Meniu Închide

Să recunoaștem: Dodon are dreptate

Cu o zi înainte de comemorarea a 512 ani de la trecerea în neființă a marelui domnitor român Ștefan cel Mare și Sfânt, socialiștii au lansat campania propagandistică „Moldova are viitor”. Într-o postare pe facebook (o veritabilă „blasfemie ideologică” că Dodon s-a înregistrat și utilizează această rețea de socializare creată de capitaliști), liderul PSRM se arată convins că Moldova are șanse „să se reîntregească”. Și pentru că gura păcătosului adevăr grăiește, nu putem să nu-i dăm dreptate: Moldova are viitor (doar) în cadrul României reîntregite!

Nu este pentru prima dată când Igor Dodon își schimbă macazul sau dă cu oiștea în gardul vecinului (de regulă, în a celui din vest). În 2011, dânsul afirma că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan reprezintă o utopie, pentru ca doi ani mai târziu să debiteze exact contrariul și să-și bazeze întregul discurs electoral pe necesitatea schimbării vectorului extern. La o emisiune televizată din februarie 2015, liderul PSRM recunoștea că 5 deputați socialiști dețin pașapoarte românești și ne asigura că toți aceștia ar fi inițiat procedura renunțării la dubla cetățenie. Însă, autoritățile de la București au infirmat recent spusele lui Dodon, constatând că nu a fost depusă nicio cerere de renunțare la cetățenia română. Astfel, numele celor 5 „eroi”: Anatolie LABUNEȚ, Alla DOLINȚĂ, Corneliu FURCULIȚĂ, Radu MUDREAC și Ghenadi MITRIUC, care și-au sacrificat „reputația” pentru a submina statul „fascist” român din interior, parcurgând cu „smerenie” toate etapele sinuoase ale redobândirii (sic!) cetățeniei române (pregătirea dosarului, depunerea jurământului, transcrierea actelor de stare civilă, perfectarea pașaportului), merită a fi scrise cu litere (inclusiv chirilice și) vopsite în roșu pe frontispiciul sediului PSRM, alături de proaspătul banner „Moldova are viitor”. Faptul că tocmai 20% dintre parlamentarii socialiști au obținut și și-au păstrat cetățenia României demonstrează cât de consecventă este formațiunea lor în manifestarea moldovenismului primitiv. Injuriile și amenințările la adresa organizațiilor unioniste, ruperea ostentativă a hărților istorice, declarațiile belicoase contra Bucureștiului și mârșava aversiune față de tot ce este românesc nu sunt decât praf în ochii unei populații manipulate și deznaționalizate. Oportunismul, populismul și chiar șovinismul sunt la ordinea zilei în gruparea condusă de Igor Dodon, drept dovadă fiind și neinspiratele moțiuni de cenzură împotriva membrilor Guvernului de la Chișinău.

După ce la mijlocul lunii trecute au profanat memoria poetului nostru național, eludând faptul că Eminescu s-a considerat dintotdeauna român și a militat pentru unitatea neamului românesc („Suntem români și punctum”), iată că socialiștii au adus garoafe și la monumentul lui Ștefan cel Mare, respectând tradiția istoriografică sovietică a mistificării personajelor istorice și a denaturării rolului lor. Or, domnul Țării Moldovei era numit în manualele din perioada URSS doar Ștefan al III-lea, arareori „cel Mare” și nicidecum „Sfânt” (a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992). Luptele sale cu muntenii erau elogiate, omițându-se intenționat faptul că și moscalii au purtat bătălii fratricide cu Novgorodul și alte cnezate rusești, fapt ce constituia o caracteristică a Evului Mediu. Diplomația sa de mariaj (adică relațiile de rudenie prin asociere) cu Evdochia Olelkovici de Kiev și a fiicei lor Elena „Voloșanca” (adică „românca”) cu Ivan cel Tânăr erau exacerbate în raport cu neglijata legătură de sânge pe care o avea cu Vlad Țepeș, domnul Țării Românești (erau verișori).

Indubitabil, Dodon are dreptate atunci când face recurs la istoria Moldovei medievale, provocându-ne la cunoașterea temeinică a trecutului. Dar trebuie să fim vigilenți și pregătiți în a-i combate interpretările tendențioase. Și tot Dodon are dreptate când spune că Moldova are viitor, dar este un adevăr spus pe jumătate, pentru că Republica Moldova nu are altă cale decât cea parcursă de Principatul Moldovei în secolul XIX – Unirea.

9 Comments

  1. Vitalie Sofroni

    Dodon este un idivid fara ratiune. Mereu a avut pozitii dubioase, iar faptul ca acum sustine Unirea cu Romania, demonstreaza ca el are alta pozitie, dar doreste federalizarea Moldovei din simplu motiv ca este condus de catre Putin.

  2. Grigore Petrov

    Dodon are dreptate, în ceea ce ține de Țara Moldovei, doar că cu Rusia nu ne leagă nimic, nici cultural, nici etnic, etc… Avem ca popor sindromul Stockholm, iar viitorul nostru trebuie să fie strict legat de UE doar!

  3. Iulian Andrei

    Republica Moldova este un stat independent care are viitor, iar viitorul nostru îl reprezintă UE, dar depinde și de noi ce ne dorim, Dodon știm că își va schimba vectorul tot timpul depinde de unde o să vină bani.

  4. Eugen

    Dodon o face pe statalistul si patriotul, insa prin toate actiunile sale politice ne impunge in bratele Rusiei. Ne impinge in noroiul din care abia de incercam acum sa iesim. El ne pune piedici la dezvolatare.

  5. DRAGON

    Faptul că voi amintiți tot timpul de drumul vostru european cu obrăznicie si uitați că legătura legătura cu lumea europeană se face prin intermediul României,ma face sâ cred nu numai că nu trebuie să intrați în UE,voi postacii de serviciu ai rusiei care indiferent că sunteți maldavani cu ifose sau cu origini și educație rusească aveți un loc sigur în CSI-gubernie rusească nu unită cu România,și rețineți dacă noi românii spunem nu atunci răspunsul negativ va veni din partea întregii UE!Aveți prea mult jeg rusesc pe creiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.