În următorul Parlament al Republicii Moldova ar putea să intre doar două partide, Partidul Socialiștilor și Partidul Acțiune și Solidaritate, cu posibilitatea ca primul să poată învesti singur guvernul. Concluzia se găsește într-un sondaj prezentat luni la Chișinău. Acest scenariu pare însă imposibil, rezultatele sondajului fiind mai degrabă o oglindă a realității de după alegerile prezidențiale.
Sondajul a fost realizat de compania CBS-AXA la comanda Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” și face parte dintr-o serie de cercetări sociologice „People Watch”, care are scopul de a măsura diverse areale tematice de interes public sporit în Republica Moldova.
„Se întâmplă ceea ce se întâmplă cu oricare politician”
Directorul IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, nu crede că în viitorul Legislativ vor ajunge doar PSRM și PAS. „Întotdeauna, sondajele creează fotografii ale unor realități care se schimbă foarte repede. PSRM are un procent important ca urmare a expunerii mari pe care a avut-o în alegerile prezindențiale. De asemenea, Igor Dodon a pus toate televiziunile pe numele său. În decurs de un an se întâmplă ceea ce se întâmplă cu oricare politician – are loc erodarea partidelor”, a explicat Munteanu. Fostul ambasador al Moldovei în SUA crede că dacă în 2-3 luni promisiunele mari cu care socialiștii au câștigat scrutinul din 2016 nu se vor realiza sau rezultatele vor fi mult mai mici decât cele care sunt așteptate, atunci PSRM ar putea să se confrunte cu niște probleme.
PD nu va ceda pozițiile
Întrebat care ar putea să fie impactul politic dacă admitem că în viitorul Parlament ar putea ajunge doar PSRM și PAS, Munteanu a spus că Partidul Democrat (PD) nu ar fi capabil și interesat să cedeze pozițiile. „Când vorbim de PD, vorbim de o infrastructură pe plan național, de grupuri de afaceri și de administrații loiale față de PD. Pentru moment, ei sunt într-un con de umbră, deoarece candidatul lor a fost retras din cursa alegerilor prezidențiale. Pentru PD contează foarte mult să controleze Guvernul, instrumentul executiv, ceea ce fac și le reușește foarte bine”, a adăugat directorul IDIS „Viitorul”.
Potrivit lui Igor Munteanu, în anul 2017 se așteaptă multe lucruri interesante în politica moldovenească. „În anul 2017 se va naște traiectoria politică și instituțională care nu cred că va fi foarte plăcută pentru cei care așteaptă ca Igor Dodon să-și realizeze ceea ce a promis în cadrul conferințelor de presă de la Moscova. Anul 2017 va fi foarte interesant din punct de vedere politic. Economic – nu poate nimeni să aducă marele așteptări ale oamenilor – pensii mari, salarii mari, locuri de muncă – pentru că nu este de unde. Economia nu funcționează”, a concluzionat analistul politic.
Trei factori ai victoriei lui Dodon
La rândul său, Victor Juc, directorul Institutului de Cercetări Juridice și Politice din cadrul Academiei de Științe a Moldovei, crede că la victoria lui Igor Dodon, respectiv a Partidului Socialiștilor, contribuie trei factori: „Aflarea lui Igor Dodon în funcția de președinte și promisiunile de a reseta relațiile cu Federația Rusă, scăderea din popularitate a formațiunii Partidul Nostru, precum și micșorarea suportului electoral acordat Partidului Comuniștilor care nu a participat nici la scrutinul prezidențial pentru a-și menține mobilizat electoratul și nici alte mari activități nu a întreprins”.
Referitor la oponenții socialiștilor, Juc atrage atenție faptului că liderul PAS, Maia Sandu, se bucură de sprijinul unui segment important al electoratului, însă chiar dacă va face coaliție cu cei de la Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, oricum nu vor putea forma o majoritate parlamentară. „Prin urmare, eventualele alegeri parlamentare anticipate va face doar ca cele două partide să fie prezente în Parlament”, a menționat politologul.
Precizăm că după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în Parlament au acces cinci partide – PSRM (25 mandate), PLDM (23 mandate), PCRM (21 mandate), PD (19 mandate) și PL (13 mandate). Între timp, socialiștii au pierdut un mandat (deputatul Lidia Lupu a trecut la fracțiunea democraților – n.r.), comuniștii au rămas cu șapte deputați, iar liberal-democrații – cu zece. Numărul parlamentarilor neafiliați este de 27; majoritatea dintre ei însă (foști comuniști și foști liberal-democrați) au format așa-numita Platformă social-democrată, alături de PD și PL, care au învestit Guvernul Filip.
La redactarea acestui text a contribuit și Parascovia Spic, stagiară la moldNova.eu
și tot PD vă spune zi de zi, nu-l promovați pe Dodon că rămînem fără UE, și mulți nu ascultă, același Năstase mare protestatar, l-a făcut pe Dodon Președinte, amuia prin protestele lui îlva face și stăpîn pe această țară
Ceea ca Dodon si PSRM a ajuns acolo unde este acum trebuie sa-i multumeasca in pirmul rand celor din PLDM ca au distrus imaginea partidelor pro-europene si lui Nastase ca la facut pe Dodon presedinte.
Nu va permite actuala Guvernare ca cursul european al țării să fie pus în pericol! Iar cei ce compromit mișcările europene făcînd alianțe și protestînd alături de bandiții lui Usatîi și a lui Dodon!
Socialistii par de neoprit! Partidele pro-europene pierd dramatic din sustinerea poporului, in timp de Dodon si Putin sunt pe calea de a acapara intreaga putere la Chisinau.
de unde asa informatii? Majoritatea cetatenilor sunt pro-europeni si vor sustine pro-europenii de la guvernare, pentru ca in caz contrar, intradevar o sa vina Dodon si Usatii la putere, si atunci chiar o sa ajungem pe mina rusilor