Meniu Închide

Stratfor: Igor Dodon promite o nouă politică externă

igor dodon

Noul președinte al Republicii Moldova, un susținător înflăcărat al Rusiei, va căuta fără îndoială să aducă schimbări în politica externă a țării odată cu învestirea sa în funcție. Liderul Partidului Socialiștilor și președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, promovează de mult timp reevaluarea relațiilor Chișinăului cu Federația Rusă, Uniunea Europeană și regiunea separatistă Transnistria, iar acest lucru este văzut ca o potrivire tactică pentru următoarele luni. Dar deoarece oamenii din Moldova sunt atât de divizați, următoarea administrație prezidențială de la Chișinău va avea mari probleme în a forța orice schimbări strategice substanțiale, scriu analiștii americani de la Centrul de analiză strategică Stratfor.

igor dodon
Sediul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova noaptea după alegeri FOTO: Sandu Tarlev

Alegerile prezidențiale de pe 13 noiembrie au marcat două momente importante pentru micul, dar strategicul stat Republica Moldova: nu numai că a fost primul vot popular direct acordat unui președinte în ultimii 20 de ani, ci și a dus la sfârșitul perioadei de 7 ani de guvernare a partidelor provestice. Începând cu anul 2009, Moldova a fost condusă de un parlament și un președinte pro-UE, iar în anul 2014, împreună cu Ucraina și Georgia, au fost invitate să semneze Acordul de Asociere.

Dodon a profitat de decizia Curții Constituționale din 4 martie

În ultimul an însă, luptele interne a partidelor proeuropene, precum și scandalul major privind frauda bancară au dus la scăderea raitingului partidelor de guvernământ. În același timp, popularitatea partidelor ce promovează apropierea de Rusia, cum sunt PSRM și PN, este în creștere.

Analiștii amintesc despre protestele antiguvernamentale de la începutul anului 2016, în care una din revendicările protestatarilor era alegerea directă a șefului statului. „Dodon a profitat de acest lucru pentru a-și majora capitalul politic, învingând oponentul proeuropean, Maia Sandu, cu 52%”, precizează Stratfor.

Schimbarea aliaților Moldovei, misiune imposibilă

În analiză se amintesc promisiunile lui Igor Dodon privind „relansarea colaborării cu Rusia” și „reevaluarea relațiilor cu Occidentul”. „Poate chiar revocarea Acordului de Asociere cu UE”, subliniază autorii. După ce au fost anunțate rezultatele alegerilor, Dodon a declarat imediat că în calitate de președinte prima vizită peste hotare o va face la Moscova, arătând spre integrarea în Uniunea Economică Eurasiatică. O săptămână mai târziu, acesta a promis că va fi mult mai flexibil decât au fost predecesorii săi în problema transnistreană, inclusiv prin menționarea în oricare acord legat de regiune a faptului că Moldova nu poate adera la NATO.

Astfel de declarații sugerează că Dodon intenționează să schimbe aliații Moldovei din Vest cu cei din Est. De fapt, acest lucru este mai ușor să fie spus decât făcut. Pe lângă diferențele politice și culturale care divizează țara, Moldova este o republică parlamentară, iar coaliția proeuropeană încă este majoritară în Parlament. Premierul Pavel Filip, împreună cu alți politicieni importanți, au promis moldovenilor că drumul Chișinăului spre integrarea europeană va rămâne intact, în ciuda victoriei lui Dodon în alegeri, amintesc analiștii.

Temperarea discursului lui Dodon

Chiar și Dodon și-a mai temperat discursul în ultimul timp, declarând că relațiile mai bune cu Rusia nu trebuie să le afecteze pe cele cu UE. Tot el a recunoscut că în calitate de președinte nu are puteri legale să anuleze Acordul de Asociere cu UE. În schimb, Dodon a propus organizarea unui referendum în care moldovenii să decidă dacă documentul să rămână sau nu în vigoare. De asemenea, acesta a spus că ar putea să nu decidă aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică chiar acum, având în vedere un potențial acord de comerț cu blocul decât aderarea la el, cred autorii Centrului de analiză strategică Stratfor.

Trucurile Moscovei

Așa sau altfel, schimbarea imediată a politicii externe a Moldovei probabil nu se află în cărți acum. Totuși, șansele ca în viitorul apropiat să se facă anumite trucuri sunt foarte probabile. Spre exemplu, prietenia Moldovei cu Occidentul a fost deja cauza unor restricții comerciale impuse de Rusia, care ar putea fi anulate odată cu învestirea lui Dodon. Kremlinul a confirmat deja vizita lui Dodon la Moscova la sfârșitul lunii noiembrie, iar acesta la rândul său a menționat că refacerea relațiilor economice a celor două țări este o prioritate a agendei sale, menționează autorii.

Între timp, Dodon plănuiește să ajungă și la Tiraspol în luna ianuarie, după scrutinul din stânga Nistrului din decembrie. Aflându-se deja în grațiile Rusiei, Dodon va găsi cel mai probabil la Tiraspol un climat îmbunătățit al negocierilor, mai ales după ce problemelor financiare din regiune li s-a dat un stimulent pentru a găsi un teren economic comun cu Chișinăul. Și deși Rusia cu siguranță nu va accepta retragerea trupelor sale din Transnistria, aceasta ar putea fi deschisă pentru anumite forme de reconciliere economică sau politică cu Tiraspolul. Deci, în timp ce Dodon ar putea, într-adevăr, efectua o schimbare importantă în Moldova în următorii ani, aceasta va fi cel probabil treptată și mult mai subtilă, decât brucă și amplă, concluzionează analiștii Stratfor.

4 Comments

  1. Uncleded

    Depinde mult nu doar de dorinta sa de a schimba dar si de atributiile sale, care printre altele sunt foarte modeste. Politica externa de exemplu, el nu prea o poate influenta, doar prin declaratii, asa cum a facut-o in cazul Ucrainei.

  2. Radion

    Care politica externa din urma lui Dodon, ca el nici relatiile cu Rusia nu le poate inbunatati, nu tucma cu altcineva. A promis ca va scoate embargourile inca din 2014, dar iata s-a dus Calmic si poftim s-a inteles.

  3. Dan Bilzerian

    Dodon va continua parcursul European este conștient de faptul că dacă va schimba vectorul Republicii Moldova se va trezi cu proteste în masă din partea cetățenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.