Liderul PSRM, Igor Dodon, ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 95 milioane de lei în perioada când a deținut funcția de prim-vicepremier și ministru al Economiei și Comerțului.
La solicitarea fostului ministru al Finanțelor Veaceslav Negruță, de a fi pedepsit, Procuratura a dispus neînceperea urmăririi penale, scrie Ziarul de Gardă. Fostul ministru al Finanțelor Veaceslav Negruță nu exclude că banii ar fi fost folosiți în campania electorală a PCRM pentru alegerile din iulie 2009. Socialistul neagă acuzațiile.
Turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova nu va fi o formalitate, iar câștigător va deveni acel care va reuși până atunci să convingă peste 100.000 de oameni să-l voteze. Calculele matematice arată că socialistul Igor Dodon va deveni președinte al țării, însă există mai multe șanse de care, dacă va profita, liderul PAS, Maia Sandu, va recupera diferența dintre cei doi, scrie Igor Volnițchi într-un editorial pentru Tribuna.
Discuțiile despre aprobarea unui concept politic nou în problema transnistreană ar putea duce la schimbări mari în procesul de soluționare a conflictului sau cel puțin vor fi tentative serioase în acest sens, crede Veaceslav Untilă, fostul președinte al Comisie parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică. Acesta se întreabă într-un articol publicat pe pagina electronică a ziarului Timpul ce au la bază aceste posibile schimbări și de ce e nevoie de un nou concept politic și de un nou pas spre internaționalizarea problemei transnistrene. „Iar răspunsul e la suprafață. În contextul ultimelor evoluții în plan regional, mai ales în contextul situației din Ucraina, conflictul transnistrean a început să fie privit cu alți ochi de comunitatea internațională. La un moment dat se vorbea chiar la nivel internațional despre riscurile pe care le prezintă regimul separatist de la Tiraspol, armata rusă dislocată în Transnistria (…)”, precizează Untilă.
Alegătorul din Republica Moldova are două feţe: una spre Est, alta spre Vest și crede în toate minciunile. Acesta mai este și foarte emotiv, subliniază sociologul Ion Jigău, director CBS-AXA, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă. Întrebt ce fel de preşedinte îşi doreşte, sociologul a răspuns: „Un preşedinte care să fie tătuc, un fel de batia Lukaşenko, care să aibă grijă de alegător şi zi, şi noapte, să-i dea de lucru, să-l culce, să-l scoale, să-l trezească, să-l bage la închisoare, să-l bată, să-l mângâie pe cap.”
Dacă va deveni președinte, socialistul Igor Dodon îi va retrage cetățenia moldovenească fostului președinte al României Traian Băsescu. „Eu știu și am acumulat toate documentele necesare – atunci când s-au depus actele s-a încălcat toată procedura. De aceea, domnule Băsescu, profitați acum câteva zile. După data de 14 noiembrie veți pierde această cetățenie pe care nu o meritați”, a declarat Igor Dodon în cadrul dezbaterii elelctorale de la Pro TV.
Doar o treime din fermieri vor primi subvenţii în acest an, scrie Economist. Publicația scrie că pe parcursul celor 3 luni de recepţionare a cererilor de subvenţionare (august–octombrie), agricultorii au depus peste 4.500 de dosare în mărime de circa 630 milioane de lei. Doar pentru 30 la sută dintre acestea însă vor fi făcute plăţile în acest an din cauza că Fondul de subvenţionare a fost redus de la 900 la 700 de milioane de lei, iar din aceşti bani au fost achitate şi datoriile pentru anii precedenţi.
Astăzi, la Chișinău va avea loc ședința Comisiei interguvernamentale de colaborare economică între Republica Moldova și România, prezidată de cei doi miniștri ai economiei, Octavian Calmîc și Costin Grigore Borc.
Vremea este stabilă în țară. Temperatura maximă în Capitală va fi de +7 grade Celsius.
Conform ratelor oficiale stabilite de BNM, principalele valute străine se depreciază în raport cu leul moldovenesc.:
USD – 19,97
EUR – 22,12 lei
UAH – 78 bani
RON – 4,91 lei
RUB – 31 bani
Dapoi dovezi sunt ar fi prejudiciat sau sa impartasit cu Filat si de aia acum se vorbeste da nu cid Filat guverna nu se acuza ?!
Maia nici cei 30 mii de sirieni nu iti va fi suficient ca sa castigi alegerile prezidentiale.
Iata-l si pe cinstitul Dodon, „antioligarhul”, ha! da asta cu casele lui de milioane si deja si cu prejudiciul de 95 de milioane e mai corupt decit toi coruptii,ipocritul!