Ioanei Isac nu i se potrivește statutul de „tânără poetă” și nici cel de „tânără pasionată de poezie”, așa cum tind să o descrie cei care o cunosc personal sau cei care au cunoscut-o prin intermediul versurilor sale. Nu se autoproclamează poetă ori om de artă și nici nu așteaptă ovații după ce își recită poeziile în public, pentru că, spune ea, „aprecierea vine după moarte, iar eu n-am o problemă cu asta”.
„Mă gândesc la o idee de câteva zile. Despre posesivitate. Dacă renunți la posesivitate înseamnă că poți iubi fără să ai?”, se întreabă Ioana în toiul discuției noastre despre literatură, optimism, poezie, simboluri și alte aspecte ale realității secolului al XXI-lea. Curiozitatea vine în contextul discuției despre maniera sa de a citi cărți. „Întotdeauna fac notițe și subliniez paragrafele care mă interesează în mod special. Este cartea pe care am cumpărat-o, dar asta nu înseamnă că fac farfară din ea. Încerc doar să o fac mai a mea, fără ca ea să fie a mea, de fapt”, explică zâmbind Ioana.
„Nu-mi imaginez să scriu despre fericire”
Ioana scrie versuri de prin clasa a V-a, iar inspirația a fost, ca în cazul multora, dragostea. O poezie de dragoste scrisă în clasa a V-a nu e nimic deosebit, însă cu trecerea anilor, tânăra și-a dezvoltat un stil și o construcție caracteristică versurilor pe care chiar ea le numește „depresive și întunecate”.
„Da, poezia mea este depresivă și întunecată, chiar dacă ți se pare că sunt deschisă și luminoasă!”, declară senină Ioana.
„E sumbră pentru că acolo îmi arunc toată negativitatea. Spunea Remarque că despre fericire poți să vorbești 5 minute, despre nefericire poți vorbi o veșnicie. Nu-mi imaginez să scriu despre fericire, nu știu ce cuvinte aș putea utiliza ca să descriu fericirea. În schimb pot să-ți spun multe despre nefericire. Nu știu de ce la noi se creează impresia că dacă ești nefericit, trebuie ceva să schimbi, pentru că ceva nu merge bine. Eu aș propune să revedem conceptul de suferință într-o altă lumină”, sugerează Ioana.
Aceasta consideră că suferința este inevitabilă, ceea ce face diferența este modul în care o tratăm. „Dacă arăți sau ascunzi nefericirea, asta-i altă întrebare. Tocmai momentele de nefericire și durere te provoacă și te scoate din ceea ce tu ești în fiecare zi. Iar pentru un om, anume acest lucru contează: să fie mai bun azi decât a fost ieri. Eu nu cred în fericirea absolută și nici în nefericirea absolută. Totul depinde de cum te poziționezi în fața unui sentiment sau a unei probleme”, mărturisește tânăra.
Imaginează-ți cum
Căprioara cu săgeți aleargă către apă
Și-n spate viața aruncă piatra ca să formeze cercuri,
Iar hipnoza finalului te prinde-n prezent absent.
Imaginează-ți cum am șanț la degetul inelar
Și-mi rod pământul cu ochii,
Căci cerul m-a uitat.Imaginează-ți cum târâi penele cu sânge
Și mi-am lăsat trupul pe sufletul tău apus.Imaginează-ți cum stau culcată pe venele tale
Și scot cu cârligul iubirea ta, care nu m-a iubit
Niciodată.Imaginează-ți cum ultima ce aud înainte de somn
E pian și grâu
Și scot ținte din coaste.Doare ? ce-ar fi dacă tot ce ți-ai imaginat e adevărat?
(im av de Ioana Isac)
Autoproclamarea în Republica Moldova
Ioana Isac crede că în Republica Moldova, în special în lumea artei, persoanele se autoproclamează „scriitori”, „artiști”, „poeți”, or faima și adevărata apreciere vine numai după moarte. „Mi se pare că asta se poate întâmpla doar după ce mori. De asta nu mă grăbesc să public cărți. Voi face ce voi face în timpul vieții, iar apoi va veni judecata și analiza. Timpul dă valoare, iar eu n-am o problemă cu asta, cu oamenii care nu sunt apreciați în timpul vieții”, spune Ioana.
Aceasta a renunțat să scrie poezii în versuri și a trecut la versul alb care îi permite să experimenteze mai mult. „În versul alb îți permiți să pui punctul, virgula acolo unde vrei, să treci în rând nou când vrei. Este o formă neașteptată și complicată totodată, pentru că tu dai atmosferă, culoare, intonație. Aceasta necesită mai mult timp, dedicație, gândire, dacă vreți”, explică Ioana. Chiar dacă numele său este deja cunoscut în rândul iubitorilor de poezie, tânăra nu a lansat niciun volum de versuri până acum. Nu pentru că nu ar avea cu ce să-l umple, ci pentru că nu consideră lansarea unei cărți o necesitate primordială. Deocamdată, toate creațiile sale sunt publicate în mediul online, pe blogul său sau pe pagina sa de Facebook.
