Ştirile dimineţii: Senatul de la Bucureşti a aprobat modificarea legii privind cetăţenia română

Senatul României a aprobat, în unanimitate, procedura de urgenţă pentru iniţiativa legislativă a deputatului Matei Dobrovie, de modificare a Legii cetăţeniei române. Propunerea legislativă se referă şi la tinerii din Republica Moldova care au obţinut cetăţenia română odată cu părinţii lor, dar au probleme cu reînnoirea documentelor de identitate româneşti, scrie InfoPrut.

Citește mai mult

Transnistrenii vor să fie români

Obținerea cetățeniei române de către locuitorii din Transnistria este o nouă tendință în regiune, dar despre care se vorbește în șoaptă, subliniază unii analiști din stânga Nistrului. Transnistrenii își doresc cu tot dinadinsul pașaportul românesc ca să ajungă să muncească în Marea Britanie, Norvegia, Germania sau Elveția.

Citește mai mult

România, gaura din gardul UE prin care intră maidanezii moldoveni

George Damian

Pe 6 ianuarie 1940 regele Carol al II-lea se afla la Chișinău și le promitea românilor basarabeni că nici o palmă de pământ românesc nu va fi cedată. Peste câteva luni Basarabia era anexată de Uniunea Sovietică în urma alianței dintre Hitler și Stalin: 2,8 milioane de cetățeni români au devenit peste noapte și fără voia lor cetățeni sovietici.

Citește mai mult