Proiectul Partidului Democrat, privind introducerea sistemului uninominal de vot, i-a determinat pe șefii PLDM, PAS, PPDA, PCRM și PN să-și pună semnătura pe un document privind crearea unui așa-numit „consens politic național”. În timp ce unii dintre semnatari au precizat că înțelegerea ar fi un protest față de decizia democrații de a schimba sistemul electoral, alții cred că acest pas scoate la iveală înțelegerea ascunsă dintre putere și opoziția socialistă, privind introducerea sistemului mixt de vot.
Despre semnarea acestui document de către „cinci mari partide”, care susțin sistemul electoral proporţional în vigoare şi pe care Partidul Democrat vrea să-l înlocuiască cu un sistem electoral uninominal, a scris luni dimineața Tribuna.md, care a făcut referire la surse anonime.
Documentul documentul încă nu e disponibil
Reprezentanții comuniștilor, ai liberal-democraților, precum și cei ai Partidului Acțiune și Solidaritate, ai Partidului Platforma Demnitate și Adevăr și ai Partidului Nostru au confirmat pentru moldNova despre existența unei astfel de înțelegeri.
Președintele PLDM, Viorel Cibotaru, ne-a spus că în zilele următoare documentul urmează să fie făcut public, iar până atunci se abține de la comentarii. Secretarul general al PAS, Igor Grosu, a ținut să spună că ideea acestui „consens politic național” s-a născut în formatul de discuții PAS-PLDM-PPDA, iar documentul încă nu este disponibil pentru publicul larg. „Documentul este în proces de semnare. Cel puțin trei partide au semnat împotriva sistemului uninominal, iar în curând documentul va fi lansat public. Lista pentru ca documentul să fie semnat este deschisă – pot subscrie politicieni, deputați, ONG-uri”, a menționat Grosu.
Comuniștii, categoric împotriva votului uninominal
La rândul ei, Elena Bodnarenco, deputat PCRM, a ținut să sublinieze că Partidul Comuniștilor din Republica Moldova este primul dintre formațiunile politice care și-ar fi făcut publică poziția privind sistemul electoral. „Suntem categoric împotriva oricăror ingerințe în sistemul electoral, fie că vorbim de sistem uninominal sau mixt, în condițiile unui stat capturat”, a precizat parlamentarul.
Vicepreședintele PN Ilian Cașu a fost rezervat în declarații, precizând că inițiatorii documentului sunt „toți semnatarii”. „Este o inițiativă consensuală și toate aceste forțe au decis să semneze împotriva votului uninominal”, a spus Cașu.
Liderul PPDA, Andrei Năstase, nu a comentat acest subiect, dar într-un interviu publicat ieri pe Curentul.md, acesta a confirmat „existența unui consens național în favoarea menținerii sistemului electoral proporțional”. Acesta a mai subliniat că „implementarea proiectului propus de Plahotniuc și PDM ar putea afecta și mai grav fragedul pluralism politic din Moldova, creând toate premisele pentru oficializarea unei dictaturi oligarhice feroce”.
Socialiștii sunt împotriva votului uninominal, dar nu susțin „consensul”
Cunoscând poziția socialiștilor, care s-au pronunțat și ei împotriva schimbăriii sistemului electoral, l-am întrebat pe deputatul socialist Bogdan Țârdea ce crede despre crearea acestui „consens politic național” și de ce PSRM nu se regăsește printre semnatari. Parlamentarul ne-a spus că nu cunoaște dacă există un astfel de document la partid, dar a ținut să amintească despre „poziția foarte clară a președintelui țării care s-a expus foarte negativ față de sistemul uninominal” și despre „mai multe poziții dure ale PSRM față de sistemul uninominal”.
