Elevii nu mai merg în taberele de vară doar pentru jocuri, odihnă pasivă și foc de tabară. Mulți aleg să folosească timpul liber din vacanță pentru a învăța robotică și limba engleză.
Vacanța de vară e motiv de sărbătoare pentru copii, dar după ce se satură de somn, fructe și alte bunătățuri pregătite de părinți și bunici, li se face dor de un loc unde să învețe ceva util și să se distreze.
Vacanță în stil Star Wars
La cei 7 ani ai săi, Chiril vrea să învețe cum se construiește un robot. Este un copil precoce, petrece foarte mult timp la computer și are idei de jocuri pe care vrea să le pună în practică. În această toamnă Chiril urmează să înceapă școala, dar până atunci nu are unde-și petrece vacanța activ. Acestea sunt motivele pentru care mama sa a decis să-l aducă la tabara „Tekwill Academy Kids”, unde copiii de la 8 până la 17 ani vor îmbina instruirea în domeniul tehnologiilor informaționale cu studiul limbii engleze.
Pasionat de robotică, domeniu pe care-l studiază la școală, Gabriel a venit în tabară să-și petreacă vacanța inteligent. Tatăl său mi-a spus că în acest an, fiul a primit de la Moș Crăciun un set de roboți.
Geo, tatăl unui băiat de 8 ani, spune că robotica este un domeniu mai puțin explorat în Moldova, iar dacă copiii sunt implicați în activități de IT asta îi ajută să-și dezvolte capacitățile. Geo nici nu s-a gândit să-și înscrie copilul într-o tabară obișnuită, deoarece acolo nu petrec timpul util.
Ce vor învăța în tabară
Programul taberei de IT a început astăzi cu cursul de robotică destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 11 ani. Aceștia împreună cu mentorii se vor afla într-un laborator cu roboți, unde vor afla cum să-i programeze. „Tabăra de robotică oferă posibilitatea ca dintr-o jucărie să creeze un sistem automatizat care să îndeplinească ceea ce-și dorește copilul. Elevii vor lucra cu seturi LEGO Mindstorms EV3”, susține Florin Cazac, mentor în tabara de robotică.
Învățătorii menționează că participanții trebuie să vină pregătiți la ore, să cerceteze informația pe care o găsesc on-line și să-și pregătească întrebări la care doresc să obțină răspunsuri concrete. Victor Timotin, alt mentor, afirmă că la curs vor aborda o multitudine de aspecte importante, precum crearea conținutului specific mediului on-line și promovarea acestuia în rețelele sociale, principii de web design, bazele wordpress, vânzări, dar și reguli de lucru cu comunitatea on-line și, neapărat – aspecte de tică și deontologie în activitatea unui blogger.
Cine se poate înscrie în tabară
După ce vor învăța cum se face un robot, elevii urmează alte trei programe a câte două săptămâni fiecare, în cadrul cărora participanții vor fi instruiți în domenii precum crearea jocurilor pe calculator, web desingul și imprimarea 3D. Taberele Robotics Summer Câmp și Game Design Summer Câmp sunt destinate copiilor până la 12 ani. Școlarii frecventează orele în fiecare zi de luni până vineri, între orele 9:00-18:00. Sâmbăta vor avea program redus, iar duminică e zi liberă.
Elevii mai mari, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, pot alege, începând cu mijlocul lunii iulie, una dintre taberele Web Design Summer Camp și 3D Printing Summer Camp. Fie că e vorba despre deprinderi tehnice legate de blogging și web-design sau despre aspectele tehnice ale proiectării și imprimării 3D, participanții acestor două programe vor fi ajutați să dezvolte și abilități practice de planificare, comunicare și promovare a propriilor proiecte. Prețul pentru taberele viitoare costă 3.000 de lei, inclusiv prânzul și gustările.
Tekwill Academy Kids este o inițiativă educațională lansată de către Centrul de Excelență în domeniul TIC Tekwill, scopul căreia este desfășurarea activităților de inițiere ți instruiere în domeniul Tehnologiei Informației pentru copii și adolescenți.