Meniu Închide

O moldoveancă a preferat studiile în Cehia în locul celor din Franța. Ce spune Daniela despre cehi și Praga, orașul care a cucerit-o

În condiţiile în care şomajul şi salariile mizere sunt o problemă stringentă în rândul tinerilor, aceştia îşi caută viitorul în alte ţări plecând la studii peste hotare. Printre aceştia, este şi Daniela Moisei, câştigătoare din acest an a marelui premiu în cadrul celei de-a V-a ediţii a Galei Studenţilor Originari din Republica Moldova.

Daniela Moisei a ales să-și facă studiile în Praga, Cehia


„A fost o surpriză neaşteptată. Moş Crăciun a venit la mine în acea seară. Eram sigură în ceea ce fac, fiind implicată în diferite activităţi extracurriculare, dar şi academice, însă nu m-am așteptat să fiu și apreciată pentru asta”, zâmbește modest Daniela.

La studii în Praga

După ce a absolvit cu succes Academia de Studii Economice din Moldova, tânăra s-a ales şi cu oferte pe măsură. „Am avut o ofertă în Paris, Franța, și una în Praga, Cehia. Am ales Praga și din punct de vedere al securității. Pe atunci au avut loc acele atentate în Paris și am ales Cehia. Praga este orașul care îmi este drag și aproape sufletului”, ne spune Daniela.

Acum, tânăra își face studiile la Universitatea Caroline din Praga, specializându-se în studii economice și anume Finanțe, Bănci și Piețe financiare. „Am decis să urmez un program de master peste hotare, oportunitate ce mi-a oferit un plus de cunoștințe, competențe și abilități pentru viitorul meu parcurs profesional. Acestea prind a da roade, iar de curând am finalizat stagiul în cadrul Departamentului Financiar al Consiliului Europei, la Strasbourg”, susține tânăra.

Ambasadorii Republicii Moldova peste hotare

Întrebată cum sunt priviți moldovenii de cei de peste hotare, Daniela ne-a spus că cehii sunt onești, direcți și extreme de politicoși. „Moldovenii sunt priviți cu ochi buni, pentru că munca și efortul mereu se apreciază și acest lucru îți oferă posibilitate pe cont propriu să te afirmi. Cehii nu își deschid sufletul imediat, însă dacă le câștigi încrederea, sunt foarte ospitalieri și pot deveni prieteni pe viață. Când am mers la Universitate și ne întrebau profesorii din ce țară venim, când i-am spus că din Republica Moldova, au zâmbit și mi-au spus: Da, știm. Sunteți foarte muncitori și vă reușește tot ce vă propuneți, în special fetele. Noi, tinerii, studenții, suntem niște ambasadori ai Republicii Moldova peste hotare, pentru că prin intermediul nostru ei văd cum suntem ca națiune, popor”, ne spune Daniela.

S-a încadrat destul de ușor în colectiv și nu a avut careva impedimente.

„Sigur, de la început erau cam sceptici. Ne confundau cu rușii, dar noi am încercat să le spunem că suntem două popoare diferite, avem o altă limbă, cultură. Ca să te afirmi peste hotare, să ai succes, trebuie să știi și limba lor, pentru că nu este ușor să te afirmi vorbind o limbă străină lor”, afirmă tânăra.

Cetățenii Cehiei își iubesc țara, limba, cultura și tradițiile, iar moldovenii ar părea că seamănă cu ei la acest capitol, susține tânăra studenta din Praga. Au un simț al umorului extrem de dezvoltat și mereu fac glume cu o ironie subtilă, însă mereu sunt bine dispuși. „Pe lângă faptul că studiem, suntem încadrați și în alte activități extracurriculare. Avem seri culturale unde le povestim despre noi, despre cultura și tradițiile noastre. Avem acolo și câte un costum național, iar portul popular este cu noi la întâlnirile pe care le organizăm. Le-am pregătit și bucatele noastre tradiționale – mămăliguță, friptură, plăcințele, pe care le-au mâncat în cinci minute”, zâmbește tânăra.

Nu intenționează să revină în țară

Deși atunci când a plecat din Republica Moldova credea că după finisarea studiilor va reveni acasă, acum Daniela are o altă opțiune. „Niciodată nu voi spune nu, dar acum sunt destul de încadrată în ceea ce face în Praga și nu intenționez să revin în Republica Moldova. Sigur, atâta timp cât aici îmi este familia, aici îmi sunt toți cei dragi, Republica Moldova, Chișinăul în special, rămâne a fi casa mea. Dar, pentru perspectivă, sunt motivată să rămân acolo”, ne spune tânăra.

Întrebată ce ar trebui să facă moldovenii ca să trăiască la fel de bine ca cehii, tânăra ne-a spus că schimbarea ar trebui să pornească chiar de la fiecare dintre noi. „ Dacă nu vom face schimbare în familie, în curte, să ne respectăm unii pe alţii, nu vom obține nimic. Nu în fiecare zi ne vedem cu politicienii în stradă, dar cu cetățenii de rând. Este o relaţie interumană care porneşte de la noi, cei mai importanţi piloni ai societăţii. Îmi pare rău nu doar pentru tinerii care pleacă din țară, dar și pentru profesioniști – medici, pedagogi. Deși au o carieră în spate, sunt nevoiți să-și ia familia și să plece în căutarea unei vieți mai bune”, susține Daniela.

„Cred, cu fermitate, că munca şi perseverenţa ne pot garanta succesul”

În toți anii de studiu, Daniela a reușit să îmbine activitatea academică cu cea extracurriculară, voluntariatul fiind o componentă inseparabilă a vieţii ei. Inițial a fost implicată activ în cadrul Consiliului Elevilor și Consiliul Local al Copiilor şi Tinerilor din Chişinău, ulterior a fost voluntara Centrului Internaţional ,,La Strada” și a Asociaţiei ,,Tinerii pentru dreptul la viaţă”, unde mai târziu a devenit și Coordonatoare de Voluntari. Săptămâna Naţională a Sănătății, Festivalul Voluntarilor, Târgul ONG-urilor. Mai bine de 5 ani a fost și moderatoare la Radio Moldova, răspunzând la cele mai stringente probleme ale tinerilor și oferind ascultătorilor surse și modele de inspiraţie. În paralel cu activităţile menționate mai sus, obținând un grant din parte Fondului Femeilor din Ucraina, dar și cu suportul BERD și ODIMM, a reușit să organizez Proiectul ,,Students Today, Business Women Tomorrow”, o iniţiativă pentru studentele ce îşi propun iniţierea propriei afaceri şi dezvoltarea mediului antreprenorial în Republica Moldova.

Întreaga experienţă acumulată i-a permis să participe în numeroase proiecte internaţionale, culminând cu discursul pe care l-a avut în cadrul Adunării Generale a ONU, în calitate de învingătoare a concursului de eseuri ,,Many Languages, One World”. „Realizând o retrospectivă a tuturor activităților de până acum, sunt onorată că am avut posibilitatea să reprezint Republica Moldova într-un asemenea context şi cred, cu fermitate, că munca şi perseverenţa ne pot garanta succesul”, conchide Daniela Moisei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.