„PSRM este lider absolut conform oricăror sondaje, fie că vorbim de Fondul Opiniei Publice, CBS-AXA sau alte sondaje, iar sistemul uninominal este îndreptat contra Partidului Socialiștilor, așa că nu înțeleg de ce l-am susține”, a spus Bogdan Țârdea. Întrebat dacă PSRM ar opta mai degrabă pentru un sistem electoral mixt, așa cum prevede programul său electoral, deputatul socialist a răspuns că lucrurile trebuie privite mai larg. „Este adevărat că în programul electoral al PSRM este prevăzută introducerea sistemului electoral mixt, dar în program era și republică prezidențială și multe alte lucruri care trebuiesc privite în complex. Da, vrem ca în SUA, cu sistem uninominal sau sistem electoral mixt, dar să facem cum e la ei – și sistem prezidențial, și procuror ales de popor”, a mai comentat Țârdea. „Până va exista un document oficial de la care să putem porni discuții pe marginea sistemului mixt, alte discuții sunt sterile”, crede Bogdan Țârdea.
Tandemul PD-PSRM iese la rampă?
Despre developarea tandemului PD-PSRM a scris fostul consilier prezidențial al lui Vladimir Voronin, Mark Tkaciuk, într-o postare pe contul său de Facebook. Acesta crede că lipsa din lista semnatarilor anti-proiectul PD a socialiștilor scoate la suprafață înțelegerea dintre PD și PSRM privind identificarea unui „compromis” – cel de trecere la sistemul mixt de vot (50% de deputați să fie aleși pe liste de partid și 50% – uninominal).
„PD și PSRM își îndeplinesc rolurile cu încredere, conform scenariului scris încă de anul trecut (sfârșitul anului 2016 – n.r.). Conform scenariului, compromisul este dat de implementarea sistemului electoral mixt. PD va accepta propunerea socialiștilor de a diminua numărul parlamentarilor de la 101 la 71, iar socialiștii vor susține inițiativa PD de revocare a deputaților”, scrie fostul parlamentar. Mark Tkaciuc crede astfel că tandemul celor două forțe politice care se află la guvernare (PD deține majoritatea parlamentară și controlează Guvernul, iar PSRM controlează Președinția – n.r.) este tot mai evident.
Socialiștii vor vot mixt, dar nu azi
Versiunea vehiculată de Tkaciuk este însă respinsă de socialiști,dar cu jumătate de gură. În cadrul celei de-a treia rundă de dezbateri privind proiectul democraților, organizată sâmbătă, 9 aprilie, la Chișinău, deputatul socialist Vladimir Țurcan a ținut să sublinieze că nici votul uninominal, nici cel mixt, pe care și-l dorește PSRM încă din anul 2013, nu va rezolva problemele legate de sistemul electoral din Republica Moldova. „PSRM nu se teme absolut de niciun sistem electoral. Oricum noi venim la putere”, s-a arătat convins Țurcan.
Totuși, chiar dacă acesta a spus că schimbarea sistemului electoral este necesară, deoarece „nimic nu s-a schimbat din punct de vedere a democrației, independența justiției, monopolizării mass media, culturii politice”, deputatul a menționat că vede acest lucru doar dacă va fi identificat un „consens larg politico-social”. „Nu doar parlamentar – el deja există, PD are 51 de deputați la mână”, a specificat Țurcan. Acesta a concluzionat că „fie acest proiect, fie acel mixt, cu regret, dar încalcă acest principiul integrității teritoriale, prevăzut în articolul 1 din Constituție – o bună parte din populație și anume populația din stânga Nistrului va fi eliminată, deoarece va fi imposibil să fie deschise circumscripții, iar acolo nu activează partide politice”. „Iată de ce punctul din programul PSRM care prevede că cea mai bună soluție ar fi sistemul mixt, la etapa actuală nu va putea fi realizat”, a punctat Țurcan.
Chiar de 7 aprilie, Maia și Năstase și PLDM au semnat alături de Voronin! Frumos s-a primit, n-ai ce zice!
Anul trecut tot s-a format o alianță între trei partid, cică de consens național, mă refer la Usatîi, Dodon și Năstase. Într-un sfârșit Dodon a ajuns președinte.
Prima dată văd ca forțele pro-europene să facă coaliție cu cele pro-ruse, Maia Sandu ș iAndrei Năstase au uitat cum comuniștii au batut tinerii pe 7 aprilie sau pentru eii aceasta nu contează?