Prin intenţia de a reveni asupra sistemului electoral mixt şi de a stabili că alegerile în circumscripţiile uninominale se vor desfăşura în două tururi de scrutin, democraţii vor încerca să obţină trei beneficii politice concomitent scrie tribuna.md.
În primul rând, stabilind că în circumscripţii va fi organizat turul doi de scrutin, ei îşi vor îmbunătăţi considerabil poziţiile pentru următoarele alegeri parlamentare şi vor reduce serios din şansele socialiştilor. În al doilea rând, vor pune într-o situaţie extrem de dificilă partidele de opoziţie, care, dacă vor susţine preconizatele modificări, vor transmite indirect un mesaj că susţin şi noul sistem electoral, iar dacă nu le vor susţine vor fi acuzate de putere că fac jocul forţelor proruse, că ocupă o poziţie politică favorabilă Moscovei. În al treilea rând, reducând din şansele electorale ale socialiştilor, democraţii vor încerca să se împace cu Uniunea Europeană, supărată că recomandările sale şi ale Comisiei de la Veneţia în ceea ce ţine de sistemul electoral, nu au fost luate în calcul.
Cinci preşedinţi de instanţe şi un vicepreşedinte vor primi premii băneşti cu prilejul sărbătorilor naţionale „Ziua independenţei” şi „Limba Noastră”, după ce membrii Consiliului Superior al Magistraturii au acceptat demersurile făcute de şefii secretariatelor acelor instanţe. De la începutul anului 2017, membrii Consiliului au aprobat premierea a 19 şefi de instanţe, unii dintre ei primind bani de două sau chiar trei ori. În iulie şi august, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a examinat şase demersuri din partea şefilor secretariatelor unor instanţe de judecată prin care se solicita acordarea unor premii băneşti preşedinţilor judecătoriilor, cu prilejul sărbătorilor naţionale „Ziua Independenţei” şi „Limba Noastră” scrie Ziarul de Gardă.
Ministerul Finanțelor a emis o circulară prin care solicită administrației publice locale să elaboreze proiectele de buget pentru 2018 și a estimărilor pentru 2019-2020. Astfel, până pe 26 septembrie primăriile și raioanele trebuie să pregătească bugetul pentru anul următorul și să-l remită către minister scrie Mold-street.com.
Majoritatea clasei politice de astăzi este coruptă și în special cea care reprezintă guvernarea, pentru că ea este fața țării scrie IPN. Aceasta trebuie să soluționeze problemele existente, însă predomină corupția și nu doar în sensul că se dau și se iau bani, dar și în cel în care persoanele sunt promovate în funcții doar pentru că sunt membri ai unui partid. Ajunși în funcții, acești oameni îndeplinesc indicațiile șefului, dar nu în interesul cetățenilor și al țării. Declarațiile aparțin fostului președinte al țării, liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, care a acordat un interviu pentru agenție, cu ocazia celor 26 de ani de independență a Republicii Moldova.
Proiectarea în detaliu a noului penitenciar, care va fi construit în comuna Bubuieci, va fi definitivată în decembrie 2017, transmite curentul.md. Pe 31 octombrie 2016 a fost semnat contractul de prestare a serviciilor privind proiectarea noului Centru penitenciar cu compania „Archivolt architecten bv”, în consorțiu cu „Halmos Adviseurs bv” și „IGC Construct SRL”, iar la 14 noiembrie 2016 aceasta și-a inițiat activitatea. La 1 februarie 2017 compania a prezentat proiectarea în detaliu.
Banca Națională a Moldovei a stabilit un curs oficial de 20 lei și 97 bani pentru un euro. Valoarea dolarului va fi de 17,85 lei, iar un leu românesc va costa 4,57 lei moldovenești. O hrivnă se menține la nivelul de 69 de bani, iar o rublă rusească va costa 30 de bani.
Meteorologii ne informează că la Chișinău temperatura aerului va fi de +18 grade Celsius. Pe parcursul zilei mercurul va urca în termometre până la +30 de grade. Luni și marți sunt posibile ploi cu descărcări electrice. Presiunea aerului va fi normală, iar vântul va sufla din direcție nord-vest.
PD-ul ca orice partid urmareste victoria. Dupa cum vad, in mare parte au ei noroc, dar daca vor merge pe urmele celor de la PLDM si a Maiei si vor fura vreun miliard, atunci precis ca ajung toti la duba.
Apropo: PLDM-ul fix asa vroia sa faca in 2009. Ei tot cereau sistem mixt, alegeri in doua ture si asa mai departe. Maia vad ca a uitat de doleantele partidului pe care il reprezenta
Iar PD in atentia unora care sug degetul in lipsa lui Filat,in lipsa posibilitatilor de aturmenta poporul.
Toti incearca s-o faca pe desteptii si sa citeasca pasii PDM-lui insa in practica vedem ca nimeni nimic nu ghiceste si acest partid mereu socheaza prin pasii ce ii face.
ce pas te-a șocat pe tine Arcadie?