Meniu Închide

Știrile dimineții: Detaliul care poate schimba data alegerilor prezidențiale în Moldova

Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea fi amânate cu două sau trei luni. Cel puțin acesta este unul din scenariile pe care l-a analizat Igor Volnițchi, fostul purtător de cuvânt al ex-premierului Vlad Filat, într-un editorial pentru Tribuna.

Acesta pomentește despre scrisoarea adresată de Ana Guţu, liderul Partidului „Dreapta”, președintelui Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, referitor la situația creată în țară în ajunul scrutinului prezidențial. Ana Guţu nu a făcut decît să amintească de o normă internaţională în domeniu, pe care mulţi o cunosc, dar, cuprinşi de febra preconizatului scrutin prezidenţial, au cam uitat de ea, scrie Volnițchi. Este vorba despre un proiect de lege care prevede reducerea perioadei campaniei electorale și obligarea candidaţilor la funcţia de preşedinte de a prezenta minimum 15 mii de semnături în susţinerea candidaturii lor.

Reglări de conturi ilegale au avut loc ieri la Comrat. Un fost consilier local a fost împușcat de un cunoscut de-al său dintr-o armă de vânătoare. Fostul funcționar a ajuns la spital în stare gravă, transmite Publika. Cel care a tras a fugit de la fața locului, iar oamenii legii cercetează cazul.

Probele procurorilor pot demonstra vinovăția fostului premier Vlad Filat în dosarul în care acesta este învinuit de abuz de putere, a șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, în cadrul unui interviu pentru Deschide.md.

Un nou concurs va fi organizat la Banca Națională a Moldovei. De data aceasta, urmează să fie aleși membrii Consiliului de supraveghere al instituției. Într-un comunicat de presă al Parlamentului, se amintește că această structură a fost creată anul trecut când s-a modificat legea cu privire la BNM. Dosarele celor care se văd făcând parte din acest Consiliu pot trimite dosarele până pe data de 27 iunie.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a decorat post-mortem cu „Ordinul Republicii” pe membrii echipajului aeronavei SMURD care s-a prăbușit în raionul Cantemir. Distincția le-a fost acordată „în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru îndeplinirea ireproșabilă a datoriei de serviciu, precum și pentru curajul, dârzenia și spiritul de sacrificiu manifestate la salvarea de vieți omenești în situații excepționale”, precizează Agora, cu referire la un comunicat al Președinției.

Care este viitorul Moldovei? se întreabă compania britanică Journeyman Pictures într-un documentar video realizat de Wild Angle Production despre migrația moldovenilor. Autorii amintesc despre faptul că din anul 2014 a fost liberalizat regimul de vize cu Uniunea Europeană, o parte dintre moldoveni optând să plece în Occident, în timp ce altă parte se orientează spre piața estică. Totuși, cu un viitor incert în ceea ce privește migrația în Europa, va merita acest sacrificiu?, se întreabă autorii. Urmăriți mai jos filmul.

Cei care vor publica testele de bacalaureat și rezultatele acestora pe internet vor fi amendați de poliție cu până la 3.000 de lei. Ministerul Educației de la Chişinău a documentat deja cazurile care au avut loc în primele zile de examene și va sesiza Inspectoratul General al Poliției pentru a identifica și sancționa persoanele vinovate, scrie Diez.md. Amenzile pentru persoanele juridice și cele cu funcții de răspundere care vor admite fraude ajung la 8.000 de lei.

Pe 8 iunie, la Filarmonica Națională va fi organizat un spectacol literar-muzical în memoria poetei Leonida Lari. Din sursele financiare adunate în urma vânzării biletelor, se preconizează a fi edificat un monument funerar la locul de veci al poetei, la Cimitirul Central din Chişinău, relatează Mesager.

După multe zile ploioase, astăzi meteorologii ne spun că va fi soare. Temperaturile vor oscila între +15 grade Celsius la nord și +20 grade Celsius la sudul țării.

Dolarul se devalorizează astăzi în raport cu leul moldovenesc, conform ratelor oficiale ale Băncii Naționale a Moldovei, iar moneda europeană se apreciază puternic față de cursul de ieri.

USD – 19,81 lei (-5 bani)
EUR – 22,46 lei (+34 bani)
UAH – 79 bani
RON – 4,97 lei (+6 bani)
RUB – 30 bani (+1 ban)

Vedeți aici și previziunile valutare pentru această săptămână – Ce se va întâmpla cu leul în perioada 6 – 12 iunie.

3 Comments

    • ion

      Si eu nu inteleg , ce e aici rau ca n-o sa fie campanie de jumatate de an dar de doua luni .
      Dupa mine e ceva normal , cine are nevoie de jumate de an de circ . Hai ca doua luni de scamatorii Dodoniste si „platformiste” rezistam noi ))

  1. Iulian Andrei

    Sunt absolut convis că alegrile prezedențiale vor avea loc la datade 30 octombrie, avem o stabilitate politică care nu convine opoziției, care încearcă din răsputeri să facă o instabilitate, deoarece cînd este instabilitate este mai ușor de manipulat oamenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.