină și târâți pe ulițele satului, li s-au aruncat grenade în casă, biserica le-a fost profanată și distrusă în repetate rânduri, enoriașii au fost bătuți de nenumărate ori – în general s-a făcut tot posibilul pentru ca slujba în limba română să nu prindă rădăcini în sudul Basarabiei după dizolvarea imperiului sovietic.

Pe cine interesează ce se întâmplă într-un sat dintr-un colț de lume pe care 99% dintre români au probleme să-l identifice pe hartă fără Google Maps? La Camâșovca se duce o luptă mută, o încrâncenare de sute de ani pentru ceva atât de nesemnificativ la o primă vedere: dreptul de a folosi limba română. Tudor Iordăchescu a fost în centrul acestei încleștări de care foarte puțini oameni au auzit. Nu a fost singur, sunt numeroase astfel de nuclee în sudul Basarabiei, oameni care stau în picioare și nu vor să îngenuncheze, oricât de multe lovituri ar primi – sau cel puțin nu acceptă să îngenuncheze decât în biserică.

O mână de om, mărunțel, dar cu niște ochii vii și albaștri, așa l-am cunoscut pe Tudor Iordăchescu. Nu vorbea foarte mult de greutățile pe care le-a întâmpinat, prefera să râdă și să îndepărteze necazurile cu o fluturare de mână. În ziua în care a fost înmormântat Tudor Iordăchescu, la Camâșovca școala a început fără nici o clasă I cu predare în limba română, un sat în care 94,62% dintre locuitori au româna ca limbă maternă.