Administrația nerecunoscută de la Tiraspol vrea ca să fie reprezentată în cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC) de un expert cu statut permanent pe domeniul afacerilor interne și anume pe așa-zisul ministru din regiune al afacerilor interne, Ruslan Mova. Acesta a fost acuzat de acțiuni criminale în cazul unui om de afaceri moldovean, iar presa a scris că Mova fabrica dosare sau extorca bani de la comercianți.
Biroul pentru Reintegrare a anunțat pe 29 decembrie despre un nou eșec al întrunirii CUC din cauza „poziției neconstructive” a delegației din regiunea transnistreană, iar ședința a fost amânată pentru data de 11 ianuarie. În cadrul aceleiași ședințe, cei de la Tiraspol au propus ca „ministrul de interne”, Ruslan Mova să fie expert permanent în cadrul Comisiei.
În acest context, menționăm că Asociația „Promo-Lex” a readus în 2016 în atenția opiniei publice cazul omului de afaceri moldovean din stânga Nistrului, Vitalie Eriomenco. Acesta a stat în detenție în perioada 2011-2016 din cauza că i-a fost fabricat un dosar penal de către persoane influente din cadrul miliției transnistrene. Eriomenco a fost torturat, supus unor chinuri groaznice și amenințat cu moartea, fiind nevoit să cedeze afacerile sale, precum și cotele deținute în mai multe întreprinderi profitabile în favoarea unei alte persoane. Starea de sănătate a omului de afaceri acum este foarte gravă și a obținut victorie la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, deși Rusia nu i-achitat nici un ban din suma de circa 142.770 de euro pe care a fost obligată să o plătească.
Torturat și amenințat cu moartea pentru a ceda afacerile
Legătura acestui caz cu Ruslan Mova este dezvăluită în cadrul unei investigații publicate de „Evenimentul Zilei” în 2014. Astfel, potrivit familiei lui Vitalie Eriormenco, bărbatul a fost reținut în biroul său și i s-a comunicat că pe numele lui Ruslan Mova, care era atunci șeful direcției combatere a crimei organizate și a corupției (DCCOC), a venit o plângere semnată de Victor Petriman, un apropiat al regimului de la Tiraspol. Petriman în învinuia pe Eriomenco de faptul că i-ar fi furat un milion de ruble (100.000 de dolari). Fără probe și cu semne vădite că era vorba de un dosar fabricat. Eriomenco a fost impus să cedeze totul în favoarea lui Petriman. „Șeful DCCOC, Mova Ruslan, anchetatorul Constantinov l-au informat pe fiul nostru. Eriomenco Vitalii, că eliberarea lui din detenție este condiționată de transmiterea cu titlu gratuit în folosul lui Petriman Victor a cotelor de participare de la toate întreprinderile unde figurează ca asociat cât și restul averii de pe teritoriul transnistriei, în caz contrar va putrezi în închisoare”, a declarat Vera Eriomenco.
Mova, în mijlocul unui nou scandal
Numit „ministru de interne” în decembrie 2016, Mova a ajuns recent în mijlocul unui nou scandal care a revoltat în mod deosebit societatea din stânga Nistrului. Este vorba despre moartea tinerei de 15 ani, Akulina Nikolaeva. moldNova.eu relata despre cum imediat după ce fata a fost lovită fatal de un Lexus la volanul căreia se afla Irina Șkilniuk au apărut „băieții serioși” care au evacuat-o pe șoferiță și au scos numerele de înmatriculare ale mașinii. Șkilniuk este soția unui demnitar din regiune, apropiat regimului actual, având și o funcție de conducere în cadrul „ministerului de interne”. Foarte mulți oameni din regiune s-au mobilizat în fața acestei nedreptăți, iar la protestul organizat Ruslan Mova a declarat că nici măcar nu cunoaște dacă Irina Șkilniuk ale interdicția de a părăsi regiunea.
CITIȚI ȘI: Dreptatea pe care transnistrenii nu o vor găsi. Cazul copilei omorâte de o falsă vedetă
Această atitudine a adus și mai multe critici din partea locuitorilor din Transnistria la adresa lui Ruslan Mova, fiind acuzat pe Facebook că a vrut să mușamalizeze cazul, să fabrică dosare sau că răpește oamenii de afaceri incomozi puterii nerecunoscute de la Tiraspol. Aceste acuzații au apărut și recent când Tiraspolul a anunțat că propune ca Mova să fie expert în cadrul CUC.
Un alt articol apărut pe forumpmr.org arăta că Ruslan Moiva, în calitate de șef al DCCOC, a creat un grup de angajați care îi erau apropiați și care îndeplineau „munca murdară”, extorcând bani de la comercianți, fabricau dosare penale sau orice ce putea să le aducă avantaje.
Ruslan Mova este născut în raionul Slobozia, este de naționalitate ucrainean și a făcut studii juridice la universitatea din Tiraspol, dar și la Moscova, în cadrul Academiei ruse de administrare publică, la facultatea „Securitatea Națională”.