Un ginecolog din Chișinău ar fi încercat să abuzeze sexual o pacientă în vârstă de 17 ani în timpul unei consultații. Cel puțin asta susține…
Drapelele de stat vor fi coborâte astăzi în bernă în Republica Moldova, când se împlinesc 67 de ani de la cel de-al doilea val de deportări…
O misiune a Fondului Monetar Internaţional vine astăzi la Chişinău pentru a discuta un posibil program de finanţare. Experţii FMI vor discuta programul de susţinere…
Opoziția parlamentară și extraparlamentară de la Chișinău nu va avea un candidat unic la alegerile prezidențiale din toamnă, pentru că nici PAS, nici PPDA, nici PPEM…
Acordul de Asociere cu UE intră astăzi în vigoare, iar cu această ocazie deputaţii şi miniştrii se întrunesc într-o şedinţă comună pentru a discuta despre…
Cea mai mare performanță obținută de un tenisman moldovean îi aparține lui Radu Albot. Sportivul s-a calificat miercuri în runda a doua a celui mai important turneu…
Orice criză duce la reformă, dacă ești deștept și știi să o folosești, și este necesară o reconstrucție a Uniunii Europene, a declarat referitor la…
După Ilan Șor, Iurie Leancă va fi tras la răspundere în dosarul BEM, susține Mihail Gofman, fostul şef-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor…
Procesul fostului premier Vlad Filat a ajuns în ultima etapă înainte de pronunțarea sentinței judecătorilor. Astăzi, la Judecătoria Buiucani fostului premier urmează să i se ofere…
Britanicii au votat pentru ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană, după o noapte dramatică ce arată o națiune divizată, scrie The Telegraph. Potrivit publicației, rezultatele…