Președintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Sarkisean, a confirmat că luni, 3 aprilie 2017, va veni la Chișinău să semneze memorandumul de colaborare pregătit de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Reprezentanții Comisiei de la Moscova s-au interesat dacă vremea va fi frumoasă la începutul săptămânii viitoare.
Tigran Sarkisean a precizat într-un răspuns pentru moldNova că sarcina memorandumului, proiectul căruia a fost aprobat la Moscova pe 14 martie 2017, va consta în stabilirea unui schimb de informații, identificarea domeniilor de cooperare și armonizarea abordărilor.
În timpul negocierilor privind semnarea memorandumului s-a specificat că pot fi introduse anumite modificări în cuprinsul documentului, dar care nu vor fi de natură fundamentală. Chiar și așa, documentul este considerat unul fără valoare la Chișinău, atât de Guvern și Parlament, cât și de experții economici.
Pe 3 aprilie Sarkisean se va întâlni cu Filip și Dodon
Președinția a făcut public proiectul așa-numitului memorandum privind colaborarea dintre Comisia Economică Eurasiatică și Republica Moldova prin intermediul unei postări pe Facebook a purtătorului de cuvânt Ion Ceban. Conținutul documentului cuprinde zece puncte în care se stipulează că scopul acestei colaborări constă în sporirea volumului comerțului reciproc și a investițiilor, precum și colaborarea pe domenii de interes comun: industrie, transport, energetică, tehnologii informaționale, proprietate intelectuală, economia digitală, dezvoltarea antreprenoriatului și a piețelor financiare, dar și reglementare tehnică, vamală și fiscală.
Conform punctului 4 din memorandum, Republica Moldova va organiza în comun cu statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) conferințe, forumuri, târguri, expoziții, consultări pentru dezvoltarea colaborării economice și înlăturarea barierelor depistate în comerțul reciproc. Prin punctul al 9-lea se afirmă că memorandumul nu este un acord internațional și nu creează pentru Părți drepturi și obligații reglementate de dreptul internațional. Însă, dacă va fi semnat de Comisia Economică Eurasiatică, Republica Moldova va obține doar statut de observator în cadrul uniunii, iar colaborarea economică va fi posibilă numai după încheierea altor memorandumuri și acorduri separate pe domenii concrete.
Oficialii ruși sunt interesați de vremea din Moldova
Consilierul președintelui Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice (CEE), Igor Vagan, ne-a confirmat că luni va sosi la Chișinău o delegație a CEE în frunte cu președintele Tigran Sarkisean, care va participa la forumul „Uniunea Economică Eurasiatică-Republica Moldova”. Totodată, potrivit lui Vagan, Sarkisean se va întâlni și cu prim-ministrul Pavel Filip. Agenda premierului pentru săptămâna viitoare încă nu este cunoscută.
Igor Vagan a mai spus că în cadrul acestui eveniment președintele Colegiului CEE „va argumenta cât de benefică este colaborarea dintre Republica Moldova și Uniunea Economică Eurasiatică” și care vor fi următoarele acțiuni ce trebuie înfăptuite pentru a stabili o colaborare productivă. În acest context, consilierul președintelui Colegiului CEE s-a arătat interesat dacă este vreme bună în Republica Moldova și dacă temperatura aerului ajunge la 15 grade Celsius. De asemenea, acesta și-a exprimat speranța că va găsi țara noastră ca pe o „grădină înfloritoare”.
Memorandumurile semnate cu UEE
Comisia Economică Eurasiatică are semnate memorandumuri cu mai multe țări. În anul 2013 un astfel de act a fost semnat cu Ucraina, prin care aceasta a primit dreptul de a asista la deschiderea întrunirilor din cadrul Uniunii, dar nu avea dreptul să participe, să ia hotărâri sau să înainteze propuneri Comisiei. Acest drept de participare l-a primit doar în baza invitației din partea președintelui Comisiei Economice Eurasiatice și cu acordul celorlalte state membre. Ucraina nu a ajuns să facă parte din uniunea Moscovei, cu toate că a avut statut de observator. Tot în anul 2013 au fost semnate memorandumuri cu Kârgâzstan, în 2015 – cu Coreea de Nord și Mongolia, iar în 2016 – cu China.
Expert economic: Un document fără valoare
Directorul Institutului Economiei de Piață, Roman Chircă, ne-a spus că memorandumul elaborat de președintele țării nu are valoare economică și este o acțiune de PR al președintelui „pentru a-și mulțumi patronul de la Moscova”. „Există Parlamentul, Guvernul care este responsabil de purtarea negocierilor de aderare la diferite spații sau uniuni vamale. Spațiul eurasiatic este o uniune vamală și aici mai degrabă este o acțiune interguvernamentală și nu una prezidențială”. Expertul consideră că președintele face exces de atribuții, spunând că acesta este comandant suprem, formulează politica externă în sens diplomatic, dar nu are competențe de a purta negocieri tehnice interguvernamentale.
Președinției nu-i pasă de poziția Guvernului
În cadrul conferinței ținute de Igor Dodon, în care acesta și-a prezentat raportul de activitate pentru primele 100 de zile de la învestirea în funcție, acesta a spus că indiferent de poziția prim-ministrului, la data de 3 aprilie, la Chișinău, va avea loc un forum unde vor fi discutate „subiecte importante ce țin de Uniunea Eurasiatică” și se va semna un acord cadru de colaborare cu Uniunea Eurasiatică. „Vreau să vin aici cu un mesaj foarte clar. Atunci când Guvernul, prim-ministrul și alții au o poziție foarte unilaterală și nu vor să discute cu alții ca să placă sponsorilor de la Bruxelles, eu consider că trebuie să avem relații bune și cu Estul, și cu Vestul. Am discutat cu oficialii europeni aici la Chișinău, iar în februarie la Bruxelles, care au spus că nu este o problemă să semnăm un acord de colaborare cu Uniunea Eurasiatică. Acordul de Asociere și integrare în Uniunea Europeană nu ne interzice să avem acorduri de colaborare cu alte instituții și organizații. Domnul Filip și alții se uită îngust și încearcă să ne dea nouă lecții”. Președintele a mai spus că dacă Guvernul va bloca inițiativele sale, atunci va recurge la aceeași metodă.
Menționăm că pe 17 ianuarie 2017, președintele Igor Dodon a avut o întrevedere la Moscova cu președintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Sarkisean, și a propus elaborarea unui memorandum de colaborare între CEE și Republica Moldova. Igor Dodon a argumentat atunci că mai mult de 50% din cetățeni se pronunță pentru stabilirea unor legături mai strânse cu Uniunea Economică Eurasiatică. Cu toate acestea, președintele a subliniat că alegerea între colaborarea cu Uniunea Europeană sau cu Uniunea Economică Eurasiatică nu reprezintă o perspectivă și Republica Moldova trebuie să găsească interese comune cu vecinii – Uniunea Europeană, dar și cu prietenii – partenerii strategici din Uniunea Economică Eurasiatică.