Șeful statului Igor Dodon le-a spus investitorilor ruși că în cazul în care vor face afaceri în Republica Moldova, vor obține cetățenia moldovenească, făcând referire la un proiect legislativ care se află pe masa deputaților de la Chișinău. Dodon a ținut să precizeze că deținerea pașaportului moldovenesc este un lucru avantajos, având în vedere că oferă posibilitatea de a călători fără vize în Uniunea Europeană.
