Marele eveniment al săptămânii trecute, al lunii curente și al anului în desfășurare este, bineînțeles, căsătoria edilului capitalei cu o jurnalistă de televiziune. Parcă nici nu mai contează cine va ieși învingător la prezidențiale, în ce direcție va gravita republica și când vor fi pedepsiți cei vinovați de „jaful secolului” și recuperați banii deveniți datorie publică. În prim-plan sunt știrile mondene, nu problemele cotidiene.
Inevitabil, nunta primarului Chișinăului este un motiv de bârfă ordinară, de bășcălie provincială. Există suficientă invidie, frustrare și nemulțumire față de activitatea lui Dorin Chirtoacă, sentimente pe care unii și le-au refulat, găsind acum de cuviință să le exteriorizeze. Oricât ți-ar fi de antipatic cineva, mi se pare josnic să-i lezezi dreptul la viața privată, să comiți ingerințe în intimitatea sa, măsurând decolteul miresei și chicotind pe seama mărcii automobilului cu care a venit la oficiul stării civile. Parafrazând un reputat profesor universitar: „Este trist și revoltător că presei nu i s-a permis în dormitor!”
Chiar și în ziua în care și-a pus pirostriile, primarul nu a încetat să fie ridiculizat. Tot felul de indivizi ofuscați și răsuflați au găsit prilejul să-i dorească pe rețelele de socializare nu casă de piatră, ci „din pietre”, nu căsnicie fericită, ci „caznă prelungită” etc. N-are rost să le răspunzi unor asemenea specimene, incapabile să distingă reușitele și eșecurile profesionale de cele personale, dar trebuie reiterat îndemnul maestrului Gheorghe Urschi: „ar fi bine să ne urăm mai des și să ne urâm mai puțin”.
Exact cu o lună înainte de data nunții, fusese lansat zvonul că Anișoara Loghin l-ar fi lepădat pe Dorin Chirtoacă. Și cum gura târgului nu o astupi cu nimic, au început să curgă invectivele la adresa logodnicului, imputându-i-se niște metehne și patimi neprobate. S-a scris și s-a rescris, în strictă conformitate cu Codul Deontologic al Jurnalistului, în baza informațiilor veridice din două surse independente una de alta, că primarul ar fi bețiv și pasionat de jocurile de noroc. Firește, s-au sesizat toate ONG-urile și instituțiile de presă, condamnând cu fermitate lipsa de imaginație a autorului, pentru că le-a cauzat un incomensurabil prejudiciu: nu au mai putut insera „Senzațional”, „Bombă” sau „Flash” în titluri.
Nu pot să închei această parte a editorialului fără a spune că familia este atât „celula de bază a societății” (din perspectivă laică), cât și „Biserica cea mică” (potrivit dogmei creștine), pe care unii au încercat să o pângărească, înainte ca aceasta să se nască. Și dacă până nu demult unii îi reproșau edilului că era holtei, acum vor zice că n-are timp de ei, că neglijează problemele orașului, de parcă o fi având vreodată legătură coada vacii cu ștampila primarului.
***
Marșul Solidarității „Fără frică”, organizat de către Asociația Obștească „Genderdoc-M”, a stârnit mai multe reacții, care, cumulate, nu fac nici cât valurile dintr-un pahar cu apă. Într-adevăr, contra-manifestanții trebuiau izolați de către persoanele LGBT sau cel puțin urmează a fi sancționați pentru comportamentul agresiv de care au dat dovadă, însă nici cu o parte, nici cu alta nu poți să te solidarizezi. Atâta timp cât și unii, și alții vor căuta să obțină dividende, inclusiv politice, din acțiunile lor, scenariul va fi tras la indigo și va avea același deznodământ.
Reconcilierea nu se face prin sfidare sau confruntare, ci prin dialog și înțelegere reciprocă. În acest sens, mi-am amintit de versurile pastorului luteran Martin Niemöller: „La început naziştii au venit să-i ridice pe comunişti./ Și eu nu am strigat în apărarea lor pentru că nu sunt comunist./ Apoi au venit după evrei,/ Și eu nu am strigat pentru că nu sunt evreu./ Au venit apoi pentru sindicalişti şi catolici./ Și nici atunci nu am strigat pentru că nu sunt nici sindicalist și nici catolic./ Când au venit după mine,/ nu mai era nimeni în jurul meu să se ridice în apărarea mea”.