Sinuciderea Europei

Ultimele evenimente de pe bătrânul continent creează indignare și oroare. Intenția Marii Britanii de a părăsi spațiul comunitar devine pe deplin justificată în contextul îndesirii atentatelor teroriste. Englezii nu pot fi acuzați de dezertare atâta timp cât nimeni nu mai mișcă în front, iar ei nu și-au asumat rolul de „jandarm”, ci cel mult de bancher. „Cetatea Europa” nu mai este asediată, ci ocupată din interior. Defetismul demagogilor britanici și laxismul autorităților franceze au ucis speranța, înainte ca jihadiștii să ucidă oameni.

Trăim vremuri tulburătoare, în care fundamentele civilizației europene se erodează, iar liderii politici ripostează prin depuneri de flori. E ca și cum ai schimba tapetul atunci când ți se surpă pereții casei. Riscăm să ne aculturalizăm din cauza multiculturalismului ratat și să dispărem ca demos de la atâta falsă democrație. Devenind solidari cu refugiații, europenii au uitat să rămână solidari între ei. Ne bucurăm atunci când noi și cei apropiați nu au devenit victimele unor descreierați, dar nu ne gândim cum să nu ajungem în locul lor. Cum să anticipăm, să prevenim, să stopăm flagelul terorismului islamic.

Crimele comise în numele religiei demult nu-i mai caracterizează pe creștini (încă de la ultima cruciadă din sec. XIII), însă continuă să-i afecteze. Dacă șarpele nu poate fi îmblânzit, de ce să-l încălzești la piept? Cum poți să primești în propria casă un străin, care te consideră cel puțin păgân, dacă nu chiar dușman de moarte? Mai dezaxați ca purtătorii centurilor cu explozibil sunt mâncătorii de rahat din studiourile de televiziune și birocrații europeni.

Tunisianul Mohamed Lahouaiej Bouhlel a comis premeditat masacrul de la Nisa, pentru că închiriase din timp camionul cu care a strivit 84 de persoane nevinovate. Gestul său a oripilat mapamondul și a discreditat serviciile speciale. Firește, amicii din stânga văd cauza problemei doar în inechitatea socială, de parcă copiii uciși aveau jucării din aur, pe când prietenii din dreapta cred că tragedia s-ar datora exclusiv valului de imigranți, și nu coroziunii societății franceze. Ca de obicei, adevărul este undeva la mijloc, iar realitatea mult prea dură: Europa se sinucide încet, dar sigur.

În Germania, un adolescent afgan, înarmat cu topor, a rănit câteva persoane într-un tren. Atacatorul a fost împușcat mortal când încerca să părăsească locul faptei. Iată încă un deznodământ nefast al adăpostirii „refugiaților”, în pofida tuturor principiilor capitaliste, conform cărora cel care nu-și plătește chiria și încă produce daune gazdei trebuie de urgență evacuat. Dar nemții nu vor proceda așa, pentru că nu este politically correct să expulzezi potențialii jihadiști. Mai bine îi primesc pe toți, arătând că sunt buni de ospiciu, și nu ospitalieri.

Între timp, bătrâna Europă mai are de furcă și cu vecinul bețiv (Turcia), care își bate soția (adică democrația), maltratându-și copiii (alias: soldații și magistrații) pentru că au îndrăznit să ridice mâna (sau doar vocea) la el. Eșecul puciului de la Ankara i-a întărit autoritatea lui Erdogan, oferindu-i pretextul necesar pentru epurarea armatei și a sistemului judecătoresc de persoane neloiale. Însă, ideea năstrușnică a introducerii pedepsei capitale l-ar putea costa scump pe aproape încoronatul sultan. Uniunea Europeană condamnă cu vehemență atât tentativa loviturii de stat, cât și o eventuală lovitură asupra statului de drept, ca urmare a încălcării Protocolului 13 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Se pare că regimul lui Erdogan pășește pe un făgaș extrem de periculos, îndreptându-se spre islamizarea și politizarea instituțiilor publice, contrar moștenirii kemaliste. Următoarele câteva luni vor demonstra în ce măsură Turcia este gata să intre în UE sau să iasă din NATO.

Asistăm, așadar, la momente de cumpănă pentru soarta Europei. Dacă nu vor gestiona corect crizele profunde, sistemice cu care se confruntă, oficialii de la Bruxelles nu-i vor mai reprezenta pe europeni (germani, francezi, polonezi, italieni, spanioli etc.), ci pe africani și asiatici. Declinul nostru cultural și spiritual se datorează întâi de toate comuniștilor dintre noi, și abia apoi teroriștilor.