„Nu cred că este necesar pentru mine la moment, dar e necesar în timp. Este muritor online-ul și internetul și este veșnic și perpetuu formatul fizic. Niciodată n-am să cred că vor dispărea cărțile. Nu înțeleg oamenii care citesc în format electronic. Cartea înseamnă miros, foaie, energie, cartea reprezintă, de fapt, începutul”, mărturisește Ioana.
„Statului îi convine ca poporul să fie prost”
Republica Moldova este o „țărișoară cu un potențial enorm”, consideră Ioana, dar sărăcia este cea care o secătuiește. „Sărăcia, atât cea financiară, cât și cea morală, sufletească, psihologică împiedică oamenii să creadă în cultură și în artă. Asta este problema. Din cauza sărăciei am uitat să vedem frumosul în urât și urâtul în frumos”, chibzuiește Ioana.
„Statului îi este convenabil ca poporul să fie prost. De asta Ministerul Educației, Ministerul Culturii nu fac nimic în privința asta”, punctează tânăra.
În ce privește„generația pierdută” despre care se vorbește astăzi atât de mult, Ioana spune că este de fapt „o generație simplistă”. „Noi, generatia anilor 80-90 suntem generatia de tranzit. Cei care vin se află într-o situație mai complicată, ei trăiesc acea dilemă între era tehnologiei și era reală, fizică. Ei se află mult în spațiul virtual. Văd tot mai puțini copii care să fie interesați de comunicare. Aș numi-o mai degrabă generația demoralizată sau simplistă. Noi acum simplificăm maximal orice. Sistemul educațional, relațiile dintre oameni, nu ne aprofundăm în discuții, nu punem multe întrebări”, concluzionează Ioana Isac.
„Mi-aș dori ca oamenii să gândească mai profund și din acest motiv lumea îmi spune că sunt naivă sau idealistă”, mărturisește aceasta.
Optimismul sau gândirea luptătoare
Într-o perioadă în care trainerii de dezvoltare personală ne învață să fim optimiști și să răsfoim cărțile de profil în care ni se dezvăluie pașii spre succes, Ioana vine cu o altă viziune despre dezvoltarea personală și gândirea pozitivă. „Eu nu citesc cărți de dezvoltare personală. Nu cred în ele. Nu cred că prin 3 pași ca să ai mulți bani, 10 pași spre succes, 5 pași cum să cucerești o femeie, găsești soluția. Adevăratele cărți de dezvoltare personală sunt oamenii. În oameni găsești acești pași. De la unul înveți ceva, de la altul altceva și așa îți creezi propriul manual de dezvoltare personală”, crede Ioana. „Nu neg puterea gândului. Eu aș permuta gândirea pozitivă spre gandirea luptătoare. A lupta înseamnă a fi pozitiv”, consideră tânăra.
Aceasta mărturisește că își scrie versurile întotdeauna pe hârtie cu pixul. „La calculator nu știu… pot să-mi notez idei în telefon, dar de regulă îmi scot carnetul și pixul, mă opresc undeva și scriu”, spune Ioana.
Mă cere nebunia ta de soție, mă deformezi și în fiecare bucată arzi promisiunile salvării.
Ești predat nopții, ziua nu te poate rezista și umbra moare când tu ești tu și nu eu.
S-au tras frânghii invizibile între gândul tău și glasul meu.
În fiecare dimineața te șterg, de parcă aș șterge urmele crimei.
Deschid frica și te invit să-mi vizitezi cuvintele dintre oase ba chiar te rog să lași semne acolo, ca atunci când mă voi descompune să te iau cu mine.
Poate mai presori scorțișoară
Pe moartea viitorului,
ca să-mi trezească
măcar
ea
interes.(baLsaMare de Ioana Isac)
Literatura comercială
Ioana Isac afirmă că „trebuie să lași o viață în poezie”.
„Lași totul într-o poezie, apoi renaști. De asta cred că scriitorii au mai multe vieți”, spune tânăra.
O filosofie care contrazice curentul comercial din literatură care se înrădăcinează în preferințele cititorilor de pe întreg mapamondul an de an. „Ca să devii comercial, trebuie să poți să-i cuprinzi pe toți, iar ca să-i cuprinzi pe toți trebuie să ai un nivel de expunere accesibil pentru publicul larg. Din punctul meu de vedere și e doar punctul meu de vedere, nu judec, cred că oamenii se gândesc mai mult la bani decât la artă. Dacă te gandesti de la bun început că vrei să vinzi mult, să ajungă produsul tău în casa fiecăruia îți pierzi din valoare”, explică Ioana.
Aceasta spune că își dorește ca poezia sa să ajungă acolo unde trebuie. „Adică la oamenii care să o poată percepe, mai ales pentru că poezia mea necesită decodificare, eu folosesc multe simboluri, metafore, imagini pe care dacă e să le dezbraci îți creezi altă lume, dar asta necesită implicarea ta ca cititor. Problema e că nouă nu ne prea place să ne implicăm”, mărturisește Ioana.